- Extrase -
Regimul
fiscal
Aspecte
prioritare si recomandari FIC
Dezvoltarea sistemului de pensii private
este benefica din moment ce destinde povara sistemului de stat care este depasit.
Sistemul de pensii private obligatorii (Pilonul II) trebuie protejat prin mentinerea
calendarului existent de transfer al contributiilor sociale catre fondurile de
pensii private. Deductibilitatea pentru contributiile la pensiile private
(Pilonul III) ar trebui majorata la 1.000 EUR / an.
Piata fortei de munca si educatie
Aspecte prioritare si recomandari FIC
Un cadru solid, durabil si sustenabil al sistemului de pensii
si prestatii sociale este o conditie esentiala pentru a mentine echilibrul
macroeconomic general si pe cel al finantelor publice.
Bunul mers al administrarii fondurilor private de pensii,
respectiv obtinerea de performante investitionale pozitive in beneficiul celor
6 milioane de clienti, depinde decisiv de un mediu legislativ propice, stabil si
predictibil, care sa nu reverseze parametrii esentiali ai sistemului. Sistemul
de pensii private obligatorii (Pilonul II), care acopera in prezent aproape 5,8
milioane de participanti, trebuie protejat prin mentinerea calendarului
existent de transfer al contributiilor sociale catre fondurile de pensii
private (cresterea ratei contributiei de la 4% in 2013 la 6% in 2016, cu cate
0,5pp anual).
Regimul fiscal
2.2.12. Continua dezvoltare a fondurilor private de pensii
Sistemul de pensii private obligatorii (Pilonul II), care
acopera in prezent aproape 5,8 milioane de membri participanti, trebuie sa fie
protejat prin mentinerea calendarului existent de transfer al contributiilor
sociale catre fondurile de pensii private (cresterea ratei contributiei de la
4% in 2013 la 6% in 2016, cu cate 0,5 pp anual). De asemenea, viabilitatea in
ansamblu a acestui sistem trebuie sa fie protejata, in special in ceea ce priveste
eficienta costurilor.
Sistemul de pensii private facultative (Pilonul III), care
administreaza economiile a circa 300.000 de participanti, ar trebui sa fie
consolidat prin cresterea treptata a stimulentelor fiscale pentru a facilita aderarea
la aceste fonduri de pensii. In statele vecine functioneaza deja stimulente
fiscale mai consistente
pentru a incuraja economisirea privata in vederea pensionarii
si, deci, atenuarea pe termen lung a presiunilor asupra bugetului public de
pensii.
Recomandarile FIC
FIC recomanda continuarea cresterii ratei de contributie la
fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) cu 0,5 puncte procentuale
pe an, de la 4% in 2013 la 6% in 2016, precum si extinderea in continuare a deductibilitatii
fiscale aplicabile contributiilor angajatorilor la fondurile de pensii
facultative (Pilonul III) de la 400 EUR / an in prezent la 1.000 EUR / an.
Piata fortei de munca si educatie
8.1. Piata fortei de munca
8.1.1. Progrese inregistrate
In anul 2010 a fost initiata o noua reforma a sistemului
public de pensii (Legea nr. 263/2010) dar si dezvoltarea in paralel a
sistemului de pensii private, prin cresterea contributiei la fondurile private obligatorii
si prin cresterea deductibilitatii fiscale la fondurile private facultative.
Un cadru solid, durabil si sustenabil al sistemului de pensii
si prestatii sociale este o conditie esentiala pentru a mentine echilibrul
macroeconomic general si pe cel al finantelor publice. In 2012, deficitul
bugetului asigurarilor sociale de stat (BASS, sistemul public de pensii) a
reprezentat 12,9 mld. RON (adica 2,9 mld. EUR, adica 2,1% din PIB), la care se
pot adauga si alte cheltuieli cu pensiile necontributive, suportate din bugetul
de stat (indemnizatia sociala pentru pensionari, pensiile agricultorilor,
pensiile personalului bugetar din justitie, etc.). Ca urmare, dezechilibrul
sistemului de pensii poate fi considerat in totalitate raspunzator pentru
deficitul finantelor publice pe anul 2012.
Cu toate acestea, in ultimii anii au fost deja implementate
mai multe masuri care au contribuit la readucerea sistemului de pensii pe un
traseu mai sustenabil, in principal fiind vorba despre legea care instituie un sistem
unic de pensii publice, precum si procesul de revizuire a prestatiilor sociale.
Astfel, deficitul BASS s-a redus in fapt in 2012 fata de maximul istoric atins in
2011 (3,1 mld. EUR, adica 2,3% din PIB), datorita mentinerii valorii punctului
de pensie, cresterii graduale a varstei de pensionare si restrangerii
semnificative a numarului iesirilor noi la pensie (atat anticipate, cat si de
invaliditate).
Avand in vedere sustenabilitatea inca precara a sistemului
public de pensii, precum si prognozele demografice nefavorabile, doar
reformarea parametrica periodica a sistemului public nu este suficienta, de una
singura, pentru a consolida pe termen lung bugetul de pensii si a asigura
pensii sigure si adecvate pentru generatiile viitoare de romani. In acest sens, continuarea
dezvoltarii sistemului de pensii private lansat in perioada 2007-2008 este
absolut necesara pentru imbunatatirea capacitatii generale a sistemului de pensii
de a-si respecta promisiunile catre populatia activa. Doar suplimentarea
sistemului public de pensii cu un sistem de pensii private (bazat pe
capitalizare) puternic care sa suplimenteze componenta publica PAYG, va fi in masura
sa atenueze presiunile unei populatii care imbatraneste rapid, precum si
deteriorarea raporturilor de dependenta demografica si sistemica.
In paralel cu reformele din sistemul public, fondurile
private de pensii au beneficiat, desi cu o oarecare intarziere, de continuarea
dezvoltarii potrivit cadrului legal. Astfel, fondurile de pensii private
obligatorii (Pilonul II) au incasat in perioada 2010-2012 contributii in
continua crestere, gratie majorarii procentului de contributie virat in
administrare privata (de la 2% din veniturile brute lunare ale participantilor in
2008 si 2009 la 4% in 2013). De asemenea, fondurile de pensii private
facultative (Pilonul III) au continuat sa atraga tot mai multi participanti
dornici sa economiseasca pe cont propriu in vederea pensionarii si gratie extinderii
deductibilitatii fiscale (pana la 400 EUR / an atat pentru angajator – suma
scutita de impozit si toate contributiile sociale – cat si pentru angajat – suma
scutita doar de impozitul pe venit).
De la lansarea lor din urma cu 5-6 ani si pana in prezent,
fondurile de pensii private din Romania au ajuns la un numar de 6 milioane de
clienti (conturi individuale), active nete de peste 10,2 miliarde RON si performante
investitionale real-pozitive. Pilonul II a inregistrat, pe toata durata de functionare,
un randament mediu anual de 11,5%, pana la finele anului 2012, cifra similara
pentru Pilonul III fiind de 7,7%. Aceste rezultate indica faptul ca sectorul
pensiilor private ar trebui sa beneficieze de o mai mare dezvoltare.
8.1.2.2. Sistemul de pensii
Predictibilitatea si stabilitatea legislativa reprezinta o
conditie esentiala pentru atragerea si mentinerea investitiilor. In procesul de
lansare si setare a sistemului de pensii private din Romania, actionarii societatilor
de administrare a fondurilor de pensii au investit sume de peste 500 de
milioane de euro, pentru care estimeaza un orizont de recuperare de 10-15 ani.
Bunul mers al administrarii fondurilor private de pensii, respectiv obtinerea
de performante investitionale pozitive in beneficiul celor 6 milioane de clienti,
depinde in mod decisiv de un mediu legislativ propice, stabil si predictibil,
care sa nu reverseze parametrii esentiali ai sistemului.
Recomandarile FIC
FIC recomanda mentinerea stabilitatii legislative in domeniul
pensiilor private si a viabilitatii de ansamblu a acestui sistem, precum si
adoptarea legii privind plata pensiilor private si unele masuri de incurajare a
extinderii acoperirii fondurilor de pensii facultative (Pilonul III), prin
dialog cu industria de profil.
8.1.2.3. Continuarea dezvoltarii fondurilor private de pensii
Sistemul de pensii private obligatorii (Pilonul II), care
acopera in prezent aproape 5,8 milioane de membri participanti, trebuie sa fie
protejat prin mentinerea calendarului existent de transfer al contributiilor
sociale catre fondurile de pensii private (cresterea ratei contributiei de la
4% in 2013 la 6% in 2016, cu cate 0,5 pp anual). De asemenea, viabilitatea in
ansamblu a acestui sistem trebuie sa fie protejata, in special in ceea ce priveste
eficienta costurilor.
Sistemul de pensii private facultative (Pilonul III), care
administreaza economiile a circa 300.000 de participanti, ar trebui sa fie
consolidat prin cresterea treptata a stimulentelor fiscale pentru a facilita aderarea
la aceste fonduri de pensii.
In statele vecine functioneaza deja stimulente fiscale mai
consistente pentru a incuraja economisirea privata in vederea pensionarii si
deci atenuarea, pe termen lung, a presiunilor asupra bugetului public de
pensii. De exemplu, in Cehia (cea mai dezvoltata piata de pensii facultative
din regiunea Europei Centrale si de Est), plafonul anual de deducere fiscala
este de 8% din salariul brut, adica peste 900 de euro pe an pentru fiecare angajat
(calculat la salariul mediu). De asemenea, statul ofera in contul fiecarui
participant o contributie fixa suplimentara in valoare de circa 5 euro pe luna,
adica un beneficiu net suplimentar de 60 de euro pe an, echivalent al unei
deduceri fiscale de inca 400 de euro pe an pentru fiecare client. Astfel,
plafonul total de deducere este de peste 1.300 de euro pe an, fapt care a dus in
16 ani la o acoperire de 90% a pensiilor private facultative in populatia activa
a Cehiei. In Polonia, contributiile angajatilor la pensiile facultative sunt
scutite in totalitate de impozitul pe venit, iar plafonul de deducere fiscala
pentru angajatori este de 7% din salariul brut al angajatului, adica 600 de
euro pe an, calculat la salariul mediu. In Ungaria, contributiile angajatilor
sunt scutite in limita a 30% din contributii (peste 400 de euro pe an, calculat
la salariul mediu), iar contributiile angajatorilor sunt scutite in totalitate
de la plata impozitului pe venit. In Bulgaria, toate contributiile virate de
indivizi in sistemul de pensii facultative sunt deductibile de la plata
impozitului pe venit in limita a 10% din venitul anual al participantilor. In
plus, contributiile virate de angajatori sunt deductibile integral in limita a
360 de euro pe an. In Estonia, contributiile la pensiile facultative sunt deductibile
de la plata impozitului pe venit in limita a 15% din venitul anual al
participantului. In Letonia, contributiile la pensiile facultative sunt de
asemenea deductibile total in limita a 10% din venitul anual al participantului.
Recomandarile FIC
Sursa: www.apapr.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu