Adresa noastra de e-mail este
desprepensii@gmail.com

2 iulie 2009

Legea cumul pensie-salariu mai aşteaptă până la toamnă

Plenul Senatului a decis marţi retrimiterea la Comisia de muncă a proiectului de lege privind cumulul pensiei cu salariul, pentru că textul Guvernului este modificat substanţial de amendamente, ceea ce contravine deciziei Coaliţiei de guvernare.

Senatorii nu au căzut de acord asupra formei textului legii privind cumulul pensiei cu salariul de la stat, trimiţând-o înapoi la comisia de resort. Cum însă astăzi este ultima zi din sesiunea legislativă, actul normativ care trebuia aplicat începând cu 1 iunie, va fi amânat până la toamnă. Discuţiile aprinse dintre senatori s-au învârtit în jurul textului de lege, care modificat cu amendamentele liberalilor arată complet diferit de cel al Guvernului. Conducerea Coaliţiei PDL-PSD recomanda ieri Senatului să adopte legea în forma primită de la Palatul Victoria.

Amendamentele PNL, susţinute şi de celelalte grupuri politice cu excepţia PDL, vizează introducerea impozitului progresiv, care s-ar traduce astfel: dacă pensia este mai mică sau egală cu salariul mediu pe economie, veniturile se impozitează normal, adică cu 16%; dacă însă pensia este mai mare decât salariul mediu pe economie, dar mai mică sau egală cu patru salarii medii, impozitul ar fi de 30%.
Publicitate
Acelaşi principiu se aplică şi pentru pensiile cuprinse între patru şi opt salarii medii (60%), iar pentru cei cu pensii mai mari de opt salarii medii, taxele ar fi de 80%.

În varianta Guvernului, persoanele ale căror pensii depăşesc valoarea salariului mediu brut pe economie şi care primesc în acelaşi timp salariu de la stat trebuie să opteze pentru una dintre cele două forme de remunerare în 15 zile de la adoptarea proiectului de Lege în Parlament. Cei care sunt în situaţia interzisă de lege trebuie să opteze, în cele 15 zile, între suspendarea plăţii sumei pensiei nete care depăşeşte nivelul salariului mediu brut sau menţinerea pensiei, dar încetarea raportului de muncă.

Interzicerea cumulului pensie-salariu a fost una dintre primele măsuri ale Cabinetului Boc, care a încercat s-o impună printr-o ordonanţă de urgenţă. La sesizarea Avocatului Poporului, Curtea Constituţională a decis însă că actul normativ nu respectă Legea fundamentală, iar Guvernul a trebuit să modifice articolele considerate neconstituţionale. Legea se află acum în Parlament, Camera Deputaţilor fiind cameră decizională.

(http://www.cotidianul.ro/legea_cumul_pensie_salariu_mai_asteapta_pana_la_toamna-90119.html)

Niciun comentariu: