Adresa noastra de e-mail este
desprepensii@gmail.com

13 mai 2010

Inscriere pensie anticipata partiala-diminuare

Intrebare:

“Buna ziua,
Ma numesc C.I. si sunt nascuta la data de 15.10.1955. Am o vechime in campul muncii ( vanzator comercial ) de 35 ani 05 luni si 23 zile ( perioade angajare 01.07.1972-06.12.1979; 13.08.1981-01.09.2009 ). Doresc sa-mi spuneti cand pot beneficia de pensie anticipata partial si ce procent de penalizare mi se aplica.
Va multumesc.”

Raspuns:

Din analiza celor spuse de dvs., reiese ca sunteti nascuta la data de 15 octombrie 1955, varsta standard de pensionare fiind 60 de ani si stagiul complet de cotizare de 30 de ani. Prin urmare, puteti solicita pensie pentru limita de varsta incepand cu data de 15 octombrie 2015.

Potrivit prevederilor legale, pentru ca ati realizat stagiul complet de cotizare de 30 de ani, puteti solicita inscrierea la pensie anticipata partiala cu cel mult 5 ani inaintea implinirii varstei standard de pensionare, respectiv de la implinirea varstei de 55 de ani (15.10.2010).
La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate parţiale nu se au în vedere stagiile asimilate (cum ar fi armata, facultatea sau perioada cat a beneficiat de pensie de invaliditate).
Cuantumul (valoarea) pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acesteia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta-standard de pensionare, conform tabelului:

Stagiul de cotizare realizat peste stagiul standard complet de cotizare prevăzut de lege Procentul de diminuare pentrufiecare lună de anticipare (%)
Până la 1 an 0,50
Peste 1 an 0,45
Peste 2 ani 0,40
Peste 3 ani 0,35
Peste 4 ani 0,30
Peste 5 ani 0,25
Peste 6 ani 0,20
Peste 7 ani 0,15
Peste 8 ani 0,10
Între 9 şi 10 ani 0,05

Daca stagiul mentionat de dvs.-35 de ani, 5 luni si 23 zile, nu contine si perioade asimilate, atunci diminuarea ar fi in jur de 15 %, calculati astfel:
-stagiul de cotizare 35 ani, 5 luni si 23 zile-diminuare cu 0,25% pe luna de anticipare
-inscriere la pensie anticipata partiala in octombrie 2010-60 luni pana la varsta standard de pensionare de 60 de ani
-0,25% x 60 de luni = 15 %.

Cu bine,
Specialist pensii.

Niciun comentariu: