Adresa noastra de e-mail este
desprepensii@gmail.com

31 martie 2011

FOARTE IMPORTANT! Noutati blog: incetarea rubricii de "Intrebari si raspunsuri"

De ceva timp, am luat o decizie cu privire la viitorul acestui blog, care nu este multumitoare, dar este necesara, atat in privinta autorului acestui blog, cat mai ales in privinta celor care il citesc si celor care doresc raspunsuri la intrebari.

Aceasta decizie, cauzata de lipsa de timp, de incercarea (in ultima perioada esuata) de a raspunde rapid fiecarei intrebari a pensionarilor sau viitorilor pensionari, este urmatoarea:

Incepand cu 1 decembrie 2010, suspendam temporar raspunsurile la intrebarile cititorilor.

Vom continua sa raspundem la cele peste 30 de intrebari pe care le-am primit in ultimele zile, dar de la aceasta data nu vom mai raspunde la noile intrebari.

Vom continua, de asemenea, sa semnalam noile aparitii legislative, stirile din domeniul pensiilor publice si pensiilor private, vom publica articole privind problemele legislative si interpretarea noastra sau a specialistilor cu privire la acestea.

Nu stim cat va dura aceasta suspendare, insa preferam aceasta formula decat dezamagirea persoanelor care doresc raspunsuri in timp scurt si inselarea asteptarilor lor.

Multumim, cu bine,

29 martie 2011

HG nr.257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Prevederilor Legii nr. 263/2010

In Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2011, a fost publicată Hotararea Guvernului nr.257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Intregul Monitor Oficial il puteti descarca de aici.

19 martie 2011

Seminar CSSPP - Universitate Bucuresti

Miercuri, 16 martie 2011, peste 80 de studenţi au participat la cel de-al 4-lea seminar din seria întâlnirilor organizate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) în cadrul campaniei de informare publică: Învaţă să alegi! Pensia privată, o decizie „tânără".

Evenimentul organizat de CSSPP în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti a vizat informarea şi educarea studenţilor asupra importanţei economisirii şi participării la sistemul de pensii private.

Reprezentanţi de top din domeniul pensiilor private, specialişti în investiţii, protecţie socială şi resurse umane au prezentat studenţilor sistemul de pensii private cu accent asupra avantajelor şi siguranţei oferite de acesta, insistând asupra necesităţii economisirii şi construirii unui plan financiar personal. Evenimentul moderat de către Dan ZĂVOIANU, şef serviciu Direcţia de Comunicare şi Relaţii Publice a CSSPP i-a avut ca invitaţi pe domnii Mircea OANCEA, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, prof. univ. dr. Marian PREDA, preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice, Ioan VREME, preşedintele Generali Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private, Adrian CODIRLAŞU, membru CFA România şi doamna Dana BURCĂ, consultant HR.

Domnul Mircea OANCEA, preşedintele CSSPP, a deschis evenimentul cu o prezentare a avantajelor sistemului de pensii private punând accent pe necesitatea economisirii din timp şi pe importanţa educaţiei financiare în acest domeniu. „Ponderea celor care aleg în cunoştinţă de cauză şi optează pentru un fond de pensii în sistemul Pilonului II este de 20%, în timp ce 80% sunt repartizaţi aleatoriu. Înainte de demararea campaniei de informare şi educaţie financiară, proporţia era mai mare, undeva la 85-90%. Vrem să îmbunătăţim procesul de aderare continuă în sistemul pensiilor administrate privat. Persoanele care au intrat recent în sistem sunt tineri sub 35 de ani şi vrem să aleagă în cunoştinţă de cauză”, a declarat preşedintele CSSPP, Mircea OANCEA.

Domnul Marian PREDA, preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice, a explicat studenţilor prezenţi la eveniment că, din punct de vedere financiar, cele mai importante riscuri sunt pierderea capacităţii de muncă prin invaliditate, şomajul şi inadecvarea resurselor materiale la pensionare, într-un moment în care capacitatea de muncă este redusă. „Obişnuinţa de a trăi de pe o zi pe alta, fără a planifica pe termen lung, este o realitate culturală a poporului român. Informaţiile de care dispunem ne arată însă că acest lucru trebuie să se schimbe, chiar foarte repede, pentru că în deceniile viitoare nu va mai fi posibil să trăim aşa, decât dacă ne asumăm riscul unui trai la limita sărăciei”, a afirmat domnul Marian PREDA.

Operatorii din piaţa de pensii private au fost reprezentaţi la întâlnire de Ioan VREME, GENERALI SAFPP. Acesta a explicat motivele pentru care trebuie să acordăm o atenţie permanentă economiilor în cadrul sistemului de pensii private obligatorii, respectiv Pilonul II, odată cu intrarea pe piaţa muncii. De asemenea, Adrian CODIRLAŞU, membru în board-ul CFA România, a vorbit despre avantajele investirii profesioniste a banilor în contextul îmbătrânirii populaţiei, dar şi despre modalităţile în care participanţii pot alege un fond de pensii.

În plus faţă de informaţiile utile desprinse din prezentările vorbitorilor cu privire la necesitatea economisirii, participanţii la seminar au avut ocazia să afle mai multe detalii despre posibilităţile de formare şi training în domeniul pensiilor private şi despre oportunităţile de dezvoltare a carierei, prezentate de Dana BURCĂ, consultant HR.

Pentru data de 14 aprilie 2011, în cadrul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti (UTCB), este programată a 5-a întâlnire a CSSPP şi a invitaţilor săi cu studenţii bucureşteni, după cele organizate la Academia de Studii Economice, Politehnică, Universitatea Hyperion şi Universitatea din Bucureşti.

Până în prezent, aproape 500 de studenţi din cele 4 instituţii de învăţământ superior au participat deja la evenimentele din seria campaniei de informare publică: Învaţă să alegi! Pensia privată, o decizie „tânără".

11 martie 2011

Proiectul de Normele de aplicare a noii legi a pensiilor , pe site-ul Ministerului Muncii

Iincepand cu data de 1 ianuarie 2011, sistemul public de pensii este reglementat de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, act normativ care abroga prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare.

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 852, din 20 decembrie 2010.
Schimbari aduse de proiect
Proiectul de Hotarare a Guvernului pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 cuprinde reglementari referitoare la metodologia de stabilire si calcul a pensiei pentru limita de varsta, pensiei anticipate si anticipate partiale, pensiei de invaliditate, pensiei de urmas.

De asemenea, sunt detaliate perioadele care constituie stagiu de cotizare conform legislatiei de asigurari sociale si pensii in vigoare anterior Legii nr. 263/2010, precum si cele care constituie stagiu de cotizare in specialitate pentru cadrele militare in activitate, soldatii si gradatii voluntari, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale;

Normele reglementeaza si modalitatea de reducere a varstei standard de pensionare pentru persoanele care au desfasurat activitati incadrate in conditii deosebite, speciale sau in alte conditii de munca, precum si pentru acele categorii socio-profesionale pentru care legea prevede varste/stagii diferite de pensionare (mineri, zona I si II de radiatie, artisti, persoane cu handicap, nevazatori, etc.);

Sunt reglementate conditiile care trebuie indeplinite, referitor la programul de lucru, pentru ca o activitate sa fie incadrata in conditii speciale, precum si actele doveditoare pe care urmeaza sa le intocmeasca angajatorul;

Totodata, sunt reglementate atributiile caselor teritoriale de pensii referitoare la modul de verificare a documentelor pe care angajatorii prevazuti in anexele 2 si 3 din Legea nr.263/2010 au obligativitatea sa le intocmeasca;

In norme sunt precizate si perioadele asimilate care, conform legii, nu sunt utilizate la determinarea punctajului mediu anual si a stagiului de cotizare necesar deschiderii dreptului la pensia anticipata si pensia anticipata partiala;

Sunt precizate conditiile in care pensiile anticipate si pensiile anticipate partiale devin pensii pentru limita de varsta, precum si modalitatile de stabilire a procentului de diminuare a cuantumului pensiei anticipate partiale;

Sunt precizate modalitatile in care persoanele care au locuit cel putin 30 de ani in zonele afectate de poluarea permanenta datorita extractiei si prelucrarii minereurilor neferoase cu continut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, respectiv Baia Mare, Copsa Mica si Zlatna, pe o raza de 8 km in jurul acestor localitati, pot beneficia de reducerea varstei standard de pensionare cu 2 ani, fara ca pensia anticipata partiala sa fie penalizata, precum si documentele justificative a incadrarii in situatiile respective.

De asemenea, sunt prevazute modalitatile de acordare a pensiei de invaliditate si documentele necesare acordarii acestei categorii de pensii;

Sunt detaliate situatiile in care, conform legii, pensia de invaliditate se acorda fara a fi necesara indeplinirea conditiei de stagiu de cotizare;

Este detaliata modalitatea de determinare a stagiului potential pentru anumite categorii de persoane cu statut special (handicap, nevazatori) in vederea deschiderii dreptului la pensia de invaliditate;

Normele cuprind precizari cu privire la stagiul de cotizare necesar in vederea deschiderii dreptului la pensie, pentru persoanele care au desfasurat activitate in grupele I - II de munca, respectiv in conditii de munca deosebite sau speciale;

Totodata, este detaliata modalitatea de trecere de la pensia de invaliditate, pensia anticipata si pensia anticipata partiala la pensia pentru limita de varsta;

Referitor la modul de calcul al pensiilor reglementate de Legea nr. 263/2010, proiect ulde Hotarare cuprinde detalii cu referire la stagiile de cotizare care se au in vedere la stabilirea punctajului mediu anual;

De asemenea, proiectul reglementeaza modalitatea de determinare a punctajul mediu anual in situatia persoanelor care contribuie la fondurile de pensii administrate privat, conform prevederilor Legii nr. 411/2004 Republicata privind fondurile de pensii administrate privat;

Se reglementeaza si modalitatea de majorare a punctajului mediu anual pentru asiguratii care au realizat stagiul minim de cotizare si care contribuie la sistemul public de pensii dupa implinirea varstei standard de pensionare.

In ceea ce priveste stabilirea si plata pensiilor prevazute de Legea nr. 263/2010, proiectul de Hotarare cuprinde detalii cu privire la procedura utilizata in procesul de pensionare, astfel: depunerea cererii de pensionare, termenele de solutionare ale cererilor, actele necesare intocmirii dosarului de pensionare – pe categorii de pensie, elementele de continut ale unei procuri speciale, suspendarea si incetarea drepturilor de pensie, modalitatea de acordare a sumelor ramase neincasate de catre persoanele decedate;

Referitor la procedura de incadrare in grad de invaliditate, sunt precizate actele necesare expertizarii medicale, documentele emise de medicul expert al asigurarilor sociale, rolul Institutului National de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca in expertizarea persoanelor, procedura de revizuire medicala, termene, consecinte, cazurile care nu sunt supuse revizuirii medicale periodice, procedura de contestare a deciziei medicale.

In ceea ce priveste categoria altor drepturi de asigurari sociale – ajutorul de deces - proiectul de hotarare face referire la categoriile de persoane care beneficiaza de ajutorul de deces, procedura de plata, documentele justificative necesare acordarii acestui drept;

De asemenea, proiectul de act normativ stabileste modelul de adeverinte pentru dovedirea perioadelor care constituie stagiu de cotizare anterior intrarii in vigoare a Legii nr.263/2010.

*Proiectul de HG poate fi consultat aici.

Normele de aplicare se regasesc pe site-ul Ministerului Muncii