Adresa noastra de e-mail este
desprepensii@gmail.com

26 aprilie 2009

Site Casa Judeteana de Pensii Bacău www.cjpbacau.ro

Site Casa Judeteana de Pensii Bacău www.cjpbacau.ro

Vineri am primit al patrulea mesaj la întrebarea noastră cu privire la vârsta de pensionare a unei persoane de la Casa Judeţeană de Pensii Bacău. Acest răspuns primit, venit din nou într-un interval de timp destul de scurt este şi foarte corect şi excelent argumentat. Singurul lucru care nu îl are este o semnătură sau o persoana de contact, dar nu este o problemă aşa de mare, având în vedere calitatea răspunsului.

Aşadar,
www.cjpbacau.ro (Review 26.04.2009)

Criterii :
1. Interfaţa, informaţie despre instituţie, date de contact-Nota 7

Site-ul arată destul de bine, mai ales pentru că are informaţii profesioniste. Din păcate, pe prima pagină apare un « bun venit » datat din 11 decembrie 2003 şi ne întrebăm ce caută acolo.
Nu prea găsim informaţii despre instituţie insă, atribuţiile ei etc.
Lucrul cel mai bun la intrarea pe prima pagină este aceea a apariţiei chiar la deschidere a datelor de contact a instutuţiei-adresă, numere de telefon, numere de fax, adresă de e-mail. Am găsit la persoane de contact şi numerele de telefon ale directorilor şi şefilor de compartimente. Nu sunt insă şi adrese de e-mail ale acestora.
Adresa de e-mail
office@pensiibacau.ro funcţionează perfect, se răspunde repede şi bine.

2. Frecvenţa înnoirii (update-uri)-Nota 5
Pe pagina principală, găsim ultimele ştiri despre pensia minimă garantată, dar şi linkuri care pot duce la pagini cu ştiri recente despre Legea nr. 411/2004 privind pensiile adiministrate privat, Legea nr. 226/2006, plata pensiilor în străinătate, Legea nr. 578/2004 sau Ordinul nr. 590/2008.
Astea, cu toate că la rubrica de « ştiri », nu găsim decât puţine şi foarte scurte (câte o ştire din 2004, 2006 şi 2008).
Mai există de asemenea o pagină de ştiri arhivate, ce cuprinde perioada 2003-2006.
Ultimele date statistice sunt la data de 31.05.2007.

3. Uşurinţa de a ajunge la informaţiile esenţiale, având în vedere categoriile de beneficiari (în special, pensionari)-Nota 4
Găsim chiar de la intrare datele de contact, un pic mai greu programul cu publicul şi programul de audienţe. De altfel, programul de lucru cu publicul nu este afişat pe site, ci într-un document word separat. Foarte ciudat !
Se pot pune întrebări ale pensionarilor direct pe site la rubrica «Contactaţi-ne» , dar răspunsurile se primesc doar pe e-mailul personal, ele nu apar pe site. Din păcate, la aceeaşi rubrică de întrebări şi răspunsuri, nu găsim decât prea puţine informaţii despre contractul şi declaraţia de asigurare, reducerea vârstei de pensionare (foarte restrând) şi stagiul de cotizare.

4. Respectarea H.G. nr. 1723/2004 privind aprobarea Programului de măsuri pentru combaterea birocraţiei în activitatea de relaţii cu publicul-Nota 6
H.G. nr. 1723/2004 nu este respectată cu privire la programul de audienţe. Astfel, programul obişnuit este 8.30-15.00, iar la Casa Locală de Pensii Oneşti, programul cu publicul este doar în zilele de luni, miercuri şi joi de la 8,30-15,00. Există program cu publicul zinic şi la un punct de lucru, la Moineşti. De asemenea, nu există program prelungit în nicio zi.
În al doilea rând, directorii au program de audienţe timp de trei ore săptămânal, timp suficient să spunem.

5. Informaţii despre categoriile de pensii din sistemul public, stabilirea şi plata pensiilor-Nota 5
Informaţii destul de sumare şi destul de greu accesibile.
Există şi un calculator al vârstei de pensionare pentru pensia pentru limită de vârstă şi pentru pensiile anticipate, destul de simpolu, dar necesar. Nu calculează însă decât pentru condiţiile generale de înscriere la pensie, fără grupele de muncă sau alte categorii de reduceri, de exemplu.
Avem pe site o anexa nr. 3 din legea nr. 19/2000, dar nu şi anexa nr. 9, lipsă compensată de calculatorul de vârste menţionat mai sus.
Totuşi, găsim şi câteva inadvertenţe :
-la pensiile anticipate, nu s-a făcut actualizarea prevăzută de Legea nr. 250/2007 privind trecerea la pensie pentru limită de vârstă numai la cererea pensionarului.
-nimic despre modificarile aduse de Legea nr. 11/2008 privind acordarea pensiei de invaliditate celor suferinzi de SIDA, neoplazii, indiferent de stagiul de cotizare.
-la art 167 indice 1 se menţionează că este valabil doar până la 31.12.2008.
-la art. 20 din legea nr. 19/2000 privitor la locurile de muncă încadrabile în condiţii special de muncă, nu mai este prevăzut în legislaţie şi activitatea desfăşurată pe platformele petroliere maritime, deşi pe site a rămas la fel.

6. Acte necesare privind anumite categorii de cereri depuse la casele teritoriale şi formularele-tip-Nota 8
Sunt prezente cereri tip pentru multe categorii de cereri (22 de formulare-tip), existând şi actele normative care reglementează modul de întocmire a adeverinţelor privind munca prestată în timpul nopţii (Ordinul nr. 687/2006) şi privind grupele de muncă (Ordinul 590/2008).

7. Informaţii privind contribuţiile de asigurări sociale-cote, modalitatea de întocmire şi depunere. Programe necesare-Nota 6
Programele de declaraţii sunt la luna februarie 2009, din păcate lipsind orice formă de legislaţie cu privire la ultimele modificări aduse prin Legea nr. 19/2009.
Exisstă pe site procedura de preluare a datelor din carnetele de muncă, precum şi programele aferente din luna noiembrie 2006.

8. Promptitudinea şi corectitudinea în rezolvarea petiţiilor online. Întrebări şi răspunsuri-Nota 9.
Lansarea speţei noastre privind încadrarea unei persoane la pensie pentru limită de vârstă a găsit un răspuns prompt, în a patra zi lucrătoare, corect şi argumentat de la adresa de e-mail
office@pensiibacau.ro.
La fel,se pot pune întrebări direct pe site, la rubrica «întrebări şi răspunsuri», şi este posibil ca şi de acolo să căpătaţi răspunsuri la fel de pertinente. Problema este că acestea nu sunt afişate deloc pe site, adresarea lor fiind condiţionată de introducere unei adrese de e-mail (lucru verificat de blogul nostru).

9. Bilete de tratament-Nota 8.
Găsim ştiri la zi cu privire la procedura de depunere a cererilor de bilete pe anul 2009.
De asemenea, sunt multe informaţii privind biletele de tratament-există diagramă de repartizare bilete pentru anul 2008 (respectiv oferta de bilete de tratament), precum şi diagrama de alocare de bilete pentru luna aprilie 2009. Din păcate, în afara faptului că pensionarii ar dori poate vizualizarea alocării biletelor şi pe lunile anterioare, o altă problemă este că se ajunge foarte greu la aceste tabele, neexistând un link pe prima pagină.

10. Legislaţie-Nota 4.

Nu există o pagină cu acest nume, dar legislaţie există pe site prinsă în alte rubrici ale acestuia, cum ar fi Legea nr. 250/2007, Ordinele 590/2008 si 687/2006.
Totusi, slab reprezentată.

Punctaj total: 62
NOTA FINALĂ: 6,2

4 comentarii:

Anonim spunea...

Datele de pe site ar trebui actualizate. Eu am fost foarte surprins placuta in aceasta luna cand am avut nevoie de o serie de date si acte. Multumesc celor ce lucreaza acolo si care au inteles sa isi schimbe atitudinea in relatia cu contribuabilul. Am rezolvat totul in foarte scurt timp, iar personalul a fost foarte binevoitor. Inca o data multumiri pentru aceasta schimbare in bine. Carmen Comanescu

dulcescu ion spunea...

referitor la cartea de munca pe numele DULCESCU ION din com.BALCANI sat. LUDASI nr.203A jud. BACAU in luna iulie 2010 as vrea sa stiu cand si pe ce data inplinesc 35 ani contributie pensie nu am nici un venit la 55 ani si cat este cotizatia lunara.dupa cum am inteles la 61 ies la pensie este greu pt a ma angaja am un pfa din 2006 fictiv (creatie literar artistica)pentru a putea platii sanatatea.Daca il desfiintez mai pot platii? dulcescuion@yahoo.com

dulcescu ion spunea...

referitor la cartea de munca pe numele DULCESCU ION din com.BALCANI sat. LUDASI nr.203A jud. BACAU in luna iulie 2010 as vrea sa stiu cand si pe ce data inplinesc 35 ani contributie pensie nu am nici un venit la 55 ani si cat este cotizatia lunara.dupa cum am inteles la 61 ies la pensie este greu pt a ma angaja am un pfa din 2006 fictiv (creatie literar
artistica)pentru a putea platii
sanatatea.Daca il desfiintez mai pot platii? dulcescuion@yahoo.com

dulcescu ion spunea...

referitor la cartea de munca pe numele DULCESCU ION din com.BALCANI sat. LUDASI nr.203A jud. BACAU in luna iulie 2010 as vrea sa stiu cand si pe ce data inplinesc 35 ani contributie pensie nu am nici un venit la 55 ani si cat este cotizatia lunara.dupa cum am inteles la 61 ies la pensie este greu pt a ma angaja am un pfa din 2006 fictiv (creatie literar
artistica)pentru a putea platii
sanatatea.Daca il desfiintez mai pot platii? dulcescuion@yahoo.com