ORDIN nr. 1.453 din 2 mai 2011
pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei centrale de contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice, precum şi pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi structura comisiilor de contestaţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 318 din 9 mai 2011
ART. 1
Se aprobă Regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei centrale de contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice, prevăzut în anexa nr. 1.
ART. 2
Se aprobă Regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi structura comisiilor de contestaţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, prevăzut în anexa nr. 2.
ART. 3
Casa Naţională de Pensii Publice, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciul Român de Informaţii vor adopta măsurile necesare privind constituirea, în termen de 15 zile de la data publicării prezentului ordin, a Comisiei Centrale de Contestaţii şi, respectiv, a comisiilor de contestaţii prevăzute la art. 149 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 4
Ordinul ministrului apărării nr. M.141/2007 privind organizarea şi funcţionarea comisiei de contestaţii pensii din Ministerul Apărării Naţionale, cu modificările ulterioare, se abrogă în termen de 15 zile de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 5
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 6
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ANEXA 1
REGULAMENT
privind organizarea, funcţionarea şi structura
Comisiei centrale de contestaţii din cadrul
Casei Naţionale de Pensii Publice
ART. 1
(1) În cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice se înfiinţează Comisia centrală de contestaţii, denumită în continuare comisia, ca organism de verificare creat la nivel naţional care examinează şi hotărăşte asupra deciziilor de pensie emise de casele teritoriale de pensii, contestate de către titulari, şi care urmăreşte aplicarea corectă a legislaţiei referitoare la pensiile publice.
(2) Activitatea comisiei se desfăşoară în şedinţe, conform prevederilor prezentului regulament.
ART. 2
Comisia are următoarele atribuţii principale:
a) examinează şi soluţionează contestaţiile depuse împotriva deciziilor de pensie emise de casele teritoriale de pensii, conform Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare;
b) în soluţionarea contestaţiilor, comisia urmăreşte aplicarea corectă şi unitară a prevederilor legale din domeniul pensiilor publice;
c) în vederea aplicării corecte şi unitare a legislaţiei privind pensiile publice, comisia poate transmite caselor teritoriale de pensii acele hotărâri care sunt considerate relevante pentru practica administrativă de stabilire a dreptului la pensie în sistemul public.
ART. 3
(1) Comisia este compusă din 5 membri titulari, dintre care un preşedinte şi 4 membri, precum şi din 5 membri supleanţi, dintre care un preşedinte şi 4 membri, numiţi prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice.
(2) Membrii supleanţi participă la şedinţele Comisiei în locul membrilor titulari care se află în imposibilitate de a participa la acestea.
(3) Pot fi membri ai comisiei specialişti din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice cu experienţă în domeniul pensiilor.
ART. 4
Preşedintele comisiei îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii:
a) organizează şi conduce şedinţele comisiei;
b) convoacă şedinţele acesteia, prin secretarul de şedinţă;
c) stabileşte activităţile şi sarcinile ce revin membrilor comisiei şi secretarului de şedinţă, în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege;
d) reprezintă comisia în relaţiile cu persoanele fizice si juridice.
ART. 5
(1) În activitatea sa, comisia beneficiază de suportul tehnic şi logistic al unui serviciu specializat din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice.
(2) Serviciul prevăzut la alin. (1) are următoarele atribuţii principale:
a) asigură primirea şi înregistrarea contestaţiilor înaintate comisiei de casele teritoriale de pensii;
b) asigură analiza contestaţiilor şi a documentelor înaintate comisiei de casele teritoriale de pensii, precum şi verificarea deciziilor de pensie contestate;
c) asigură întocmirea documentaţiei tehnice, necesară examinării şi soluţionării contestaţiilor de către comisie;
d) asigură secretariatul comisiei;
e) asigură comunicarea în termen a hotărârilor comisiei părţilor interesate şi restituirea dosarelor de pensie caselor teritoriale de pensii;
f) sprijină comisia în analiza cauzelor care conduc la aplicarea eronată şi neunitară a legislaţiei referitoare la pensiile publice de către casele teritoriale de pensii;
g) sprijină comisia în formularea de propuneri privind aplicarea corectă şi unitară a legislaţiei referitoare la pensiile publice de către casele teritoriale de pensii şi înaintarea acestora preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice.
(3) Serviciul specializat prevăzut la alin. (1) este constituit din minimum 20 de specialişti cu experienţă în domeniul pensiilor.
(4) Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice asigură recrutarea specialiştilor şi logistica necesară bunei desfăşurări a activităţii comisiei.
ART. 6
(1) În îndeplinirea atribuţiilor sale, comisia colaborează cu alţi experţi din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice, caselor de pensii sectoriale, Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, precum şi din alte instituţii publice.
(2) Direcţiile şi compartimentele funcţionale din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice, precum şi casele teritoriale de pensii au obligaţia să pună la dispoziţia comisiei, la cerere, toate informaţiile necesare soluţionării în termen legal a contestaţiilor depuse.
ART. 7
(1) Comisia examinează deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii în condiţiile Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi contestate în termen de 30 de zile de la data comunicării, potrivit legii.
(2) Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii în condiţiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, se supun căilor de atac prevăzute de legea în baza cărora au fost emise.
ART. 8
Procedura comisiei de examinare a deciziilor de pensie supuse contestării reprezintă, potrivit legii, procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicţional.
ART. 9
(1) Contestaţia împotriva deciziei de pensie se depune, în termen de 30 de zile de la data comunicării, la casa teritorială de pensii emitentă.
(2) Casa teritorială de pensii emitentă are obligaţia înregistrării contestaţiei la registratura generală şi în registrul special de evidenţă a contestaţiilor depuse împotriva deciziilor de pensie.
ART. 10
Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii se comunică după cum urmează:
a) prin prezentarea persoanei la sediul casei teritoriale de pensii emitentă şi primirea deciziei de pensie de către aceasta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a deciziei de pensie;
b) prin poştă, la domiciliul persoanei, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, data comunicării fiind data primirii sub semnătură a deciziei de pensie.
ART. 11
(1) Contestaţia se consideră depusă în termenul prevăzut la art. 9 şi în situaţia în care este depusă eronat la altă casă de pensii constituită în temeiul Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), casa de pensii care a înregistrat contestaţia o va transmite, în cel mult 5 zile de la înregistrare, casei de pensii a cărei comisie de contestaţii este competentă cu soluţionarea acesteia.
(3) În situaţia prevăzută la alin. (1) şi (2), termenul de soluţionare a contestaţiei se calculează de la data înregistrării la casa de pensii a cărei comisie de contestaţii este competentă.
ART. 12
Casa teritorială de pensii are obligaţia înaintării contestaţiei depuse în condiţiile art. 7 alin. (1) la comisie, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrare, împreună cu următoarele documente:
a) dosarul de pensie;
b) dovada datei comunicării deciziei de pensionare contestate;
c) nota de prezentare a cazului, cuprinzând temeiurile de drept şi de fapt care au condus la emiterea deciziei, precum şi concluziile reieşite în urma reverificării dosarului;
d) fişa de evidenţă a drepturilor băneşti cuvenite pensionarului, completată la zi, după caz.
ART. 13
(1) Comisia soluţionează contestaţiile pe baza documentelor existente în dosarul de pensie.
(2) La soluţionarea contestaţiilor, comisia verifică sub toate aspectele deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii contestate de către titulari şi urmăreşte aplicarea unitară a dispoziţiilor legale în vigoare, precum şi stabilirea corectă a drepturilor de pensie.
ART. 14
(1) În activitatea lor, membrii comisiei au obligaţia de a fi imparţiali, de a asigura aplicarea unui tratament juridic nediscriminatoriu tuturor persoanelor care contestă deciziile de pensionare şi de a nu se lăsa influenţaţi în exprimarea liberă a votului în cadrul comisiei.
(2) La soluţionarea contestaţiilor depuse împotriva deciziilor de pensie, membrii comisiei sunt independenţi în exprimarea votului lor şi nu pot fi traşi la răspundere pentru votul exprimat în această calitate.
(3) Pe perioada soluţionării contestaţiilor, membrilor comisiei le este interzisă orice formă de comunicare cu contestatorii, altfel decât prin corespondenţa oficială a comisiei.
ART. 15
(1) Comisia se întruneşte ori de câte ori este nevoie, la convocarea preşedintelui comisiei, prin secretarul de şedinţă.
(2) Comisia îşi desfăşoară activitatea în prezenţa tuturor membrilor ei şi adoptă hotărâri cu majoritatea simplă a voturilor.
(3) Modalitatea de vot în cadrul comisiei este votul deschis.
(4) La şedinţele comisiei participă un secretar de şedinţă, fără drept de vot, desemnat de preşedintele comisiei din cadrul serviciului specializat prevăzut la art. 5.
(5) Şedinţele comisiei nu sunt publice.
(6) La şedinţele comisiei pot fi invitaţi şi alţi specialişti pentru clarificarea unor aspecte de ordin tehnic.
(7) Lucrările şedinţelor comisiei sunt consemnate în proceseverbale de şedinţă, redactate de secretarul de şedinţă, semnate de preşedinte şi de membrii comisiei şi care se păstrează la serviciul specializat prevăzut la art. 5.
ART. 16
Prin hotărârile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor depuse împotriva deciziilor de pensie, comisia poate decide:
a) admiterea totală sau parţială a contestaţiei, având drept consecinţă obligatorie revizuirea în mod corespunzător a deciziei de pensie de către casa teritorială de pensii emitentă, potrivit legii;
b) respingerea contestaţiei.
ART. 17
(1) Hotărârile comisiei adoptate în soluţionarea contestaţiilor cuprind în mod obligatoriu:
a) numărul şi data adoptării hotărârii;
b) numele şi prenumele, codul numeric personal, precum şi domiciliul contestatorului;
c) numărul şi data înregistrării contestaţiei;
d) numărul şi data deciziei de pensie contestate şi casa teritorială de pensii emitentă;
e) data comunicării deciziei de pensie contestate;
f) obiectul contestaţiei;
g) motivarea hotărârii - temeiurile de fapt şi de drept care au condus la admiterea sau la respingerea contestaţiei;
h) menţiunea că hotărârea comisiei poate fi atacată la instanţa judecătorească competentă şi termenul prevăzut de lege;
i) semnăturile preşedintelui, membrilor comisiei şi a secretarului de şedinţă;
j) ştampila comisiei.
(2) Hotărârile se redactează în 3 exemplare, din care un exemplar se comunică contestatorului, unul casei teritoriale de pensii şi unul se păstrează la serviciul specializat prevăzut la art. 5.
ART. 18
Termenul de soluţionare a contestaţiei este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia la casa teritorială de pensii emitentă.
ART. 19
(1) Hotărârile comisiei se comunică persoanelor în cauză şi caselor teritoriale de pensii interesate, în termen de 5 zile de la data adoptării.
(2) Hotărârile comisiei se comunică persoanelor în cauză prin poştă, la domiciliul persoanei, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, data comunicării fiind data primirii sub semnătură a hotărârii.
(3) Hotărârile comisiei pot fi atacate, potrivit legii, la tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
(4) Hotărârile comisiei care nu au fost atacate în termenul prevăzut la alin. (3) sunt definitive.