Adresa noastra de e-mail este
desprepensii@gmail.com

24 octombrie 2010

Urmas orfan de ambii parinti

Intrebare:

“Stimate domnule Ene,
As dori sa stiu daca este posibil sa mai iau pensia de urmas, avand in vedere urmatoarele:
1. sunt orfana de ambii parinti
2. am 24 ani (n. 06.02.1986)
3. sunt la master la zi si in martie 2011dau examenul de dizertatie (in aceste conditii, as primi oricum pana in luna octombrie pensia?)
4. lucrez de ~ 1an si am un venit mai mare decat salariul minim pe economie.
Desi am fost deja informata ca nu pot primi retroactiv pensia, doresc sa am aceasta confirmare de la dvs. deoarece nu am renuntat la acest drept pentru a face un bine statului, ci pur si simplu in nicio lege pe care am citit-o nu era stipulat decat ca in momentul in care m-am angajat si am salariu mai mare decat minimul pe economie, trebuie sa anunt casa de pensii pentru a inceta in a mai beneficia de pensie. D-abia in urma cursului acesta, la care intamplator o cunostinta participa, am putut afla care sunt de fapt drepturile mele.
In situatia in care mai pot beneficia de pensia de urmas, va rog sa imi comunicati ce trebuie sa fac pentru a aceasta.
Va multumesc frumos. A”

Raspuns:

Pensia de urmas este reglementata la art. 66 din Legea nr.19/2000 cu modificarile si completarile ulterioare, astfel:

Copiii au dreptul la pensie de urmas:
a) pana la varsta de 16 ani;
b) daca isi continua studiile intr-o forma de invatamant organizata potrivit legii, pana la terminarea acestora, fara a depasi varsta de 26 de ani;
c) pe toata durata invaliditatii de orice grad, daca aceasta s-a ivit in perioada in care se aflau in una dintre situatiile prevazute la lit. a) sau b).”

De asemenea, conform dispozitiilor art. 94 alin. 1 din acelasi act normativ, “pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective:
a) copiii urmaşi orfani de ambii părinţi, pe perioada şcolarizării, până la vârstele prevăzute la art. 66 lit. a) şi b);
b) nevăzătorii;
c) pensionarii pentru limită de vârstă.
d) pensionarii de invaliditate de gradul III.”
Prin urmare, in cazul in care sunteti urmas orfan de ambii parinti, puteti cumula pensia cu veniturile din activitati profesionale, indiferent de nivelul acestora si indiferent de locul unde sunteti incadrat, reglementare care exista in Legea nr. 19/2000 inca de la intrarea ei in vigoare.
In situatia in care a trecut termenul prevazut de lege de 90 de zile de la data decesului ultimului parinte, drepturile de pensie se acorda de la data depunerii dosarului la casa de pensii, impreuna cu toate documentele prevazute de lege. Prin urmare, avand in vedere cele mai susprecizate, nu este posibila acordarea drepturilor de pensie de urmas retroactiv, pentru perioada in care solicitantul nu a depus dosarul de pensie la casa teritoriala de pensii.
Drepturile de pensie se acorda cu data depunerii cererii si se platesc pana la data sfarsitului anului scolar, respectiv pana la data de 1 octombrie a fiecarui an, continuarea studiilor trebuind sa fie dovedita cu o noua adeverinta scolara, pentru urmatorul an scolar. Prin exceptie, drepturile de pensie se acorda pana la data de 1 a lunii urmatoare sfarsitului cursurilor, atunci cand prin adeverinta eliberata de institutia de invatamant este precizata in mod expres o data de sfarsit a cursurilor, in interiorul anului scolar.
Actele necesare sunt:
-cerere-tip pentru înscrierea la pensie de urmaş (anexa nr. 14 la Normele de aplicare a Legii nr. 19/2000);
-actele menţionate la pensie pentru limita de varsta (pentru cazurile în care susţinătorii decedati nu aveau calitatea de pensionar);
-actele de stare civilă ale dvs., respectiv buletin/carte de identitate, certificat de naştere şi certificat de căsătorie;
-decizia de pensie/talon de pensie (pentru cazurile în care parintii decedati aveau calitatea de pensionari);
-adeverinţa de studii;
-certificatele de deces ale parintilor decedati, în original şi xerocopie;
-cauza decesului, respectiv certificatul constatator al decesului (cu excepţia situaţiilor în care susţinătorul decedat avea calitatea de pensionar);
-declaraţie pe propria răspundere, din care să rezulte că urmaşul nu a fost condamnat prin sentinţă rămasă definitivă pentru infracţiunea de omor sau tentativă de omor comisă asupra susţinătorului decedat.

Cu bine,
Specialist pensii.

6 comentarii:

Anonim spunea...

Va multumesc frumos pentru raspuns.
Am uitat sa mentionez faptul ca sunt orfana de ambii parinti din anul 2003 si pana anul trecut, cand am inceput sa lucrez, am primit pensia de urmas. Prin retroactiv m-am referit la perioada oct 2009- oct 2010 (primul an de masterat) avand in vedere ca eu nu am stiut de aceasta prevede.
Ma puteti lamuri si cu aceasta problema?
A.

Anonim spunea...

Va multumesc frumos pentru raspuns.
Am uitat sa mentionez faptul ca sunt orfana de ambii parinti din anul 2003 si pana anul trecut, cand am inceput sa lucrez, am primit pensia de urmas. Prin retroactiv m-am referit la perioada oct 2009- oct 2010 (primul an de masterat) avand in vedere ca eu nu am stiut de aceasta prevede.
Ma puteti ajuta si cu aceasta problema? A.

Specialist Pensii spunea...

Da, puteti beneficia de pensie de urmas si pe aceasta perioada, conditia este depunerea unei cereri la casa teritoriala de pensii de reluare a platii pensiei, conform art. 93 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, modificata si completata, la care sa conexati si o adeverinta eliberata de institutia de invatamant pe care ati urmat-o pentru perioada 2009-2010.
Art. 93 alin. 3 prevede: "Reluarea în plată a pensiei de urmaş suspendate ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor
prevăzute la art. 66 lit. b) şi c) se face de la data începerii anului şcolar sau de la data emiterii deciziei
medicale de încadrare într-un grad de invaliditate."

Anonim spunea...

Buna ziua,
As avea o intrebare, s-a modificat in anul 2011 termenul de 90 de zile de la deces, timp in care iti poti depune actele sa beneficiezi si pe lunile trecute de pensie?

Anonim spunea...

Vreau sa multumesc foarte mult autorului acestui blog pentru informatiile utile postate aici. S-a intamplat ca in urma cu un 1 cei de la casa de pensii sa se sesizeze ca subsemnatul este angajat si primeste pensie de urmas in continuare. Pensia s-a sistat si au pretins un debit pentru o perioada de 1 an de cand ma angajasem. Am reusit sa le 'dau cu legea in cap' aratandu-le faptul ca exista o exceptie pentru orfanii de ambii parinti. In cele din urma s-a rezolvat dupa multe telefoane,emailuri si timp pierdut din partea mea ca sa imi apar drepturile.

Anonim spunea...

Daca am venitul brut de 938 RON, mai primesc pensia sau nu? Sunt orfan de ambii parinti, am varsta de 24 de ani si sunt student masterant.