Adresa noastra de e-mail este
desprepensii@gmail.com

21 aprilie 2009

Site Casa Judeteana de Pensii Cluj www.pensiicluj.ro

Site Casa Judeteana de Pensii Cluj www.pensiicluj.ro

Primul site pe care il prezentăm este acel al Casei Judeţene de Pensii Cluj, dintr-un motiv pe care l-am anunţat în mesajul anterior, cel al ordinii primirii răspunsului la speţa enunţată. Am fost plăcut surprinşi să găsim în chiar prima zi lucrătoare la casele teritoriale de pensii, la prima oră, un răspuns foarte bine închegat la ceea ce am întrebat. Dar mai multe la momentul potrivit…
Fiecare site va fi notat de la 0 la 10 în funcţie de 10 criterii, pe care noi le considerăm (subiectiv sau obiectiv) esenţiale pentru un site al unei case teritoriale de pensii. În final, adunăm si dăm o notă finală, urmând ca în câteva săptămâni-luni, dacă primim acele răspunsuri să facem un clasament şi să urmărim dacă unele din cele enunţate de noi au fost îndreptate.
În legătură cu răspunsul la întrebarea eunuţată, ne vom mărgini să spunem, pentru moment, dacă s-a răspuns corect sau nu şi să dăm o notă. Răspunsul nostru va fi publicat după primirea tuturor răspunsurilor. De asemenea, menţionăm că am primit şi diferite forme de a respinge e-mailul nostru din mai multe cauze, multe informatice, le vom detalia când vom discuta de fiecare casă de pensii în parte.

Aşadar, www.pensiicluj.ro (Review 21.04.2009)

Criterii :
1. Interfaţa, informaţie despre instituţie, date de contact-Nota 10

Interfaţa site-ului este foarte prietenoasă, reuşind să strângă pe o pagină destul de simplă toate informaţiile de început care sunt necesare.
Informaţiile despre instituţie sunt postate chiar la intrare pe site.
La datele de contact, este foarte bine realizat şi detaliat (să sperăm că sunt la zi) cu adrese de e-mail personalizate pentru fiecare director şi, de asemenea, pentru şeful serviciului de comunicare, cu numere de telefon fix şi fax ; aceleaşi informaţii utile şi pentru casele locale de pensii, respectiv cele din Turda şi Dej.
Adresa de e-mail
office@pensiicluj.ro funcţionează perfect şi pensionarii sau alte categorii de beneficiari primesc răspunsuri competente.

2. Frecvenţa înnoirii (update-uri)-Nota 6
Pe pagina principală, găsim ultimele ştiri din data de 10.03.2009 despre Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009, Legea nr. 19/2009-informaţii privind noua valoare a punctului de pensie, cotele de contribuţii, ajutorul de deces.
Totuşi, în afara de aceasta, care pare numai de faţedă, lipsesc informaţii esenţiale în interiorul site-ului, după cum vom vedea exemple la alte criterii, dar şi la legislaţie recentă, cum ar fi inexistenţa vreunei referiri cu privire la pensia sociala minima sau la pensiile internaţionale.

3. Uşurinţa de a ajunge la informaţiile esenţiale, având în vedere categoriile de beneficiari (în special, pensionari)-Nota 9
Avem astfel datele de contact, programul cu publicul, programul de audienţe, precum şi ultimele ştiri din sistemul public de pensii, toate acestea se găsesc uşor pe pagina de pornire.
Iată câteva lucruri care sunt utile şi interesante : o listă completă a localităţilor arondate (cu toate sătucurile, cătunele sau comunele) atât pentru casa judeţeană, dar şi pentru cele două case locale de pensii;

4. Respectarea H.G. nr. 1723/2004 privind aprobarea Programului de măsuri pentru combaterea birocraţiei în activitatea de relaţii cu publicul-Nota 5
Cu privire la programul cu publicul şi programul de audienţe, acesta este foarte greoi şi nu respectă hotărârea de guvern menţionată mai sus. Astfel, în primul rând, programul este neunitar, în funcţie de categoria de cerere existând diferenţe (pentru un fel de cerere între 8,30-13-30, pentru altele numai miercurea şi vinerea), care nu ar trebui să existe.
În al doilea rând, directorii nu au program de audienţe decât o oră săptămânal, aproape imposibil să cuprinzi zeci de mii de pensionari, iar aceste audienţe se fac cu programare, lucru ce este foarte dificil pentru bătrânii care trebuie să facă două-trei drumuri.
Menţionăm că, potrivit H.G. nr. 1723/2004, programul de lucru cu publicul pentru instituţiile publice este 8,30-16,30 şi o zi pe săptămână până la 18,30.

5. Informaţii despre categoriile de pensii din sistemul public, stabilirea şi plata pensiilor-Nota 7
Informaţii destul de detaliate, explicate separat pentru fiecare categorie de pensie, aşadar putem considera că sunt utile pentru un pensionar sau viitor pensionar.
Astfel, de exemplu, este interesant explicarea pe larg a traseului pe care trebuie să îl urmeze un viitor pensionar de invaliditate în funcţie de categoria de activitate din care provine (din muncă/şomer/nu vine din muncă).
Totuşi, găsim şi câteva inadvertenţe :
-în tabelul cu vârstele de pensionare (anexa 9 din Norme) nu sunt prevăzute şi stagiile minime de cotizare, condiţie cumulativă de înscriere la pensia pentru limită de vârstă.
-la pensiile anticipate, nu s-a făcut actualizarea prevăzută de Legea nr. 250/2007 privind trecerea la pensie pentru limită de vârstă numai la cererea pensionarului.
-nimic despre modificarile aduse de Legea nr. 11/2008 privind acordarea pensiei de invaliditate celor suferinzi de SIDA, neoplazii, indiferent de stagiul de cotizare.
-nu sunt aduse la zi nici dispoziţiile modificate cu privire la stabilirea şi plata pensiilor (cum ar fi, de exemplu, cele privitoare la plata pensiilor şi la alte bănci, în afară de CEC şi Bancpost)

6. Acte necesare privind anumite categorii de cereri depuse la casele teritoriale şi formularele-tip-Nota 8
Această parte a site-ului ni s-a părut printre cele mai bine realizate, actele fiind prezentate în enumerare, existân în spatele lor şi formulare-tip în format pdf sau doc, personalizate, multe dintre ele neexistând la alte case de pensii.
Totuşi lipsesc formulare-tip privind modul de întocmire a adeverinţelor privind munca prestată în timpul nopţii (Ordinul nr. 687/2006) şi privind grupele de muncă (Ordinul 590/2008).

7. Informaţii privind contribuţiile de asigurări sociale-cote, modalitatea de întocmire şi depunere. Programe necesare-Nota 4
Găsim informaţii detaliate privind modalitatea de întocmire a declaraţiilor nominale-anexa 1.1 şi 1.2.
Din păcate, acestea nu sunt alături de suportul informatic necesar, programele de declaratii fiind la nivelul lunii septembrie 2007. La fel, lipseşte orice informaţie cu privire la programul de scanare a cărţilor de muncă.

8. Promptitudinea şi corectitudinea în rezolvarea petiţiilor online. Întrebări şi răspunsuri-Nota 10.
Lansarea speţei noastre privind încadrarea unei personae la pensie pentru limită de vârstă a găsit un răspuns prompt, correct şi excellent argumentat de la adresa de e-mail
office@pensiicluj.ro.
De asemenea, mailul de răspuns a fost semnat de un funcţionar public al serviciului Comunicare, care şi-a trimis şi toate datele de contact.
Excelent lucrat şi foarte bună organizarea !
La fel, la rubrica «întrebări şi răspunsuri», se pare că găsiţi răspunsuri utile la orice întrebare a dvs. şi în cel mai scurt timp. Nu am avut timp să le răsfoim pe toate, ci doar pe cele mai recente (sunt 3231 de întrebări şi răspunsuri), dar sunt semne frumoase că această activitate de comunicare este bine organizată.

9. Bilete de tratament-Nota 3.
Iniţial nota noastră era şi mai mică, dar ne-am gândit să acordăm câteva puncte pentru că găsim pe la „acte necesare” cateva informaţii şi formulare cu privire la biletele de tratament.
Însă pe potenţialul beneficiar al unui bilet de tratament îl interesează dacă i s-a repartizat un bilet de tratament, iar în această privinţă acest site lasă de dorit:
-ultima listă a biletelor disponibile este din noiembrie 2003;
-nu există nicăieri, din nicio perioadă, o listă a biletelor de tratament repartizate nominal.
De altfel, la o întrebare, petitionarului i se răspunde că lista este afişată la sediul instituţiei. Atunci ce rost credeţi că mai avea întrebarea?

10. Legislaţie-Nota 1.
Cu excepţia ştirilor actualizate totuşi destul de rar şi a existenţei (doar cu numele) a unei pagini cu acest titlu, nu există legislaţie pe acest site.Ultimul act anunţat şi singurul este Legea nr. 487/2006 a Bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2007, dar care nici măcar nu poate fi vizualizată.

Punctaj total: 63
NOTA FINALĂ: 6,3

4 comentarii:

Anonim spunea...

Buna ziua. Sper ca a-ti inceput sa verificati pensiile de refugiati si/sau boala de pe raza comunei Gilau .Sau trebuie sa vina altii sa o faca? V-as recomanda totusi sa incepeti sa o faceti . Astept rezultate. Spor la munca .

Specialist Pensii spunea...

Va rugam sa adresati aceasta solicitare Casei Judetene de Pensii Cluj.
Noi reprezentam doar un blog cu informatii juridice despre domeniul pensiilor, nu avem atributii de verificare a pensionarilor.

Anonim spunea...

am facut scoala profesionala m.i.u. cluj-napoca in 1975 -1977,dar pentru a ma inscrie am facut text psihologic la fabrica somesul din cluj, unde ne-au angajat ulterior avind contract cu fabrica. doresc sa stiu daca scoala profesionala cu durata de 2 ani se pune ca vechime la anii de pensie. multumesc. astept raspuns.

szep eniko spunea...

M-am nascut la data de15 dec.1955.Am lucrat in invatamant 13 ani si 6 luni dupa care am plecat din tara si am lucrat tot in invatamant in Ungaria 23 ani.Pot sa ma duc in pensie anticipata fara penalizare?Daca nu,atunci cati ani trebuie sa am lucrati in Romania ca sa am acest drept?Multumesc.Ma numesc JUNG ELISABETA,astept raspuns pe:szepeniko53@yahoo.com