Adresa noastra de e-mail este
desprepensii@gmail.com

2 aprilie 2013

Informatii inscriere pensie - grupa I de munca



Intrebare:

Buna seara ma numesc ion nascut 27.09.1960. Va rog sa imi raspundeti cand pot iesi la pensie lucrand 20 de ani 11 luni grupa 1 . Va multumesc.

Raspuns:

Avand in vedere faptul ca sunteti nascut la data de 27 septembrie 1960, varsta standard de pensionare este de 65 de ani, iar stagiul complet de cotizare cerut de lege este de 35 de ani, conform prevederilor legale in vigoare la aceasta data.

Conform celor precizate de dvs., ati realizat un stagiu de 30 ani și 11 luni, stabilit astfel:
-20 de ani și 11 luni, stagiu de cotizare în grupa I de munca;
-10 ani, spor la stagiul realizat in grupa I de munca (6 luni x 20 ani = 120 de luni, respectiv 10 ani).

Va precizam ca perioada lucrata de dvs. in grupa I de munca am considerat-o ca fiind asimilata conditiilor deosebite de munca, potrivit prevederilor art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice:
”Perioadele de vechime în muncă realizate în grupele I şi a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare, cu excepţia celor realizate în activităţile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1), sunt încadrate în condiţii speciale.”

In situatia in care ati realizat sau veti realiza stagiul complet de cotizare de 35 de ani, aveti dreptul la o reducere de 4 ani și 6 luni, pentru activitatea desfasurata in grupa I de munca (conditii deosebite de munca) timp de 20 ani si 11 luni.
Prin urmare, puteti solicita inscrierea la pensie pentru limita de varsta cu reducerea varstei de pensionare, cu 4 ani si 6 luni inaintea implinirii varstei standard de pensionare, respectiv de la implinirea varstei de 60 de ani si 6 luni, respectiv de la data de 27.03.2021.
Conform prevederilor legale in vigoare, puteti solicita inscrierea la pensie anticipata partiala cu cel mult 5 ani inaintea implinirii varstei standard de pensionare, cu conditia realizarii stagiului complet de cotizare prevăzut de lege.

Prin urmare, dacă veți realiza stagiul complet de cotizare prevăzut de lege de 35 de ani, va puteti inscrie la pensie anticipata partiala de la implinirea varstei de 60 de ani, respectiv de la data de 27 septembrie 2020.

Cu bine,
Specialist pensii.

1 aprilie 2013

Inscriere la pensie de invaliditate

Intrebare:

buna ziua, am o intrebare pentru dumneavoastra, tatal meu este bolnav de psoriazis. are vreo 17 ani lucrati...cum ar trebui procedat pentru a iesii la pensie!as dori un rasp din pt dvs. Va multumesc anticitap!!!

Raspuns:

In primul rand, pentru inscrierea tatalui dvs. la pensie de invaliditate, trebuie ca acesta sa se adreseze medicului expert al asigurarilor sociale, care va hotari asupra incadrarii sau neincadrarii intr-un grad de invaliditate.

In privinta stagiului de cotizare necesar pentru pensia de invaliditate, este necesar sa consulatati art. 73 din Legea nr. 263/2010, modificata si completata prin Legea nr. 37/2013, care prevede:
„Persoanele care si-au pierdut capacitatea de munca din cauza unor boli obisnuite sau a unor accidente care nu au legatura cu munca beneficiaza de pensie de invaliditate, daca au realizat, in conditiile legii, stagiu de cotizare.”
Prin urmare, intrucat conform celor precizate de dvs. in mesaj tatal dvs. a realizat un stagiu de cotizare de 17 ani, are indeplinita conditia privind stagiul de cotizare in vederea inscrierii la pensia de invaliditate.
Pentru aceasta, trebuie ca tatal dvs. sa se adreseze medicului expert al asigurarilor sociale, care va hotari asupra incadrarii sau neincadrarii intr-un grad de invaliditate, avand in vedere actele medicale prezentate si criterii legale de inscriere la pensie de invaliditate.

Cu bine,
Specialist pensii.

Finalizarea absorbţiei fondului de pensii administrat privat PENSIA VIVA de către ALICO

În data de 28 martie a.c., Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a aprobat o serie de decizii care marchează finalizarea procesului de fuziune a Fondului de Pensii Administrat Privat PENSIA VIVA (fond absorbit) cu Fondul de Pensii Administrat Privat ALICO (fond absorbant).
În urma fuziunii, Fondul de Pensii Administrat Privat ALICO a ajuns la un număr de 822.420 participanţi, dublându-şi totodată cota de piaţă în Pilonul II de la 6,8% la 14%.

Conform ultimelor date disponibile, la finalul lunii februarie 2013, în sistemul de pensii private din România (Pilonul II şi Pilonul III) erau înscrişi aproape 6,13 milioane participanţi, iar activele nete acumulate însumau 2,5 miliarde Euro.
În prezent, în sistemul pensiilor private din România sunt active 18 de fonduri, dintre care 8 pe piaţa pensiilor administrate privat – Pilonul II şi 10 pe segmentul de pensii facultative – Pilonul III. Faţă de perioada iniţială de aderare din Pilonul II (2008), numărul fondurilor de pensii s-a redus la jumătate. În contextul crizei economice, administratorii de fonduri de pensii pot adopta decizii privind restrângerea activităţii la nivel internaţional, regional sau local astfel că, pe termen mediu şi lung, ne putem aştepta şi la alte operaţiuni de achiziţii şi fuziuni, ca parte a unui proces natural de evoluţie a acestui domeniu.

Din punct de vedere al eficienţei, măsura calităţii unui sistem de pensii private cu contribuţii definite, ca în cazul României, poate fi apreciată prin prisma rentabilităţilor obţinute în urma investirii activelor, cu respectarea cadrului normativ aplicabil de reglementare prudenţială. Astfel, fondurile de pensii private româneşti au înregistrat randamente satisfăcătoare, atât pentru Pilonul II, cât şi pentru Pilonul III, chiar dacă economia globală şi pieţele financiare au avut de suferit în ultimii ani. De la începutul sistemului de pensii private până în prezent, în urma investirii fondurilor primite de la participanţi, administratorii au adus un câştig net în conturile acestora de 1,7 miliarde lei, raportat la contribuţiile brute.

Sursa: CSSPP