Adresa noastra de e-mail este
desprepensii@gmail.com

5 ianuarie 2012

Elemente de noutate aduse de legea bugetului asigurarilor sociale de stat

1. Conform prevederilor art. 102 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art.16 de la art. II din Legea nr.283/2011, în anul 2012, valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei.

2. În aplicarea prevederilor art. 2964 alin.(3) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2012, potrivit art. 17 din Legea nr. 294/2011, este de 2.117 lei.

3. Potrivit prevederilor art. 33 şi 34 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu ale art. 2964 alin.(2) şi ale art. 2965 alin.(1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea plafonului maxim al bazei de calcul a contribuţiei de asigurǎri sociale se are în vedere valoarea corespunzǎtoare a de cinci ori câştigul salarial mediu brut, respectiv 10.585 lei.

4. În conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în declaraţia individualǎ de asigurare sau în contractul de asigurare socialǎ este de 741 lei, iar nivelul maxim de 10.585 lei.

5. În conformitate cu prevederile art. 29618 alin.(3) lit. a) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 19 alin.(1) din Legea nr. 294/2011, pentru anul 2012 cotele de contribuţii de asigurǎri sociale se stabilesc dupǎ cum urmeazǎ:
- pentru condiţii normale de muncă: 31,3 %
- pentru condiţii deosebite de muncă: 36,3 %
- pentru condiţii speciale de muncă: 41,3 % .
Cota contribuţiei individuale de asigurări sociale: 10,5%, indiferent de condiţiile de muncă.

5.1. Diferenţa dintre cotele de contribuţie de asigurări sociale aprobate prin lege, funcţie de condiţiile de muncă, şi cota de contribuţie individuală de asigurări sociale se suportă de angajator.

5.2. Conform prevederilor art. 19 alin.(2) din Legea nr. 294/2011, coroborate cu cele ale art. 43 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cota de contribuţie individuală de asigurări sociale este inclusă şi cota de 3,5% aferentă fondurilor de pensii administrate privat.

6. Conform prevederilor art. 18 din Legea nr. 294/2011, cuantumul ajutorului de deces prevăzut de Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte astfel:
a) în cazul decesului asiguratului sau pensionarului: 2.117 lei;
b) în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului: 1.059 lei.

7. Începând cu data de 1 ianuarie 2012, cuantumul indemnizaţiei pentru însoţitor, în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate, drept ce se acordǎ potrivit prevederilor art. 77 alin.(1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este în cuantum egal cu 80% din valoarea unui punct de pensie, stabilitǎ în condiţiile legii, respectiv 587 lei.

8. Indicele de corecţie utilizat la determinarea punctajului realizat în sistemul public de pensii de către participanţii la fondurile de pensii administrate privat, pentru lunile în care aceştia contribuie la aceste fonduri, stabilit conform dispoziţiilor art. 151 din Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este următorul:
o începând cu luna ianuarie 2012 : (31,3 puncte procentuale – 3,5 puncte procentuale) / 31,3 puncte procentuale = 0, 88818

Sursa: site CNPP.

Comunicat MMFPS: tichete de calatorie pentru pensionari

În legătură cu tichetele de călătorie, cu reducere de 50%, pentru pensionari, Ministerul Muncii vine cu următoarele clarificări:
· Toţi cei aproximativ 4.537.000 de pensionari, aflaţi în evidenţa Casei Naţionale de Pensii Publice, precum şi cei aflaţi în evidenţa Caselor Sectoriale de Pensii, vor primi ca şi în anii precedenţi tichetele de călătorie, cu 50 % reducere din costul acestora (tichetului de călătorie); Acesta este un drept pe care Ministerul Muncii îl respectă şi îl acordă pensionarilor în continuare;
· Pensionarii vor primi documentele de călătorie cu reducere de 50 la sută, cel mai târziu în luna februarie;
· Reamintim că prin adoptarea Ordonanţei de Guvern nr.8/2011, modalitatea de emitere şi transmitere a documentelor de călătorie acordate pensionarilor s-a modificat. Astfel, fiecare pensionar urma să primească un card, o legitimaţie de transport personalizată cu numele şi codul numeric personal al fiecărui beneficiar;
· Din cauza contextului economic actual, termenul de aplicare a OG nr.8/2011 a fost prorogat până la data de 31.12.2012;
· În aceste condiţii, a fost nevoie de noi demersuri pentru emiterea documentelor de călătorie şi asigurarea transmiterii acestora ca şi până în anii precedenţi, respectiv taloane de călătorii, tipărite de Casa Naţională de Pensii Publice şi distribuite odată cu drepturile de pensie;
· Întrucât OUG nr.120/2011 a fost publicată pe data de 28 decembrie 2011, iar procedura de actualizare a bazelor de date, de procurare a hârtiei speciale şi de tipărire a documentelor de călătorie este complexă, pensionarii vor primi aceste documente cel mai târziu în februarie, odată cu plata drepturilor aferente acestei luni. Îi asigurăm pe pensionari că facem eforturi să asigurăm transmiterea acestor drepturi.

Sursa: site MMFPS

3 ianuarie 2012

H.G. nr. 1280/2011 - metodologia de reinnoire a avizelor de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite de munca

H.G. nr. 1.280 din 27 decembrie 2011 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reinnoire a avizelor de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite
EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 29 decembrie 2011


In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata,

Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.

ART. I
Hotararea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reinnoire a avizelor de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite, cu modificarile si completarile ulterioare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 169 din 9 martie 2007, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Articolul 1 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1. - (1) Incepand cu data de 1 ianuarie 2012, avizele de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite acordate, valabile pana la data de 31 decembrie 2011 inclusiv, pot fi reinnoite potrivit metodologiei stabilite in cuprinsul prezentei hotarari.
(2) Prevederile prezentei hotarari se aplica numai angajatorilor care detin la data de 31 decembrie 2011 avizul de reinnoire si care nu au realizat pana la aceasta data masurile necesare in vederea normalizarii conditiilor de munca.
(3) Perioada de valabilitate a avizelor reinnoite potrivit prezentei hotarari nu poate depasi data de 31 decembrie 2012."
2. La articolul 2 alineatul (1), literele c)-e) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"c) planul de prevenire si protectie revizuit, care sa asigure imbunatatirea nivelului securitatii si al protectiei sanatatii lucratorilor, cuprinzand masuri tehnice, esalonate si distribuite uniform pe perioada 1 ianuarie-1 decembrie 2012 astfel incat, la data de 31 decembrie 2012, locurile de munca sa se incadreze in conditii normale;
d) situatia privind starea de sanatate a lucratorilor incadrati in conditii deosebite si controalele periodice efectuate in acest sens, pana la data de 31 decembrie 2011;
e) dovada depunerii la casele teritoriale de pensii a documentului prin care s-a obtinut reinnoirea avizului de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite si a listei cuprinzand categoriile profesionale care lucreaza in aceste locuri de munca pana la data de 31 decembrie 2011."
3. La articolul 2, alineatul (1^1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1^1) Planul de prevenire si protectie prevazut la alin. (1) lit. c) va contine numai masurile tehnice aferente anului 2011, asumate pentru normalizarea conditiilor de munca si ramase restante."
4. La articolul 2, dupa alineatul (1^1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^2), cu urmatorul cuprins:
"(1^2) Planul de prevenire si protectie prevazut la alin. (1) lit. c) trebuie sa fie insotit de o nota justificativa din care sa reiasa motivele nerealizarii masurilor ramase restante."
5. La articolul 6, alineatele (2) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"(2) Avizele reinnoite pentru incadrarea locurilor de munca in conditii deosebite isi inceteaza aplicabilitatea la data indeplinirii masurilor tehnice stabilite prin planul de prevenire si protectie sau, dupa caz, la expirarea termenului prevazut la art. 1 alin. (3).
(3) In perioada 1-15 decembrie 2012, angajatorii vor depune la inspectoratul teritorial de munca o raportare privind modul in care au realizat masurile tehnice prevazute in vederea normalizarii conditiilor de munca."
6. La articolul 13, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) Perioada cuprinsa intre 31 decembrie 2011 si data reinnoirii avizului de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite constituie stagiu de cotizare in conditii deosebite de munca, pentru care angajatorii datoreaza, dupa caz, diferenta dintre cota de contributie de asigurari sociale pentru conditii deosebite de munca si cea declarata de catre acestia."
ART. II
Prezenta hotarare intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2012

H.G. nr. 1284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de munca in conditii speciale

H.G. nr. 1.284 din 27 decembrie 2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de munca in conditii speciale prevazute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

MONITORUL OFICIAL nr. 935 din 29 decembrie 2011

In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 30 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare,

Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.

ART. 1
Prevederile prezentei hotarari se aplica numai locurilor de munca in conditii speciale prevazute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare.
ART. 2
In sensul prezentei hotarari, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:
a) locuri de munca in conditii speciale - locurile de munca unde gradul de expunere la factorii de risc profesional existenti pe durata timpului normal de munca poate conduce in timp la imbolnaviri profesionale, la comportamente riscante in activitate, cu consecinte grave asupra securitatii si sanatatii in munca a lucratorilor;
b) persoanele incadrate in locuri de munca in conditii speciale - lucratorii care isi desfasoara activitatea pe parcursul timpului normal de munca din luna respectiva numai in locurile de munca definite la lit. a);
c) reevaluarea locurilor de munca in conditii speciale - procedura de verificare a factorilor de risc si a efectelor produse de acestia asupra starii de sanatate a lucratorilor pentru locurile de munca prevazute la art. 1, incadrate in conditii speciale, in vederea mentinerii sau retragerii avizului de incadrare in conditii speciale;
d) expertiza tehnica de reevaluare a locurilor de munca in conditii speciale - procesul de verificare a factorilor de risc existenti la locul de munca comparativ cu conditiile existente la data incadrarii in conditii speciale, conform prevederilor legale;
e) expertiza medicala de reevaluare a locurilor de munca in conditii speciale - procesul de verificare a sanatatii lucratorilor in relatie cu locurile de munca in conditii speciale comparativ cu conditiile existente la data incadrarii initiale a locurilor de munca in conditii speciale, evidentiat de morbiditatea prin boli profesionale, boli legate de profesie.
ART. 3
(1) Reevaluarea locurilor de munca in conditii speciale se realizeaza in baza urmatoarelor criterii:
a) existenta activitatilor si a unitatilor pentru care se solicita reevaluarea, in anexele nr. 2 si 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) existenta locurilor de munca pentru care au fost acordate avizele de incadrare in conditii speciale, la unitatile solicitante;
c) existenta, la locurile de munca pentru care se solicita reevaluarea, a acelorasi factori de risc identificati initial pentru care a fost acordat avizul de incadrare in conditii speciale;
d) identificarea prezentei efectelor nocive asupra starii de sanatate a lucratorilor identificate prin boli profesionale sau boli legate de profesiune, pentru care a fost acordat avizul de incadrare in conditii speciale la locurile de munca si pentru care se solicita reevaluarea.
(2) Mentinerea incadrarii locurilor de munca in conditii speciale se realizeaza in conditiile indeplinirii cumulative a criteriilor prevazute la alin. (1).
(3) In cazul in care nivelurile de expunere la risc se incadreaza in limitele prevazute de legislatia din domeniul securitatii si sanatatii in munca, criteriul de la alin. (1) lit. c) se considera neindeplinit.
(4) In cazul in care nu se constata efecte nocive asupra starii de sanatate a lucratorilor identificate prin boli profesionale sau boli legate de profesiune, ce ar putea avea legatura cu expunerea initiala la factorii de risc pentru care a fost acordat avizul de incadrare in conditii speciale, criteriul de la alin. (1) lit. d) se considera neindeplinit.
ART. 4
(1) Metodologia de reevaluare a locurilor de munca in conditii speciale include urmatoarele etape, in ordinea cronologica indicata:
a) nominalizarea de catre angajator impreuna cu sindicatele reprezentative potrivit legii si/sau lucratorul desemnat/serviciul intern de prevenire si protectie ori cu reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii in munca care fac sau nu parte, potrivit legii, din Comitetul de Securitate si Sanatate in Munca a locurilor de munca pentru care se solicita reevaluarea;
b) efectuarea expertizei tehnice, la solicitarea persoanelor nominalizate la lit. a), in vederea verificarii factorilor de risc existenti la locul de munca comparativ cu conditiile existente la data incadrarii in conditii speciale conform prevederilor legale;
c) efectuarea expertizei medicale, la solicitarea persoanelor nominalizate la lit. a), in vederea verificarii sanatatii lucratorilor in relatie cu locul de munca incadrat in conditii speciale supus reevaluarii.
(2) Procedura de reevaluare presupune parcurgerea etapelor prevazute la alin. (1) si depunerea documentelor prevazute la art. 6.
ART. 5
(1) In vederea reevaluarii locurilor de munca in conditii speciale, in termen de 10 zile de la data publicarii prezentei hotarari in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, se infiinteaza, prin ordin comun al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale si al ministrului sanatati, Comisia pentru reevaluarea locurilor de munca in conditii speciale, denumita in continuare Comisie.
(2) Comisia este formata din:
a) un reprezentant al Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale;
b) un reprezentant al Ministerului Sanatatii;
c) 2 reprezentanti ai Inspectiei Muncii;
d) un reprezentant al Casei Nationale de Pensii Publice.
(3) Comisia se constituie in cadrul Inspectiei Muncii si functioneaza pe baza regulamentului aprobat prin ordin comun al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale si al ministrului sanatatii.
(4) In situatia reevaluarii locurilor de munca in conditii speciale, cu specific nuclear, din Comisie va face parte si un reprezentant al Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare, desemnat prin ordin al presedintelui Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare.
(5) Comisia stabileste, prin hotarare, mentinerea sau respingerea avizului de incadrare in conditii speciale de munca a locurilor de munca si a unitatilor prevazute in anexele nr. 2 si 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare.
(6) Modelul hotararii prevazute la alin. (5) se stabileste prin ordinul comun al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale si al ministrului sanatatii prevazut la alin. (1).
ART. 6
Pentru reevaluarea locurilor de munca in conditii speciale, angajatorul depune la secretariatul Comisiei urmatoarele documente:
a) cererea scrisa de reevaluare a locurilor de munca in conditii speciale, semnata de persoanele prevazute la art. 4 alin. (1) lit. a), care va cuprinde: denumirea unitatii, adresa sediului social, codul unic de inregistrare din registrul comertului, numarul si data avizului initial, sectia, atelierul, locul de munca, specificul activitatii pentru care se solicita reevaluarea, descris pe scurt, numarul de lucratori, pozitiile ocupate din anexele nr. 2 si 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, date de contact;
b) rezultatul expertizei tehnice prevazute la art. 4 alin. (1) lit. b), prin care se confirma existenta, la locurile de munca pentru care se solicita reevaluarea, a factorilor de risc identificati initial pentru care a fost acordat avizul de incadrare in conditii speciale;
c) rezultatul expertizei medicale prevazute la art. 4 alin. (1) lit. c), prin care se confirma existenta, la locurile de munca pentru care se solicita reevaluarea, a efectelor nocive asupra starii de sanatate a lucratorilor identificate prin boli profesionale sau boli legate de profesiune, pentru care a fost acordat avizul de incadrare in conditii speciale;
d) copia avizului de incadrare in conditii speciale.
ART. 7
(1) In urma analizarii solicitarii de reevaluare a locurilor de munca in conditii speciale, Comisia hotaraste mentinerea/respingerea avizului de incadrare a locurilor de munca in conditii speciale.
(2) Hotararea de mentinere/respingere a avizului de incadrare a locurilor de munca in conditii speciale se emite in 3 exemplare, din care:
a) doua exemplare se transmit angajatorului;
b) un exemplar ramane in arhiva secretariatului Comisiei.
(3) Angajatorul are obligatia sa depuna la casa teritoriala de pensii in raza careia are sediul social, in termen de 10 zile de la comunicare, un exemplar al hotararii de mentinere/respingere a avizului de incadrare a locurilor de munca in conditii speciale, precum si, dupa caz, lista cuprinzand categoriile profesionale care beneficiaza de locuri de munca in conditii speciale.
ART. 8
Angajatorii care, in urma reorganizarii prin fuziune, asociere, divizare sau transformare, si-au schimbat sediul social si denumirea ori si-au schimbat numai sediul social sau numai denumirea, fapt atestat prin documente justificative, pot declansa procedura de reevaluare a locurilor de munca in conditii speciale numai pentru locurile de munca existente initial pentru care s-a primit avizul de incadrare in conditii speciale.
ART. 9
Hotararea emisa de Comisie poate fi contestata in conformitate cu Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
ART. 10
(1) Expertiza tehnica prevazuta la art. 4 alin. (1) lit. b) se efectueaza de catre Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Muncii "Alexandru Darabont" sau Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Miniera si Protectie Antiexploziva - INSEMEX Petrosani, dupa caz, respectiv laboratoarele de igiena radiatiilor din cadrul directiilor de sanatate publica, autorizate de Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare, in baza unei metodologii proprii.
(2) Expertiza medicala prevazuta la art. 4 alin. (1) lit. c) se efectueaza de catre directiile de sanatate publica - compartimentul de evaluare a factorilor de risc din mediul de viata si de munca, iar in situatia cand acestea nu au medic de medicina muncii incadrat, de catre centrele regionale de sanatate publica din Institutul National de Sanatate Publica la care sunt arondate directiile de sanatate publica, in baza unei metodologii proprii.
ART. 11
Cheltuielile aferente procesului de reevaluare a incadrarii locurilor de munca in conditii speciale se suporta de catre angajator.
ART.12
(1) Angajatorii impreuna cu persoanele nominalizate la art. 4 alin. (1) lit. a) vor solicita reevaluarea locurilor de munca pana la data de 1 iulie 2012.
(2) Comisia are obligatia analizarii dosarelor depuse de angajatori si emiterii hotararii de mentinere/respingere a avizului de incadrare a locurilor de munca in conditii speciale de munca, pana cel mai tarziu la data de 30 septembrie 2012.
ART. 13
Prezenta hotarare intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2012.