Adresa noastra de e-mail este
desprepensii@gmail.com

22 ianuarie 2010

Comunicat comun de presa Media XPRIMM – APAPR: Perspectivele sistemului de pensii private in 2010

  • Sistemul de pensii private din România va continua dezvoltarea, consolidarea şi eficientizarea în anul 2010.
  • Fondurile de pensii private vor ajunge la sfârşitul anului 2010 să administreze active nete totale de circa 4,6-4,8 miliarde de lei, în beneficiul a peste 5 milioane de clienţi, pe ambele componente: Pilonul II (pensii private obligatorii) şi Pilonul III (pensii private facultative).
  • Dezvoltarea sistemului de pensii trebuie privită în România, ca peste tot în lume, luând în considerare toate cele 3 componente ale sale: pensiile publice (Pilonul I), pensiile private obligatorii (Pilonul II) şi pensiile private facultative (Pilonul III).
  • Rolul fondurilor de pensii private este acela de a completa în mod armonios, şi nu acela de a înlocui, sistemul de pensii de stat, oferind participanţilor o necesară şi binevenită diversificare a surselor de venit la vârsta pensionării.

Acestea sunt principalele concluzii ale evenimentului „XPRIMM ANNUAL FORECAST MEETING 2010: PENSII PRIVATE”, organizat de compania Media XPRIMM, editor al Revistei PRIMM – Asigurări & Pensii, cu sprijinul şi participarea Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) şi a principalilor operatori din piaţa de pensii private.

Aşteptări 2010

În condiţiile majorării de la 2% la 2,5% a nivelului contribuţiei virate către Pilonul II, fondurile de pensii private obligatorii ar putea ajunge la sfârşitul anului 2010 la active nete în administrare în valoare totală de 4,2-4,5 miliarde de lei, adică peste un miliard de euro. Numărul total al participanţilor la sistem va depăşi, cel mai probabil, 5 milioane, în timp ce numărul fondurilor va ajunge la 9 (faţă de 12 în prezent, după finalizarea celor 3 fuziuni aflate în curs), iar banii clienţilor vor fi investiţi la fel ca şi până acum: cu riscuri minime şi cât mai profitabil.

Pe Pilonul III de pensii private facultative, operatorii din domeniu aşteaptă o creştere lentă, în ton cu evoluţiile din economie şi de pe piaţa muncii. La sfârşitul anului 2010, activele nete ale fondurilor de pensii facultative ar putea ajunge la 350 de milioane de lei, iar numărul total de participanţi se va situa între 220.000 şi 250.000, faţă de 187.000 la sfârşitul anului 2009. Strategiile investiţionale ale fondurilor vor urma modelul Pilonului II, însă cu o diversificare mai largă a opţiunilor disponibile pentru clienţi.

„Anul 2010 nu va fi uşor pentru piaţa de pensii private, însă sistemul va continua să se dezvolte şi să se consolideze. Odată depăşită masa critică a primului miliard de euro aflat în administrare, importanţa fondurilor de pensii private va creşte continuu atât în economie, cât şi pe pieţele financiare”, a declarat Cornelia COMAN, Vicepreşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

Concluzii 2009

Pilonul II - Fondurile de pensii private obligatorii au răspuns pe deplin aşteptărilor exprimate de specialişti la începutul anului trecut, chiar în condiţiile în care mediul economic a suferit de pe urma unei crize financiare mult mai grave decât se previziona la începutul lui 2009, iar volumul banilor care au intrat în sistem a fost redus simţitor prin îngheţarea contribuţiilor la nivelul de 2%. Fondurile de pensii administrează active nete de peste 560 de milioane de euro, în beneficiul a peste 4,56 milioane participanţi activi.

Cu un randament mediu de 17,7%, fondurile de pensii au furnizat în 2009 cele mai atractive beneficii, în comparaţie cu celelalte instrumente de economisire/investire disponibile pentru publicul larg pe pieţele financiare din România. Ca termen de comparaţie, dobânzile la depozitele bancare s-au situat, de-a lungul anului 2009, într-o plajă de 12%-13%, iar inflaţia pe întreg anul a fost de 4,74%.

Pilonul III
- Fondurile de pensii private facultative au înregistrat în 2009 un ritm de dezvoltare ceva mai lent în raport cu estimările de început de an, în contextul în care criza financiară a afectat puternic piaţa muncii şi a scăzut substanţial interesul angajatorilor de a acorda beneficii salariale sub forma contribuţiei la pensiile private.

La sfârşitul anului 2009, numărul participanţilor la Pilonul III depăşea uşor 187.000, în timp ce volumul activelor nete în administrare era de circa 48,2 milioane de euro. La nivelul întregii pieţe de pensii private facultative, randamentul mediu în 2009 a fost de 15,8%.

Sergiu COSTACHE, Preşedintele Media XPRIMM, a declarat: ”Realităţile demografice şi economice ne arată clar că, în viitor, nu vom putea dispune de o pensie decentă decât cumulând venituri din toate cele trei componente ale sistemului de pensii. De aceea este important atât ca sistemul să funcţioneze corect, în toate componentele sale, cât şi ca cetăţenii să înţeleagă necesitatea de a utiliza toate oportunităţile pe care acesta le oferă”.

Daniela GHEŢU, Director Editorial al publicaţiilor PRIMM, a precizat: „Trebuie să atragem atenţia că, în condiţiile îmbătrânirii şi reducerii populaţiei active, în următoarele decenii banii colectaţi în sistem nu vor mai fi suficienţi pentru a putea asigura cetăţenilor o pensie de stat decentă. De aici şi convingerea noastră că fondurile de pensii private trebuie să se dezvolte complementar cu sistemul public de pensii, având ca principal obiectiv acela de a suplimenta veniturile la vârsta pensionării pentru toţi românii.”

În legătură cu sistemul public de pensii, APAPR doreşte să facă următoarele precizări: „Peste tot în lume, fondurile de pensii private au apărut şi s-au dezvoltat pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă sistemele publice de pensii, adică îmbătrânirea şi reducerea populaţiei active. Din acest punct de vedere, problema de sustenabilitate a sistemelor publice de pensii este aceeaşi peste tot în lume, iar România nu face nici ea excepţie. Scopul pensiei de stat tinde să devină acoperirea unui venit minim necesar, iar rolul sistemului de pensii private este completarea veniturilor până la un nivel de trai decent.
Nicăieri în lume pensiile private nu au înlocuit sistemul public de pensii, ci l-au completat în mod armonios. Practic, pensiile private înseamnă pentru fiecare participant la sistem o diversificare a surselor de venit la vârsta pensionării, ca şi o reducere a riscului insuficienţei financiare pentru un trai decent. În România, sistemul de pensii private este puternic reglementat, supravegheat şi controlat, având numeroase sisteme de siguranţă şi mecanisme de stimulare a concurenţei şi performanţei investiţionale.”

Concluzia tuturor participanţilor la eveniment a fost că, pentru asigurarea unui sistem de pensii private funcţional, puternic, benefic tuturor participanţilor, este necesară dezvoltarea şi intensificarea relaţiilor de colaborare şi cooperare între toţi actorii implicaţi: administratorii fondurilor de pensii private, CSSPP, CNPAS, Guvern, Parlament, mass-media şi marele public.


Despre APAPR:
Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) este asociaţia profesională a administratorilor de fonduri de pensii private şi a băncilor depozitare a activelor fondurilor de pensii. APAPR este o organizaţie neguvernamentală, apolitică, independentă şi non-profit, creată în luna august 2004 cu scopul de a proteja interesele, a promova şi a dezvolta colaborarea şi cooperarea în domeniul fondurilor de pensii private din România. În cei peste 5 ani de activitate, Asociaţia a întreprins diverse activităţi în sprijinul lansării şi dezvoltării sistemului de pensii private din România. Asociaţia noastră crede în etică profesională, transparenţă, eficienţă, protejarea intereselor participanţilor şi a companiilor membre. APAPR acţionează pentru informare, educare financiară şi pensii mai bune pentru români.

Despre Media XPRIMM:
Media XPRIMM este un grup de presă, relaţii publice şi evenimente, specializat în pieţele de asigurări şi pensii private. De peste 10 ani, Media XPRIMM are o poziţie unică în cadrul acestora, fiind considerat cel mai important vector de informare şi comunicare în şi cu aceste pieţe din România. Strânsa interconectare cu domeniile şi cu principalii actori ai acestor pieţe a generat o foarte bună expertiză. În acelaşi timp, bogata activitate editorială desfăşurată, alături de serviciile de consultanţă pe care le oferă, networking şi relaţii publice, precum şi iniţierea şi organizarea de evenimente de profil, i-au construit o vizibilitate deosebită şi i-au asigurat o excelentă recunoaştere pe plan naţional şi internaţional.

20 ianuarie 2010

Persoana cu handicap grav - conditii reducere varsta de pensionare

Intrebare:

„Buna seara.Am rugamintea sa incercati sa ma lamuriti ce se intelege prin stagiu de cotizare in conditii de handicap preexistent calitatii de asigurat si daca se poate,dati-mi un exemplu-doua daca nu va cer prea mult(ipotetice) care sa se incadreze in conditiile de mai sus si sa beneficieze de prevederile acestui articol.Eu vin cu un caz concret:Barbat,nascut 01/12/1949.In perioada 26/02/1970 la 06/07/1971 stagiul militar.In perioada 15/03/1979 la 01/11/2007 a realizat urmatorul stagiu de cotizare:19 ani 1 luna 14 zile sector de stat(din care 15 ani si 21 zile in grupa a doua de munca)7 ani sector agricol,1 an somaj,9 luni si 16 zile suprapunere stat-agricol.Detine certificat de incadrare in grad de handicap-grav.Data dobandirii handicapului 01/12/1976.Intrebare:Poate beneficia de prevederile acestui articol?
Cu deosebit respect C.M. Adjud”

Raspuns:

Conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, modificata si completata, “persoanele asigurate care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat, în funcţie de gradul handicapului, beneficiază de reducerea stagiilor de cotizare şi a vârstelor standard de pensionare prevăzute de anexa nr. 3, astfel :

a) cu 15 ani, reducerea vârstei standard de pensionare dacă au realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap grav ;
b) cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare dacă au realizat cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap accentuat ;
c) cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare dacă au realizat stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap mediu. “

Prin urmare, in situatia in care vechimea in munca este in totalitate realizata in conditii de handicap preexistent, deci dupa data ivirii handicapului, astfel cum este aceasta atestata in certificatul de incadrare in grad de handicap, persoana in cauza beneficiaza de reducerea varstei standard de pensionare potrivit prevederilor legale de mai sus.

Astfel, avand in vedere data nasterii persoanei mentionate de dvs., respectiv 1 decembrie 1949, varsta standard de pensionare este de 64 de ani si 11 luni, conform prevederilor Legii nr. 19/2000.

Conform art. 47 mentionat mai sus, s-ar fi putut inscrie la pensie pentru limita de varsta incepand cu varsta de 49 de ani si 11 luni, respectiv de la data de 1 aprilie 2001, de cand aceste prevederi sunt aplicabile, daca handicapul era preexistent calitatii de asigurat.

Intrucat insa la data ivirii handicapului, respectiv 1 decembrie 1976, a avut deja perioade de asigurat, handicapul nu este preexistent calitatii de asigurat (pentru a fi indeplinita aceasta conditie, trebuia ca data ivirii handicapului sa fie anterioara datei de 26.02.1970).

Prin urmare, nu poate beneficia de prevederile acestui articol.

Cu bine,
Specialist pensii.

Persoana cu handicap - pensie de invaliditate sau pensie de urmas

Intrebare:

„sunt o pers. cu handicap grav ( amputatie bilaterala din treimea inferioara a coapselor ) in varsta de 40 de ani .
Va rog sa-mi spuneti daca , in conditiile in care-am realizat un stagiu de cotizare in conditii de handicap preexistent de 6 ani si 7 zile , am mai avut inca un an ajutor de somaj ( tot dupa accident) pot beneficia pensie de invaliditate cf. prevederilor art. 57 alin.(1) si alin. (3 ) coroborat cu art. 47 din legea pensiilor.

Sau alta situatie in care ma regasesc : tatal meu , pensionar de boala ,a decedat in 1995 - la data aceea eu aveam 25 de ani , eram student la zi , in an terminal la o universitate de stat acreditata ( mentionez ca handicapul a survenit in 1989 , iar in 1995 aveam un certificat valabil de pers. cu handicap) .
va rog sa-mi spuneti daca pot beneficia de pensie de urmas cf. art.65 si art. 66 lit.b si lit.c
Va multumesc cu respect , C.M.”

Raspuns:

1. Conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, modificata si completata, “persoanele asigurate care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat, în funcţie de gradul handicapului, beneficiază de reducerea stagiilor de cotizare şi a vârstelor standard de pensionare prevăzute de anexa nr. 3, astfel :

a) cu 15 ani, reducerea vârstei standard de pensionare dacă au realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap grav ;
b) cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare dacă au realizat cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap accentuat ;
c) cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare dacă au realizat stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap mediu. “

Prin urmare, acest articol prevede pensionarea pentru limita de varsta pentru persoanele care sunt incadrate intr-un grad de handicap, astfel cum este aceasta atestata in certificatul de incadrare in grad de handicap, lucru care nu are nicio legatura cu pensia de invaliditate pe care dvs. o solicitati.
In privinta stagiului de cotizare necesar pentru pensia de invaliditate, este necesar sa consulatati art. 57 din Legea nr. 19/2000, care prevede:
„(1) Asiguratii care si-au pierdut capacitatea de munca datorita unei boli obisnuite sau unor accidente care nu au legatura cu munca beneficiaza de pensie de invaliditate, daca indeplinesc stagiul de cotizare necesar in raport cu varsta, conform tabelului nr. 3.

TABELUL Nr. 3
────────────────────────────────────────────────────────────────────
Varsta asiguratului Stagiul de cotizare
in momentul ivirii necesar
invaliditatii (ani)
────────────────────────────────────────────────────────────────────
sub 25 ani 5
25-31 ani 8
31-37 ani 11
37-43 ani 14
43-49 ani 18
49-55 ani 22
este 55 ani 25
────────────────────────────────────────────────────────────────────

(2) Beneficiaza de pensie de invaliditate si asiguratii care, pana la data ivirii invaliditatii, au realizat cel putin jumatate din stagiul de cotizare necesar, prevazut in tabelul nr. 3.”
Prin urmare, in raport cu varsta dvs., este necesar de un stagiu minim de cotizare de 7 ani, pe care, din cele precizate in mesaj, il indepliniti, prin cumularea celor 6 ani si 7 luni cu 1 an de somaj.
Pentru aceasta, trebuie sa va adresati medicului expert al asigurarilor sociale, care va hotari asupra incadrarii sau neincadrarii intr-un grad de invaliditate, avand in vedere si actele medicale prezentate pentru conditia de handicap grav.

2. Conform art. 66 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, cu modificarile si completarile ulterioare, “copiii au dreptul la pensie de urmaş:
a) până la vârsta de 16 ani;
b) dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;
c) pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) sau b).”
In situatia in care este invalid de orice grad, un urmas ar putea sa se incadreze in prevederile lit. c) din articolul mai susmentionat.
Pentru aceasta, trebuie sa va adresati medicului expert al asigurarilor sociale, care va hotari asupra incadrarii sau neincadrarii intr-un grad de invaliditate, avand in vedere si actele prezentate pentru conditia de handicap grav.
In cazul incadrarii in grad de invaliditate, iar acest grad s-a ivit anterior implinirii varstei de 16 ani sau in perioada in care urmati cursurile unei forme de invatamant, fapt dovedit printr-o adeverinta de la unitatea de invatamant unde erati elev/student si prin decizia asupra capacitatii de munca, emisa de medicul expert, veti putea primi pensie de urmas dupa tatal decedat.

Cu bine,
Specialist pensii.

Calcul stagiu suplimentar

Intrebare:

“Buna ziua,
Ma numesc R.P., in prezent sunt in pensie anticipata partiala.Sunt nascuta la 7.oct.1951 si incepand din 7 sept.2009 am conditii de pensie pentru limita de varsta,deoarece am 1 an reducere pentru grupa de munca (5 ani 2 luni 7 zile in gr.I si 1 an 2 luni 8 zile in gr.II de munca ).Cand m-am pensionat anticipat (07.09.2005), aveam o vechime de 36 ani 11 luni 12 zile,in continuare mi-a mai mers vechimea datorita ordonantei speciale (ROMARM). La data de 7 sept.2009 , aveam o vechime totala de 38 ani 8 luni 7 zile,deci cu 10 ani si 10 luni peste stagiul complet de cotizare.
Va rog sa-mi spuneti daca la calculul pensiei pentru limita de varsta se mai acorda un procent bonus daca am depasit stagiul complet de cotizare cu peste 10 ani (eu stiu ca ar trebui 3% ???) sau acest lucru este valabil doar daca cei 10 ani peste stagiul complet de cotizare ii realizam inainte de a ma pensiona anticipat sau in timpul pensiei de limita de varsta.Mentionez ca inainte de pensionarea anticipata aveam 9 ani 1 luna 12 zile peste stagiul complet de cotizare.
Astept cu nerabdare raspunsul dvs.
Va multumesc anticipat!”

Raspuns:


Din analiza celor spuse de dvs., reiese ca sunteti nascuta in data de 7 octombrie 1951, varsta standard de pensionare fiind de 58 de ani si 11 luni si stagiul complet de cotizare de 27 de ani si 10 luni.
Prin urmare, puteti solicita pensie pentru limita de varsta incepand cu data de 7 septembrie 2010, iar intrucat aveti peste 6 ani de grupe superioare de munca, puteti solicita conform articolului 52 din Legea nr. 19/2000, coroborat cu art 42 din acelasi act normativ pensia cu un an reducere, respective de la data de 7 septembrie 2009.
Conform art. 78 alin. (8) din Legea nr. 19/2000, “asiguraţii care, după îndeplinirea condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă, reglementate de prezenta lege, contribuie o anumită perioadă la sistemul public, regăsindu-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5, beneficiază de majorarea punctajului realizat în această perioadă cu 0,3% pentru fiecare lună, respectiv cu 3,6% pentru fiecare an suplimentar.”

Prin urmare, in cazul dvs. nu se poate aplica prevederile acestui articol pana nu veti realiza stagii suplimentare dupa indeplinirea conditiilor de pensionare pentru limita de varsta, respectiv dupa data de 7 septembrie 2009.
Cu bine,
Specialist pensii.

17 ianuarie 2010

Informatii inscriere pensie anticipata partiala

Intrebare:

“buna seara. sunt nascut in 25 ianuarie 1953. Lucrez din data de 30 august 1968, cu carte de munca, fara intrerupere, asadar am 41 de ani si 5 luni de activitate. Doresc sa ma pensionez anticipat si va rog sa imi spuneti in ce data pot sa fac acest lucru. Multumesc anticipat”

Raspuns:

Din analiza celor spuse de dvs., reiese ca sunteti nascut in data de 25 ianuarie 1953, varsta standard de pensionare fiind de 65 de ani si stagiul complet de cotizare de 35 de ani. Prin urmare, puteti solicita pensie pentru limita de varsta incepand cu data de 25 ianuarie 2018.

Dupa analiza datelor indicate de dvs., stagiul de cotizare realizat efectiv de dvs. este de 41 ani si 5 luni, ceea ce inseamna ca, potrivit prevederilor legale, intrucat ati realizat stagiul complet de cotizare de 35 de ani, puteti solicita inscrierea la pensie anticipata partiala cu 5 ani inaintea implinirii varstei standard de pensionare, respectiv de la 25 ianuarie 2013, la varsta de 60 de ani.
Cu bine,
Specialist pensii.