In 1981 am parasit Romania si de atunci traiesc in Ungaria, unde la implinirea varstei de 57 ani am iesit la pensie de batrinete in 2008 decembrie. In Romania am lucrat 10 ani si 3 luni, iar in Ungaria 27 de ani si 8 luni. Cele doua perioade s-au cumulat cand s-a stabilit pensia de batrinete in Ungaria, conform legii comunitare. Dosarul meu de pensionare este deschis din 2007 la Casa de pensii Satu Mare. Casa de pensii din Budapesta m-a informat ca la cererea lor oficiala ( deja de 3 ori ) nu au primit raspuns privind stabilirea pensiei din Romania, pentru a definitiva dosarul de pensionare. Dupa cunostintele mele eu sunt indreptatita la pensie la varsta de 58 ani si 10 luni, avand o perioada de cotizatie in cele doua tari de 37 ani 11 luni. In Ungaria pensia mea s-a calculat pe 37 ani si 11 luni, si pensia rezultata a fost proportionata cu stagiul de cotizatie din Ungaria, adica 73 % din suma stabilita (proportia 27 ani la 37 ani = 73 %). Dupa cunostintele mele si in Romania pensia comunitara trebuie calculata in mod sinonim. Va rog sa ma informati despre aplicarea metodei de calcul al pensiilor comunitare.
Va multumesc anticipat.
Raspuns:
Potrivit prevederilor din Partea IV-a a Instrucţiunilor referitoare la calculul drepturilor de pensie în aplicarea Regulamentului 1408/71 şi a Regulamentului 574/72
Dacă solicitantul îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia română în vigoare pentru a beneficia de pensie exclusiv prin luarea în considerare a stagiului de cotizare realizat în România, conform prevederilor articolului 46 din Regulamentul 1408/71, casa teritorială de pensii calculează două pensii (dublu calcul):
După efectuarea dublului calcul (cel al pensiei naţionale şi cel al pensiei comunitare) se compară cele două pensii şi se acordă pensia stabilită în cuantum mai avantajos.
Pensia naţională se calculează potrivit prevederilor legislaţiei române în vigoare, valorificându-se exclusiv stagiul de cotizare realizat în România.
La stabilirea pensiei comunitare se aplică regulile de totalizare, fiind luate în considerare perioadele de asigurare realizate în toate statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European, respectiv:
1. stagiul de cotizare realizat în România, pe baza documentelor prevăzute de legislaţia română în vigoare, în original şi copie, dacă beneficiarul are locul de şedere permanentă în România sau într-un stat terţ, respectiv în original sau în copie certificată de instituţiile competente din străinătate, dacă beneficiarul are locul de şedere permanentă pe teritoriul altui stat membru;
2. perioadele de asigurare sau echivalente acestora realizate de solicitant în celelalte statele membre, pe baza formularelor E 205 comunicate de instituţiile competente din celelalte state membre.
Stabilirea pensiei comunitare se realizează în două etape:
1. se calculează pensia teoretică, prin luarea în considerare a totalului perioadelor de asigurare, prin aplicarea formulei naţionale de calcul;
2. se calculează pensia efectivă (proratizată, proporţionalizată) aferentă perioadelor de asigurare realizate în România.
La calculul pensiei comunitare se va avea în vedere şi sporul acordat conform legislaţiei în vigoare până la data de 1 aprilie 2001, pentru perioadele de asigurare realizate în grupa I şi II de muncă, atât în ceea ce priveşte vechimea în muncă, respectiv stagiul de cotizare, cât şi în ceea ce priveşte majorarea punctajului anual cuvenit sau aflat în plată.
b). Pentru perioadele de asigurare sau echivalente acestora realizate în celelalte state membre, la calculul punctajului mediu anual nu se valorifică veniturile aferente cărora s-au plătit efectiv contribuţiile la bugetul de asigurări sociale al celorlalte state membre.
2. majorarea aferentă grupelor de muncă, în conformitate cu dispoziţiile articolului 78 2 din Legea nr. 19/2000;
3. majorarea acordată perioadelor realizate după data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, în conformitate cu dispoziţiile articolului 78 alineatul (8) din Legea nr. 19/2000.
f). La calculul pensiei teoretice, pentru fiecare an de asigurare realizat în alt stat membru, se acordă un punctaj anual determinat conform literei d).
2.1 punctajul aferent contribuţiei la pensia suplimentară, prevăzut de articolul 165 din Legea nr. 19/2000;
2.2 majorarea aferentă grupelor de muncă, în conformitate cu dispoziţiile articolului 78 2 din Legea nr. 19/2000;
2.3 majorarea acordată perioadelor realizate după data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, în conformitate cu dispoziţiile articolului 78 alineatul (8) din Legea nr. 19/2000.
b). În situaţia în care solicitantul, a realizat, în România, perioade de asigurare în cadrul sistemelor de pensii neintegrate sistemului public, la calculul pensiei comunitare efective se vor exclude stagiile realizate în respectivele sisteme de pensii, atât la calcularea numărătorului, cât şi la calcularea numitorului. Aceste stagii se vor lua în considerare exclusiv pentru deschiderea dreptului la pensie şi se vor valorifica în cadrul sistemelor în care au fost realizate perioadele de asigurare.