Adresa noastra de e-mail este
desprepensii@gmail.com

3 aprilie 2010

Pensie de urmas nevazator - incadrare medicala

Intrebare:

“Daca sunt nevazator grad I pot sa primesc si pensie de urmas dupa parintele decedat?
Mentionez ca:
1} sunt singurul mostenitor, am varsta de 39 de ani, nevazator din nasterE, dar cu acte legalizate din 1991.
2}mama mi-a murit cand eu aveam varsta de 17 ani
3)tata a decedat in august 2008, avnd pensie de C.A.P.
CE DOCUMENTE IMI TREBUIE PENTRU A BENEFICIA DE PENSIE DE URMAS DUPA TATAL DECEDAT?”

Raspuns:

Conform art. 66 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, cu modificarile si completarile ulterioare, “copiii au dreptul la pensie de urmaş:
a) până la vârsta de 16 ani;
b) dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;
c) pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) sau b).”
Prin urmare, in raport de varsta dvs., respectiv 39 de ani, ati putea sa va incadrati in prevederile lit. c) din articolul mai susmentionat.
Pentru aceasta, trebuie sa va adresati medicului expert al asigurarilor sociale, care va hotari asupra incadrarii sau neincadrarii intr-un grad de invaliditate, avand in vedere si actele prezentate pentru conditia de nevazator.
In cazul incadrarii in grad de invaliditate, iar acest grad s-a ivit anterior implinirii varstei de 16 ani sau in perioada in care urmati cursurile unei forme de invatamant, fapt dovedit printr-o adeverinta de la scoala/liceul unde era elev/student si prin decizia asupra capacitatii de munca, emisa de medicul expert, va putea primi pensie de urmas dupa parintii dvs. decedati.

Actele necesare sunt:
-cerere-tip pentru înscrierea la pensie de urmaş (anexa nr. 14 la Normele de aplicare a Legii nr. 19/2000);
-actele menţionate la
pensie pentru limita de varsta (pentru cazurile în care susţinătorul decedat nu avea calitatea de pensionar);
-actele de stare civilă ale solicitanţilor, respectiv buletin/carte de identitate, certificat de naştere şi certificat de căsătorie;
-decizia de pensie/talon de pensie (pentru cazurile în care susţinătorul decedat avea calitatea de pensionar);
-adeverinţa de studii (în cazul în care solicitantul este copilul elev sau student peste vârsta de 16 ani);
-certificatul de deces al titularului, în original şi xerocopie;
-cauza decesului, respectiv certificatul constatator al decesului (cu excepţia situaţiilor în care susţinătorul decedat avea calitatea de pensionar);
-declaraţie pe propria răspundere, din care să rezulte că urmaşul nu a fost condamnat prin sentinţă rămasă definitivă pentru infracţiunea de omor sau tentativă de omor comisă asupra susţinătorului decedat;
-decizia de incadrare in grad de invaliditate.

Cu bine,
Specialist pensii.

Inscriere pensie limita de varsta profesor - Suedia

Intrebare:

“Sunt nascuta in Romania pe 21 ian 1954, am renuntat la cetatenia romana si in prezent sunt cetatean suedez si lucrez in aceasta tara.
Am lucrat ca profesor in Romania in perioada 1978-1989 si vreau sa stiu daca indeplinesc conditiile pentru obtinerea unei pensii din Romania la atingerea limitei de varsta (care este aceasta?) si daca perioada cat am fost la facultate - cursuri de zi - se va lua in calcul la stabilirea stagiului MINIM de cotizare.
Exista posibilitatea ca in conditiile descrise mai sus sa pot solicita o pensie cu 3 ani inainte de atingerea varstei standard de pensionare, conform statutului cadrelor didactice?
Va multumesc, M.M.”

Raspuns:

In România, pensia pentru limită de vârstă se acordă asiguraţilor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public.
Având în vedere data nasterii dvs., respectiv 21.01.1954, începând cu data de 21.09.2013 îndepliniti conditiile pentru înscrierea la pensie de limita de vârsta, la implinirea varstei de 59 de ani si 8 luni, cu conditia dovedirii unui stagiu minim de cotizare de 14 ani si 4 luni.
Acest stagiu minim de cotizare se compune, in cazul dvs., din perioada lucrata ca profesor (1978-1989), precum si din perioada cat ati urmat cursurile universitare, cu conditia ca acestea sa fi fost urmate la zi, pe durata normala a desfasurarii acestora si cu conditia absolivirii acestora. Dovada se face cu diploma de absolivire, foaia matricola sau o adeverinta eliberata de institutia de invatamant superior absolvita.

In conformitate cu dispozitiile art. 127 alin.(3) din Legea nr.128/1997, “personalul didactic poate fi pensionat, la cerere, cu 3 ani înainte de limitele de vârsta prevăzute de legislaţia în vigoare, dacă are o vechime în învăţământ de cel puţin 25 de ani femeile, respectiv 30 de ani bărbaţii”.

Prin urmare, nu puteti beneficia de prevederile acestui articol, intrucat nu aveti o vechime in invatamant de cel putin 25 de ani.

Cererea pentru stabilirea dreptului la prestaţii se depune la instituţia de la locul de reşedinţă al persoanei interesate, respective in cazul dvs. la casa de pensii din Suedia, unde veti completa Formularul E202 - “Instrumentarea unei cereri de batranete“.

Pentru confirmarea perioadei de asigurare din România este necesar, de asemenea, ca sa completati Formularul E 207, intitulat „Certificat privind cariera asiguratului” la care se ataseaza documente care atestă perioadele de asigurare sau cele echivalente realizate pe teritoriul României (ex: copia certificata a carnetului de munca).

Cu bine,
Specialist pensii.

1 aprilie 2010

Pensie anticipata partiala-respingere

Intrebare:

“Bună ziua!
Mă numesc I. M. şi întrebarea mea este următoarea:
Tatăl meu împlineste 60 de ani anul aceste (s-a născut pe 30 aug .1950) şi a muncit 32 ani 5 luni şi 25 zile, din care 14 luni fiind în serviciul militar. Când poate ieşi la pensie? Se poate ieşi la pensie anticipată, şi dacă da, cănd?
Aştept răspunsul dumneavoastră.
Mulţumesc anticipat! ”

Raspuns:

Avand in vedere faptul ca tatal dvs. este nascuta la data de 30 august 1950, varsta standard de pensionare este de 65 de ani, iar stagiul complet de cotizare cerut de lege este de 35 de ani.

Potrivit prevederilor legale, persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare pot solicita inscrierea la pensie anticipata partiala cu cel mult 5 ani inaintea implinirii varstei standard de pensionare (respectiv din august 2010, in cazul tatalui dvs.).
La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate parţiale nu se au în vedere stagiile asimilate (cum ar fi armata, facultatea sau perioada cat a beneficiat de pensie de invaliditate).
Intrucat nu a realizat decat un stagiu de cotizare de 32 ani, 5 luni si 25 zile, mai putin decat stagiul complet de cotizare cerut de lege de 35 de ani, nu poate beneficia de pensie anticipata sau pensie anticipata partiala.
Cu bine,
Specialist pensii.

Informatii inscriere limita de varsta-grupa II de munca

Intrebare:

“sant nascuta pe 7.05.1958,am 3 copii,am fost angajata 15.11.1976 pana pe 28.05.2007,somaj+ordonanta de pe 28.05.2007 pana pe 28.05.2009 Am avut grupa a II a de pe 15.11.1976 pana 30.03.2001 . La ce varsta as putea iesi la pensie ?”


Raspuns:

Avand in vedere faptul ca sunteti nascuta la data de 7 mai 1958, varsta standard de pensionare este de 60 de ani, iar stagiul complet de cotizare cerut de lege este de 30 de ani.

In conformitate cu dispozitiile art.42 alin.(1) din Legea nr.19/2000, asiguratii care au realizat stagiul complet de cotizare si care si-au desfasurat activitatea total sau partial in conditii deosebite de munca au dreptul la pensie pentru limita de varsta, cu reducerea varstelor standard de pensionare conform tabelului nr.1 din lege.
Prin urmare, intrucat ati realizat stagiul complet de cotizare cerut de lege de 30 de ani si ati desfasurat activitate in conditii deosebite de munca-grupa a II-a de munca o perioada de 24 ani, 4 luni si 15 zile, conform celor specificate de dvs., puteti solicita inscrierea la pensie pentru limita de varsta cu reducerea varstei de pensionare, cu 5 ani si 6 luni inaintea implinirii varstei standard de pensionare, respectiv de la data de 7 noiembrie 2012.
Cu bine,
Specialist pensii.

Trecere din invaliditate la pensie anticipata

Intrebare:

“buna ziua, am o rugaminte, soacra mea este nascuta pe 1.12.1955, lucreaza din 1973, si din 1996 este in pensie de boala, revizuibila anual. Intrebarea mea este, cand va putea sa treaca pe pensie anticipata sau anticipata partial?
va multumesc”

Raspuns:

Avand in vedere faptul ca soacra dvs. este nascuta in data de 1 decembrie 1955, varsta standard de pensionare este de 60 de ani, iar stagiul complet de cotizare cerut de lege este de 30 de ani.

Potrivit prevederilor legale, persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare pot solicita inscrierea la pensie anticipata partiala cu cel mult 5 ani inaintea implinirii varstei standard de pensionare (respectiv din data de 1 decembrie 2010, in cazul dvs.).
La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate parţiale nu se au în vedere stagiile asimilate (cum ar fi armata, facultatea sau perioada cat a beneficiat de pensie de invaliditate).
Intrucat nu a realizat decat un stagiu de cotizare de 23 ani (1973-1996), conform celor specificate de dvs. mai putin decat stagiul complet de cotizare cerut de lege de 30 de ani, nu poate beneficia de pensie anticipata sau pensie anticipata partiala.
De asemenea, mentionam ca legea nu prevede posibilitatea trecerii din categoria pensionarilor de invaliditate in cea a pensionarilor anticipati sau anticipati partiali.
Cu bine,
Specialist pensii.