Adresa noastra de e-mail este
desprepensii@gmail.com

15 aprilie 2013

Cum puteți obține pensie de invaliditate?



Evaluarea capacităţii de muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate, se face la cererea persoanei interesate, de către medicul specializat în expertiză medicală a capacităţii de muncă, denumit medic expert al asigurărilor sociale.
În cazul personalului militar, evaluarea capacităţii de muncă se face de către comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.

În vederea evaluării capacităţii de muncă, persoanele care solicită expertizarea medicală a capacităţii de muncă în vederea încadrării lor în grad de invaliditate depun o cerere la cabinetul de expertiză medicală a capacităţii de muncă din cadrul casei teritoriale de pensii competente, în funcţie de domiciliu. Cererea se depune cu cel puţin 45 de zile înaintea expirării duratelor maxime de concediu medical prevăzute de lege. Medicul curant acordă concediu medical necesar în vederea finalizării procedurii de expertizare a capacităţii de muncă, în condiţiile legii.

Cererea pentru expertizarea medicală a capacităţii de muncă va fi însoţită de următoarele acte, în original sau copie certificată pentru conformitate cu originalul:
     a) actul de identitate;
     b) documente medicale din care să rezulte afecţiunile prezentate şi rezultatele investigaţiilor necesare pentru susţinerea diagnosticului clinic şi funcţional (forma clinică şi stadiul evolutiv al bolii);
     c) adeverinţa eliberată de angajator care să ateste numărul de zile de concediu medical, cumulat în ultimele 12/24 de luni, cu menţionarea datei ultimei zile de concediu medical;
     d) documentul din care să rezulte cauza invalidităţii;
     e) documentul care să ateste data ivirii invalidităţii, după caz.

 Documentele care atestă cauza invalidităţii sunt, după caz:
     - fişa de declarare a cazului de boală profesională (BP2)/adeverinţă de confirmare eliberată de direcţia de sănătate publică, în caz de boală profesională;
     - formularul pentru înregistrarea accidentului de muncă (FIAM)/proces-verbal avizat de inspectoratul teritorial de muncă ce a confirmat caracterul de muncă al accidentului sau adeverinţă de confirmare a înregistrării accidentului de muncă la inspectoratul teritorial de muncă, în caz de accident de muncă;
     - documente medicale eliberate de medicii de specialitate care confirmă diagnosticul, în caz de schizofrenie/neoplasm/SIDA (pentru afecţiunea neoplazică se anexează şi rezultatul examenului histopatologic);
     - certificat emis de comisia de expertiză medico-militară, în caz de accident sau boală contractată în timpul ori din cauza îndeplinirii serviciului militar sau a şcolilor militare.

Pentru cazurile neconcludente, medicul expert al asigurărilor sociale/preşedintele comisiei de expertiză medico-militară poate solicita completarea documentaţiei medicale cu investigaţii sau examinări de specialitate suplimentare.
După înregistrarea sau completarea documentaţiei medicale (în cazul în care actele depuse iniţial nu au fost concludente), medicul expert al asigurărilor sociale de la cabinetul unde a fost depusă cererea de expertiză medicală a capacităţii de muncă programează bolnavul pentru expertizare.

În urma examinării bolnavului şi analizării documentaţiei medicale, medicul expert al asigurărilor sociale completează raportul de expertiză medicală a capacităţii de muncă şi emite decizia medicală asupra capacităţii de muncă. Decizia medicală se emite în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii şi se comunică în termen de 5 zile de la emitere. În situaţiile în care, pentru emiterea deciziei medicale, sunt necesare investigaţii sau examinări de specialitate suplimentare, medicul expert al asigurărilor sociale propune, după caz, prelungirea duratei concediului pentru incapacitate temporară de muncă, iar  termenul de emitere a deciziei medicale se prelungeşte corespunzător.

Decizia medicală asupra capacităţii de muncă se întocmeşte în 3 sau, după caz, 4 ori 5 exemplare. Un exemplar al deciziei medicale asupra capacităţii de muncă rămâne la dosarul medical. Celelalte exemplare se înmânează persoanei expertizate, sub semnătură, cu consemnarea datei predării şi cu obligaţia ca aceasta să le depună, după caz, la casa teritorială de pensii, la angajator (dacă este asigurat), la inspectoratul teritorial de muncă (în cazul accidentului de muncă) sau la direcţia de sănătate publică (în cazul bolii profesionale). Un exemplar rămâne în posesia persoanei expertizate. Împreună cu decizia medicală asupra capacităţii de muncă persoanei expertizate i se înmânează şi programul recuperator.

Programul recuperator este obligatoriu pentru persoana în cauză şi pentru persoanele competente să îl aplice. Medicii curanţi au obligaţia de a consemna măsurile recuperatorii efectuate de bolnavi în programul recuperator.

Calcul stagiu de cotizare - pensie anticipata partiala

Intrebare:

”Sunt nascuta in 23 aprilie 1959
Am lucrat din 15 sept 1983 pana in 31 dec 2012
Am avut o perioada de intrerupere a activitatii pentru cresterea copilului de un an si 6 luni
Am lucrat 9 ani si 3  luni in activitati incadrate in grupa a 2-a de munca.
Incepand cu luna ianuarie 2013 achit contributia CAS la CJPAS in baza de contract , in vederea completarii stagiului de cotizare
As dori sa stiu la ce data pot depune cerere de pensie anticipata partiala, respectiv, pana la ce data trebuie sa achit contributia la CJPAS ca sa se realizeze strict stagiul de cotizare, fara depasire.

Va multumesc”

Raspuns:

Avand in vedere faptul ca sunteti nascuta la data de 23 aprilie 1959, varsta standard de pensionare este de 61 de ani si 5 luni, iar stagiul complet de cotizare cerut de lege este de 31 de ani si 5 luni, conform prevederilor legale in vigoare la aceasta data.

Conform celor precizate de dvs., ati realizat pana la data de 1 mai 2013 un stagiu de cotizare de 30 de ani, 4 luni și 16 zile, stabilit astfel:
-15.09.1983-31.12.2012 – 29 ani, 3 luni și 16 zile, în condiții normale de muncă, din care se scade 1 an și 6 luni, perioadă în care contractul de muncă a fost suspendat pentru creșterea copilului, anterior datei de 1 aprilie 2001: total 27 ani, 9 luni și 16 zile;
-2 ani și 3 luni, spor la stagiul realizat in grupa a II-a de munca (3 luni x 9 ani = 27 de luni, respectiv 2 ani și 3 luni);
-01.01.2013-01.05.2013 – 4 luni, în condiții normale de muncă-contract de asigurare socială încheiat cu casa teritorială de pensii.

În situația în care toate datele transmise de dvs. sunt corecte, veți realiza stagiul complet de cotizare de 31 de ani și 5 luni la data de 15 mai 2014, calculat prin adăugarea la stagiul de cotizare realizat până la data de 1 mai 2013 (30 de ani, 4 luni și 16 zile) a perioadei care lipsește din stagiul complet de cotizare prevăzut de lege, respectiv 1 an și 14 zile.
În situația realizării stagiului complet de cotizare prevazut de lege, aveti dreptul la o reducere de 1 an și 6 luni, pentru activitatea desfasurata in grupa a II-a de munca (conditii deosebite de munca) timp de 9 ani și 3 luni. Prin urmare, veți putea solicita inscrierea la pensie pentru limita de varsta cu reducerea varstei de pensionare, cu 1 an și 6 luni inaintea implinirii varstei standard de pensionare, respectiv de la implinirea varstei de 59 de ani si 11 luni, respectiv de la data de 23 martie 2019.
Conform prevederilor legale in vigoare, puteti solicita inscrierea la pensie anticipata partiala cu cel mult 5 ani inaintea implinirii varstei standard de pensionare, cu conditia realizarii stagiului complet de cotizare prevăzut de lege. Prin urmare, dacă veți realiza stagiul complet de cotizare prevăzut de lege de 31 de ani si 5 luni, va puteti inscrie la pensie anticipata partiala de la implinirea varstei de 56 de ani și 5 luni, respectiv de la data de 23 septembrie 2015.

Cu bine,
Specialist pensii.

8 aprilie 2013

Grupa I de muncă / condiții speciale de muncă-subteran

Intrebare:

Buna ziua,

Va scriu in legatura cu situatia tatalui meu, B. C.
Data nasterii:27.10.1955
Vechime in munca:36 ani din care 15 ani si 9 luni lucrati in mina ,in subteran (perioada 01.02.1982-01.11.1997).
Care este data la care pot iesi la pensie.Cei de la casa de pensii mi-au respins cerere iar pentru cei 15 ani si 9 luni de mina mi-au redus varsta standard de pensionare cu 3 ani.
Va multumesc!

Raspuns:

Avand in vedere faptul ca tatal dvs. este nascut la data de 27 octombrie 1955, varsta standard de pensionare este de 65 de ani, iar stagiul complet de cotizare cerut de lege este de 35 de ani, conform prevederilor legale in vigoare la aceasta data.
Intrucat conform celor precizate de dvs., a realizat stagiul complet de cotizare, are dreptul la o reducere de 7 ani și 6 luni, dacă a realizat activitate timp de 15 ani și 9 luni, în unități miniere, în subteran, cel puțin 50% din timpul normal de lucru.
Vă precizăm că, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, ”locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din:
a)   unitățile miniere, pentru personalul care își își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă.”
Prin urmare, in raport de cele mentionate în mesajul dvs., tatăl dvs. poate solicita inscrierea la pensie pentru limita de varsta cu reducerea varstei de pensionare, cu 7 ani si 6 luni inaintea implinirii varstei standard de pensionare, respectiv de la implinirea varstei de 57 de ani si 6 luni, respectiv de la data de 27.04.2013.

Nu avem cunoștință de ce casa de pensii de care aparțineți a considerat perioada respectivă în condiții deosebite de muncă (grupa I de muncă), aplicându-se astfel art. 158 din lege, care prevede:
”Perioadele de vechime în muncă realizate în grupele I şi a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare, cu excepţia celor realizate în activităţile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1), sunt încadrate în condiţii speciale.”

Este destul de posibil ca să fi fost o problemă la adeverința privind grupa I de muncă-subteran și cea mai bună cale este să mergeți la casa teritorială de pensii, în audiență, pentru explicații detaliate privind acordarea condițiilor speciale de muncă. De asemenea, ne puteți trimite pe adresa noastră de email adeverința scanată și ne vom pronunța asupra încadrării în grupele superioare de muncă.

Cu bine,
Specialist pensii.

4 aprilie 2013

Pensie anticipată

Intrebare:

„Buna ziua
Vă scriu în legătură cu situația soției mele. Am primit răspunsuri diferite de la diferiți angajați ai Casei de pensii și aș vrea unul și de la dvstră, care îmi păreţi persoanele cele mai autorizate.
Data naşterii 24. 12 .1954
Vechime aproximativ 38 de ani. Spun aceasta pentru că fără să ştie, cu toate că a lucrat efectiv unele perioade a fost trecută cu întreruperea activităţii  (75%) unde şi cum poate verifica perioadele respective. Cu toate că D112 au fost depuse de angajator, acesta nu a plătit contribuţiile şi are şi o reeşalonare a acestora. Iniţial a vrut să întrebe la ITM, dar îi este frică pentru că ITM şi fiscul sunt în relații de prietenie cu conducerea societăţii.
Din cei 38 de ani 2 ani i-a lucrat la PTTR, sunt înscrişi în cartea de muncă, dar de la Casa locală de pensii i s-a spus că trebuie şi o adeverinţă care sa adeverească faptul că înscrisurile sunt reale. Este normal, mai ales că este vorba de anii 1973-1975.
Un răspuns primit de la un specialist în pensii a fost că poate ieşi la pensie după împlinirea a 58 de ani şi minim 38 ani vechime, la pensie anticipată fără penalizare.
De la diferite niveluri ale casei de pensii i s-a spus că la 61 de ani sau 60 de ani.
Vă mulţumesc pentru ajutor
Cu stimă, A.”

Raspuns:

Avand in vedere faptul ca sotia dvs. este nascuta la data de 24 decembrie 1954, varsta standard de pensionare este de 59 de ani si 11 luni, iar stagiul complet de cotizare cerut de lege este de 29 de ani si 10 luni, conform prevederilor legale in vigoare la aceasta data.
Prin urmare, poate solicita inscrierea la pensie pentru limita de varsta de la implinirea varstei standard de pensionare, respectiv de la implinirea varstei de 59 de ani si 11 luni, respectiv de la data de 24 noiembrie 2014.
Conform prevederilor legale in vigoare, respectiv a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sotia dvs. poate solicita inscrierea la pensie anticipata cu cel mult 5 ani inaintea implinirii varstei standard de pensionare, cu conditia depasirii stagiului stagiului complet de cotizare cu cel puțin 8 ani (respectiv 29 de ani si 10 luni + 8 ani = 37 de ani si 10 luni).

De asemenea, vă precizăm că la stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate/anticipate parţiale nu se au în vedere stagiile asimilate (cum ar fi armata, facultatea sau perioada cat o persoana a beneficiat de pensie de invaliditate).

Prin urmare, daca a realizat stagiul de cotizare prevăzut de lege, menționat mai sus, de 37 de ani si 10 luni, sotia dvs. se poate inscrie la pensie anticipata la această dată.

Sarcina dovedirii stagiului de cotizare cade în sarcina pensionarului, iar pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001 puteți solicita un certificat de atestare a stagiului de cotizare de la casa teritorială de pensii de care aparțineți.

Cu bine,
Specialist pensii.

2 aprilie 2013

Pensie pentru limita de varsta - grupa I de munca castigata in instanta

Intrebare:

”buna ziua, va rog un calcul pentru pensie cu urmatoarele date:

- nascut 02.08.1956
- 38 ani vechime totala
- perioada 09.09.1974-15.02.1977; 01.07.-01.04.2001 incadrat in grupa 1 de munca in procent de 100% . sentinta civila nr.239/2010 definitiva si irevocabila: decizia nr.1615/2010.
- urmatoarea perioada pina in 2013 fara grupa.

Va multumesc!”

Raspuns:

Avand in vedere faptul ca sunteti nascut la data de 2 august 1956, varsta standard de pensionare este de 65 de ani, iar stagiul complet de cotizare cerut de lege este de 35 de ani, conform prevederilor legale in vigoare la aceasta data.

Conform celor precizate de dvs., ati realizat un stagiu de 51 de ani, 2 luni și 6 zile, stabilit astfel:
-09.09.1974-15.02.1977 – 2 ani, 5 luni și 6 zile, stagiu de cotizare în grupa I de munca;
-01.07.1977-01.04.2001 - 23 de ani și 9 luni, stagiu de cotizare în grupa I de munca;
-13 ani, spor la stagiul realizat in grupa I de munca (6 luni x 26 ani = 156 de luni, respectiv 13 ani);
-01.04.2001-01.04.2013 – 12 ani, în condiții normale de muncă.

Va precizam ca perioada lucrata de dvs. in grupa I de munca am considerat-o ca fiind asimilata conditiilor deosebite de munca, potrivit prevederilor art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice:
”Perioadele de vechime în muncă realizate în grupele I şi a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare, cu excepţia celor realizate în activităţile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1), sunt încadrate în condiţii speciale.”

Intrucat ati realizat stagiul complet de cotizare prevazut de lege de 35 de ani, aveti dreptul la o reducere de 6 ani, pentru activitatea desfasurata in grupa I de munca (conditii deosebite de munca) timp de 26 ani, 2 luni și 6 zile.
Prin urmare, puteti solicita inscrierea la pensie pentru limita de varsta cu reducerea varstei de pensionare, cu 6 ani inaintea implinirii varstei standard de pensionare, respectiv de la implinirea varstei de 59 de ani, respectiv de la data de 2 august 2015.
Cu bine,
Specialist pensii.