Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea si
completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
Avand in vedere reglementarile potrivit carora valoarea punctului de
pensie se majoreaza anual cu 100% din rata inflatiei, la care se adauga
50% din cresterea reala a castigului salarial mediu brut realizat pe
anul precedent, avand in vedere ca Legea nr. 263/2010 privind sistemul
unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare,
cuprinde reglementari potrivit carora pentru persoanele inscrise la
pensie incepand cu data de 1 ianuarie 2011, data intrarii in vigoare a
actului normativ, la punctajul mediu anual al acestei categorii de
pensionari se aplica un indice de corectie calculat ca raport intre
43,3% din castigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent si
valoarea unui punct de pensie in vigoare la acea dat a, tinand cont de
faptul ca indicatorii in raport cu care se majoreaza anual valoarea
punctului de pensie si se calculeaza indicele de corectie, realizati pe
anul precedent, nu sunt cunoscuti la inceputul anului calendaristic, in
vederea corelarii prevederilor Legii nr. 263/2010, cu modificarile si
completarile ulterioare, cu data la care institutiile competente fac
publice valorile unor indicatori utilizati la stabilirea valorii
punctului de pensie si a indicelui de corectie si pentru acordarea
drepturilor prevazute de lege, luand in considerare ca unul dintre
obiectivele importante ale constructiei bugetului asigurarilor sociale
de stat pe anul 2013 il constituie aplicarea prevederilor Legii nr.
263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, tinand seama ca
elementele sus-mentionate constituie premisele unei situatii
extraordinare care impune adoptarea de masuri de urgenta in vederea
stabilirii cadrului normativ adecvat si ca neadoptarea acestor masuri ar
avea drept consecinte negative afectarea unui interes public, respectiv
cel al pensionarilor sistemului public de pensii, categorii sociale
vulnerabile, in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei,
republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Art. I. -
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicata
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie
2010, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se
completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 102, alineatele (2)-(4) se modifica si vor avea urmatorul cuprins: „(2)
Valoarea punctului de pensie se majoreaza anual cu 100% din rata medie
anuala a inflatiei, la care se adauga 50% din cresterea reala a
castigului salarial mediu brut realizat
(3)
In situatia in care unul dintre indicatorii prevazuti la alin. (2) are
valoare negativa, la stabilirea valorii punctului de pensie se
utilizeaza indicatorul cu valoare pozitiva
(4) In situatia in care indicatorii prevazuti la alin. (2) au valori negative, se pastreaza ultima valoare a punctului de pensie.”
2. La articolul 102, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu urmatorul cuprins: „(21)
Incepand cu anul 2013, indicatorii prevazuti la alin. (2), utilizati la
stabilirea valorii punctului de pensie pentru anul urmator, sunt cei
definitivi, cunoscuti in anul curent pentru anul calendaristic anterior,
comunicati de Institutul National de Statistica.”
3. Articolul 170 se modifica si va avea urmatorul cuprins: „
Art. 170. -
(1)
Pentru persoanele inscrise la pensie incepand cu data intrarii in
vigoare a prezentei legi, la punctajul mediu anual determinat in
conditiile art. 95 se aplica un indice de corectie calculat ca raport
intre 43,3% din castigul salarial mediu brut realizat si valoarea unui
punct de pensie in vigoare la data inscrierii la pensie, actualizata cu
rata medie anuala a inflatiei pe anul 2011
(2)
Incepand cu anul 2013, castigul salarial mediu brut realizat, prevazut
la alin. (1), este cel definitiv, cunoscut in anul precedent celui in
care se deschide dreptul la pensie pentru anul calendaristic anterior,
comunicat de Institutul National de Statistica
(3) Indicele de corectie se aplica o singura data, la inscrierea initiala la pensie
(4)
Punctajul mediu anual rezultat in urma aplicarii indicelui de corectie
reprezinta punctajul mediu anual realizat de asigurat, care se
utilizeaza la determinarea cuantumului pensiei.”
Art. II. - In anul 2013 valoarea punctului de pensie este de 762,1 lei.
Art. III. -
(1)
In anul 2013, indicele de corectie care se aplica punctajului mediu
anual determinat conform prevederilor art. 95 din Legea nr. 263/2010, cu
modificarile si completarile ulterioare, este 1,06
(2)
Indicele de corectie prevazut la alin. (1) se aplica si punctajelor
medii anuale calculate pentru persoanele ale caror drepturi de pensie
s-au deschis incepand cu luna ianuarie 2011
(3)
In situatia persoanelor prevazute la alin. (2), indicele de corectie se
aplica asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat in plata in luna
intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
Bucuresti, 22 ianuarie 2013.
Nr. 1.