Adresa noastra de e-mail este
desprepensii@gmail.com

2 iulie 2009

Legea pensionării unitare ar putea creşte CAS

Autorităţile iau în calcul creşterea contribuţiilor la fondul asigurărilor sociale sau plafonarea pensiilor mari dacă analiza financiară pe viitoarea lege a pensiilor va indica lipsa fondurilor pe termen lung.

Proiectul legii de pensionare unitară ar putea fi gata în octombrie pentru a intra în dezbaterea Parlamentului, până atunci fiind necesară o analiză privind impactul financiar “pe 50 de ani” al contribuţiilor şi pensiilor celor din sistemele speciale. Mihai Şeitan, consilier de stat la Guvern pe probleme de asistenţă socială, a declarat pentru Cotidianul că, dacă în urma acestei analize financiare se va ajunge la concluzia că nu ajung banii, “contribuţiile vor trebui urcate”. “Deocamdată nu ne-am gândit să modificăm nivelul contribuţiilor, care pe noua lege va fi acelaşi pentru toţi cei din sistem, aşteptăm rezultatele studiului de impact financiar, dar trebuie urcate contribuţiile dacă nu ajung banii”, a explicat consilierul.

O altă soluţie ar putea viza reducerea sau cel puţin plafonarea pensiilor de lux, având în vedere că nu pot fi crescute foarte mult contribuţiile.

“Dacă tu, ca stat, nu mai poţi susţine sistemul de pensii, trebuie să cobori pensiile, să spui că nu poţi să mai suporţi pensii mai mari de o anumită valoare”, a mai declarat Şeitan pentru Cotidianul. Însă, în chestiunea pensiilor în plată, despre care declarase acum ceva vreme că urmează să fie reduse, consilierul admite că “vor fi atacuri” şi că trebuie ţinut cont şi de Curtea Constituţională. “Nu le reducem, le îngheţăm, adică eliminăm din legile speciale prevederile conform cărora aceste pensii de serviciu cresc odată cu inflaţia, dar şi pe măsură ce creşte salariul aferent funcţiei deţinute înainte de pensionare, având în vedere că în sistemul public nu există astfel de majorări”, explică acesta.

“Trebuie făcute calcule care să arate cum se va aşeza sistemul actual în timp, dacă este în stare să acopere cheltuielile implicate pe termen lung”, a mai spus Şeitan, care a adăugat că oricum rămâne valabilă şi soluţia suplimentării sumelor pentru pensiile de la bugetul de stat. Consilierul a adăugat că aproape 300.000 de noi salariaţi vor intra pe sistemul contributiv prin noua lege, însă există câţiva angajatori, cum sunt Armata şi Poliţia, care nu au plătit niciodată până acum contribuţii la bugetul de pensii pentru propriii salariaţi. “În cazul lor va fi nevoie de o rectificare a bugetului, pentru că astfel de cheltuieli nu au fost prevăzute până acum, dar bugetul asigurărilor sociale îşi va îmbunătăţi sustenabilitatea financiară”, consideră Şeitan.

Acesta a spus că ia în calcul şi varianta acordării unui “bonus de carieră”, “un spor de punctaj”, pentru angajaţii cu o vechime de 20-25 de ani în domenii ca Armată, Poliţie sau Magistratură, însă vor fi excluşi “traseiştii”, care au intrat în aceste sisteme în ultimii ani doar pentru o pensie de lux. “În acest fel mai atenuăm şi din presiunea asupra Guvernului din partea acestor categorii profesionale şi, în plus, ne vom asigura că românii nu-şi vor pierde interesul pentru aceste domenii”, a mai spus Şeitan.

În plus faţă de contribuţiile pe care o parte dintre instituţiile publice le va plăti începând de anul viitor, când legea unitară a pensiilor ar trebui să intre în vigoare, statul va mai avea de cotizat şi în contul viitoarelor pensii ale agricultorilor. Potrivit unei legi adoptate în noiembrie 2008, de anul viitor cele două milioane de români care trăiesc din agricultura de subzistenţă sunt obligate să cotizeze între 10 şi 50 de lei lunar în schimbul unei pensii cuprinse între 140 şi 421 de lei, iar statul va contribui dublul sumei alese de con¬tribuabil.

Consilierul Şeitan a spus că “statul va trebui să facă rost de bani şi va plăti contribuţiile pentru ei”, dar că pe termen lung va fi eliminat acest ajutor. El a adăugat că numărul celor ce trăiesc din agricultură este în scădere, iar majoritatea tinerilor de la ţară se angajează, deci nu vor mai apărea multe cazuri noi în sistem. “Statul trebuie să se ocupe de pensiile pentru ei, pentru că altfel, când vor ajunge la bătrâneţe, tot statul o să plătească, prin venitul minim garantat”.

Niciun comentariu: