Fondurile de pensii private au inregistrat si in anul 2010 randamente investitionale remarcabile, reusind performante mult superioare inflatiei si nivelului dobanzilor bancare, in pofida mediului economic si financiar nefavorabil si a recesiunii prelungite.
Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au inregistrat in cursul anului 2010 un randament mediu de 15,1%, activele nete administrate de cele 9 fonduri ajungand la 4,3 miliarde de lei (un miliard de euro). Numarul total al participantilor la fondurile de pensii de Pilon II a ajuns la 5,19 milioane, acestia fiind cu circa 275.000 mai multi (+5,6%) fata de inceputul anului 2010.
Fondurile de pensii private facultative (Pilonul III) au inregistrat in aceeasi perioada un randament mediu de 11,5%. Activele nete administrate de cele 13 fonduri de pe aceasta piata reprezinta 326 de milioane de lei (76 de milioane de euro). Numarul total al clientilor fondurilor de pensii facultative a ajuns la 220.000, cu circa 33.000 mai multi (+17%) fata de inceputul anului 2010.
De la infiintare si pana in prezent, fondurile de pensii de Pilon II (lansate in luna mai 2008) au inregistrat un randament mediu anualizat de 15,2%, in timp ce fondurile de Pilon III (lansare in luna mai 2007) au obtinut un randament mediu anualizat de 8,9%. Toate aceste date sunt rezultate ale calculelor APAPR pe baza datelor publicate de administratorii fondurilor de pensii private si de catre Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
Pentru comparatie, nivelul estimat al inflatiei pentru anul 2010 este de aproximativ 8%, in timp ce dobanzile medii bancare cu care au fost remunerate depozitele in lei ale populatiei in cursul anului trecut au fost de aproximativ 7,7%. De asemenea, titlurile de stat vandute pe piata primara au oferit un randament mediu usor peste 7%, in timp ce actiunile cotate la Bursa de Valori de la Bucuresti au oferit investitorilor o performanta de 14,6% (pentru indicele general BET-C), respectiv 12,3% (pentru indicele BET al celor mai lichide actiuni). In cursul anului 2010, SIF-urile (masurate de indicele BET-FI) au furnizat investitorilor un randament negativ de -8%.
„Performantele investitionale ale fondurilor de pensii private marcheaza finalul inca unui an de succes pentru aceasta industrie, in pofida conditiilor mai mult decat dificile din economie si de pe pietele financiare locale si internationale. Randamente medii anuale de doua cifre sunt rezultate respectabile oriunde in lume, cu atat mai mult cu cat au fost obtinute in conditii de risc foarte redus, caracteristica esentiala a fondurilor de pensii. In cursul anului 2010, fondurile de pensii private au castigat la capitolul stabilitate si profitabilitate, iar principalii beneficiari sunt cei peste 5,3 milioane de participanti. Desi exprimate deocamdata pe termen scurt, aceste rezultate pozitive sunt de fapt treptele pe care industria de pensii private isi construieste perspectivele pe termen lung”, a declarat cu aceasta ocazie domnul Crinu Andanut, presedintele APAPR.
Nota metodologica
Cum calculeaza APAPR randamentul mediu al fondurilor de pensii?
Pe baza datelor oficiale privind valoarea unitatilor de fond la sfarsitul lunii, APAPR calculeaza valoarea medie ponderata a unitatii de fond la nivelul tuturor fondurilor de pensii, separat pe Pilonul II si Pilonul III. In calcul, fiecare unitate de fond are o pondere egala cu cota de piata dupa activul net al fiecarui fond de pensii, la sfarsitul lunii respective. Randamentul fondurilor de pensii este exprimat ca randament nominal mediu ponderat la nivelul fiecarei piete (Pilonul II si Pilonul III, separat).
Randamentul fondurilor de pensii , asa cum este calculat de APAPR, reprezinta cel mai relevant indicator pentru a fi comparat (la nivel pur informativ, orientativ) cu alti indicatori din economie, cum ar fi rata inflatiei sau rata medie a dobanzilor cu care sunt remunerate depozitele bancare in lei ale populatiei.
Informatiile legate de randamentul fondurilor de pensii sunt cu atat mai relevante cu cat perioada de timp analizata este mai indelungata. De exemplu, datele privind randamentul mediu intr-un semestru sau intr-un an sunt prezentate mai degraba cu titlu informativ. Cel mai relevant indicator este randamentul mediu anualizat de la lansare si pana in prezent, care indica performanta medie anuala a tuturor fondurilor de pensii de un anumit tip (Pilonul II sau Pilonul III), in istoric complet.
Cum calculeaza CSSPP rentabilitatea medie a fondurilor de pensii?
Pe baza acelorasi date statistice privind evolutia valorii unitatilor de fond, dar pe o perioada fixa (intotdeauna, ultimele 24 de luni), CSSPP calculeaza rentabilitatea medie a tuturor fondurilor de pensii private, separat pe Pilonul II si Pilonul III si separat pe profile de risc ale fondurilor. Formula de calcul a rentabilitatii este diferita de formula de calcul a randamentului; in plus, rentabilitatea medie calculata si publicata de CSSPP se refera intotdeauna la ultimele 24 de luni, rezultatul fiind anualizat. Legislatia specifica (Pilonul II si Pilonul III) impune formule diferite de calcul pentru rentabilitatea medie.
Rentabilitatea fondurilor de pensii, asa cum este calculata de CSSPP, reprezinta cel mai relevant indicator pentru a compara performantele investitionale ale fondurilor de pensii intre ele, pe perioada ultimelor 24 de luni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu