Intrebare:
“Buna seara,
Sunt nascuta pe 6 dec 1958, am lucrat din 17 12 1975 si pana in 19.02 2002 (26 ani 2 luni si 2 zile) in grupa a II de munca.
Din 2003 lucrez in Italia cu contract de munca.
Cand pot iesi la pensie anticipata, si care sunt actele necesare pentru dosarul de pensie in acest caz.
Va multumesc”
“Buna seara,
Sunt nascuta pe 6 dec 1958, am lucrat din 17 12 1975 si pana in 19.02 2002 (26 ani 2 luni si 2 zile) in grupa a II de munca.
Din 2003 lucrez in Italia cu contract de munca.
Cand pot iesi la pensie anticipata, si care sunt actele necesare pentru dosarul de pensie in acest caz.
Va multumesc”
Raspuns:
Avand in vedere faptul ca sunteti nascuta la data de 6 decembrie 1958, varsta standard de pensionare este de 60 de ani, iar stagiul complet de cotizare cerut de lege este de 30 de ani.
In conformitate cu dispozitiile art.42 alin.(1) din Legea nr.19/2000, asiguratii care au realizat stagiul complet de cotizare si care si-au desfasurat activitatea total sau partial in conditii deosebite de munca au dreptul la pensie pentru limita de varsta, cu reducerea varstelor standard de pensionare conform tabelului nr.1 din lege.
Prin urmare, intrucat ati realizat stagiul complet de cotizare si a desfasurat activitate in conditii deosebite de munca (grupa a II-a de munca) o perioada de 26 ani, 2 luni si 2 zile, conform celor specificate de dvs., puteti solicita inscrierea la pensie pentru limita de varsta cu reducerea varstei de pensionare, cu 6 ani inaintea implinirii varstei standard de pensionare, respectiv de la implinirea varstei de 54 de ani, de la data de 6 decembrie 2012.
Potrivit prevederilor legale, pentru ca ati realizat stagiul complet de cotizare de 30 de ani, puteti solicita inscrierea la pensie anticipata partiala cu cel mult 5 ani inaintea implinirii varstei standard de pensionare, respectiv de la implinirea varstei de 55 de ani (6 decembrie 2013), prin urmare, in cazul dvs., conditiile de reducere pentru pensia de limita de varsta sunt mai favorabile decat cele pentru pensia anticipata partiala.
Cu privire la stagiul realizat in Italia, va aducem la cunostinta ca persoanele care au lucrat în mai multe state membre ale Uniunii Europene pot beneficia de prestatii de pensie acordate în conformitate cu legislatia comunitara în domeniul securitatii sociale, aceasta devenind direct aplicabila în România începând cu data de 01.01.2007.
In cazul în care dvs. ati lucrat atât pe teritoriul României cât si pe teritoriul Italiei si ati platit contributii de asigurari sociale în sistemele de pensii ale acestor state, veti beneficia de drepturi de pensie în conformitate atât cu legislatia italiana, cât si cu cea româna, conform prevederilor Regulamentelor comunitare nr.1408/1971 si nr.574/1972.
Asadar, prin totalizarea perioadelor de asigurare realizate în cele doua state, confirmate de institutiile competente din Italia si respectiv România, institutiile de asigurari sociale constata daca îndeplinieste conditiile referitoare la acordarea drepturilor de pensie, în conformitate cu fiecare din legislatiile de asigurari sociale al caror obiect l-a facut în cursul carierei profesionale. Pensia va fi calculata prin aplicarea principiului pro rata temporis (proportional cu perioada de asigurare realizata în statul propriu), practic veti primi doua pensii, una din România, cealalta din Italia.
Cererea pentru stabilirea dreptului la prestaţii se depune la instituţia de la locul de reşedinţă al persoanei interesate, dacă lucrătorul/asiguratul a fost supus legislaţiei acestei instituţii.
Cererea pentru stabilirea dreptului la prestaţii se depune la instituţia de la locul de reşedinţă al persoanei interesate, dacă lucrătorul/asiguratul a fost supus legislaţiei acestei instituţii.
Pentru confirmarea perioadei de asigurare din România este necesar ca persoana interesata sa completeze Formularul E 207, intitulat „Certificat privind cariera asiguratului” la care se ataseaza documente care atestă perioadele de asigurare sau cele echivalente realizate pe teritoriul României (ex: copia certificata a carnetului de munca). Acest formular E207 va fi depus împreuna cu cererea pentru stabilirea dreptului la prestaţii, la instituţia de la locul de reşedinţă al persoanei interesate.
Cu bine,
Specialist pensii.
Cu bine,
Specialist pensii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu