Adresa noastra de e-mail este
desprepensii@gmail.com

12 iunie 2009

Contributii pensii private de la 1 ianuarie 2010

Memorandumul semnat de Romania cu FMI, dar si obligatiile asumate de partea romana in scrisoarea de intentie prevad continuarea alimentarii pilonului II de pensii (pensii private obligatorii) cu contributii majorate regulat, "asa cum a fost stabilit si s-a dorit initial", care ar insemna contributii de 3% la 1 ianuarie 2010, si nu 2,5% la aceeasi data, sustine Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR). Recunoscand ca acordul cu FMI cere ca pana in 2016 sa fie atins nivelul unei contributii de 6%, Mircea Oancea, presedintele CSSPP, declara in aprilie ca, in 2010 contributia va fi de minim 2,5%.

UPDATE In Programul de convergenta transmis la Bruxelles, Ministerul de finante mentioneaza: 2% in 2009 si 2,5% in 2010 - contributii la pilonul II de pensii.

"Potrivit legii reformei pensiilor, care a instituit Pilonul II de pensii private obligatorii in Romania, nivelul contributiilor virate in administrare privata incepe la 2% in 2008 si creste cu jumatate de procent la fiecare 1 ianuarie, pentru a ajunge la 6% in 2016. Dupa inghetarea contributiilor la 2% in 2009, intoarcerea la calendarul initial de contributii, asa cum prevede acordul cu FMI si asa cum s-a angajat statul roman, inseamna contributii de 3% virate catre Pilonul II la 1 ianuarie 2010, si nu 2,5% la aceeasi data", se arata in comunicatul APAPR.

Asociatia aduce in sprijinul acestei afirmatii, mentionari facute atat in memorandumul semnat cu FMI cat si obligatiile asumate de partea romana, reprezentata de ministrul Finantelor Publice Gheorghe Pogea si de guvernatorul BNR Mugur Isarescu, in scrisoarea de intentie care a dus la aprobarea acordului cu FMI:

„Vom continua sa alimentam Pilonul II al sistemului de pensii, cu contributii majorate regulat, asa cum a fost stabilit si s-a dorit initial”.

CSSPP vorbeste de o contributie minima de 2,5% la pilonul II in 2010

Fraza este insa interpretabila si nu ofera un nivel explicit al contributiei care ar urma sa fie virata in sistem. De altfel, in luna aprilie a acestui an, presedintele CSSPP, Mircea Oancea, declara ca "o conditionalitate in programul de finantare semnat cu Banca Mondiala si FMI, cere ca pana in 2016 sa fie atins nivelul unei contributii de 6% in sistemul pilonului II de pensii" si ca "in 2010 contributia la sistemul de pensii private obligatorii (pilonul II) nu va mai ingheta si va fi de minim 2,5%".

"Ceea ce nimeni nu poate promite, nici Guvernul, nici comisia este ca la anul sa fie contributia mai mare de 2,5%. Am spus minim 2,5% pentru ca depinde de situatia economica si a bugetului la momentul respectiv. Este o asumare si ca atare vor fi cautate inclusiv sursele de finantare", preciza atunci Mircea Oancea.

Calculele APAPR arata ca fiecare an in care nivelul contributiilor ramane sub calendarul de crestere prevazut initial reprezinta pierderi nete de aproape 350 de milioane de lei (circa 83 de milioane de euro) pentru cei peste 4,3 milioane de contributori activi la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II).


UPDATE In Programul de convergenta transmis la Bruxelles, (pagina 62) Ministerul Finantelor Publice mentioneaza:

Pentru a evalua impactul bugetar al contributiilor la Pilonul II de pensii, s-au utilizat
urmatoarele ipoteze:
• primul an de evaluare este anul 2008, rata de colectare este 95%,
• contributia individuala este de 2% in 2008 si 2009, 2,5% in 2010 si 3% in 2011
• numarul contribuabililor cu varsta de pana la 35 de ani reprezinta 70% din
numarul total de angajati,
• din numarul persoanelor cu varsta cuprinsa intre 35-45 ani care contribuie la
sistemul public de pensii, o pondere de 75% isi va exercita opŃiunea de a
contribui la Pilonul II,
etc.

(http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-5817851-obligatii-luat-romania-acordul-fmi-contributii-2-5-sau-3-1-ianuarie-2010-sistemul-pensii-private-obligatorii.htm?cfnl=)

6 iunie 2009

Intrebare primita prin e-mail-inscriere la pensie pentru limita de varsta

Intrebare:

“Buna ziua,
Ma numesc I.F.V. si as dori sa stiu si eu, daca tatal meu care face pe 17.06.2009 varsta de 62 ani avand o vechime in munca de 20 ani, cu 2 carti de munca ,pe una cu 3-4 ani categoria I iar pe cea de a 2-a categoria 3 ar avea dreptul la pensionare si ce documente ar fi necesare pt dosarul de pensionare.
Cu respect,va multumesc. ”

Raspuns:

“Avand in vedere faptul ca tatal dvs este nascut la data de 17 iunie 1947, varsta standard de pensionare este de 64 de ani si o luna (conditie indeplinita la data de 17.07.2011), iar stagiul minim de cotizare cerut de lege este de 13 ani si 2 luni, conditie pe care, din calculul celor relatate de dvs., o indeplineste.
Intrucat nu a realizat stagiul complet de cotizare cerut de lege, respectiv 33 ani si 2 luni, nu poate beneficia de nicio reducere a varstei standard de pensionare, cum ar fi cea pentru grupa I de munca.
Prin urmare, poate solicita pensie pentru limita de varsta la data de 17.07.2011.
Actele necesare pentru inscrierea la pensie pentru limita de varsta sunt :
-cerere-tip pentru înscrierea la pensie pentru limită de vârstă/anticipată/anticipată parţială (anexa nr. 12 la Normele de aplicare a Legii nr. 19/2000);
-carnetul de muncă (în original şi xerocopie).
-acte de stare civilă ale solicitantului: buletin/carte de identitate, certificat de naştere, certificat de căsătorie (original şi copie);
-livretul militar (original şi copie);
-diplomă de studii (original şi copie) sau adeverinţă din care să rezulte durata normală şi perioada studiilor la zi, precum şi certificarea absolvirii acestora-doar în cazul studiilor superioare;
-adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă.
-adeverinţă privind condiţiile de muncă speciale şi/sau deosebite. Această adeverinţă este importantă pentru unităţile care au avut angajaţi care au lucrat în condiţii nocive, şi li s-a acordat grupa I sau grupa a II-a de muncă conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001. Aceste adeverinţe trebuie să cuprindă în mod obligatoriu actul normativ în baza căruia s-a acordat grupa superioară de muncă, anexa şi punctul din acesta conform prevederilor Ordinului ministrului muncii nr. 590/2008.

Cu bine,
Specialist pensii.”

Intrebare primita prin e-mail-calcul optiune pensie de urmas

Intrebare:

“Buna ziua, am si eu o nelamurire cu o pensie de urmas, mama are o pensie de 380ron si indeplineste toate conditiile, 15 ani de convietuire si iesire la pensie la limita de virsta pentru a opta pentru pensia tatalui care dupa recalculare se ridica la suma de 1220 ron, tata este mort din 1997, la ce suma se va ridica pensia mamei? Va multumesc ”.

Raspuns:

“In conformitate cu prevederile art. 74 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, cu modificarile si completarile ulterioare, “sotul supravietuitor care are dreptul la o pensie proprie si indeplineste conditiile prevazute de lege pentru obtinerea pensiei de urmas dupa sotul decedat poate opta pentru cea mai avantajoasa pensie”.
Prin urmare, respectand cele de mai sus, mama dvs. poate opta intre pensia proprie de agricultor si pensia de urmas dupa tatal dvs. decedat, cu conditia ca noua pensie sa fie mai favorabila.
De asemenea, conform art. 71 alin. (2) din acelasi act nromativ, “cuantumul pensiei de urmas se stabileste in conditiile art. 76, prin aplicarea unui procent asupra punctajului mediu anual realizat de sustinator, aferent pensiei prevazute la alin. (1) lit. a) si b), in functie de numarul urmasilor indreptatiti, astfel:
a) pentru un singur urmas - 50%;
b) pentru 2 urmasi - 75%;
c) pentru 3 sau mai multi urmasi - 100%.”
Din cele relatate de dvs. in mail-ul trimis blogului nostru, rezulta ca 50% din pensia tatalui (daca aceasta a fost recalculata conform prevederilor legale), respectiv suma de 610 lei RON, este mai mare decat pensia de limita de varsta a mamei, respectiv 380 lei RON, caz in care pensia de urmas este mai favorabila.
In orice caz, optiunea la pensie de urmas poate fi facuta fara probleme de mama dumneavostra, iar in cazul in care pensia de urmas este mai mica, se va mentine pensia mai favorabila, cea de limita de varsta, casa de pensii instiintandu-va despre acest lucru, prin urmare, mama dvs. nu are nimic de pierdut prin depunerea unei astfel de cereri.

Cu bine,
Specialist pensii.”

1 iunie 2009

Recurs in interesul legii-stagiul de cotizare la grupe de munca-text integral

DECIZIE nr. 40 din 22 septembrie 2008
privind examinarea recursului in interesul legii cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, referitor la stabilirea stagiului complet de cotizare utilizat pentru determinarea punctajului mediu anual in operatiunile de recalculare a pensiilor in sistemul public, pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in perioada 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 in baza Legii nr. 3/1977 si care si-au desfasurat activitatea in grupe speciale de munca
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE
PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 20 mai 2009


Dosar nr. 16/2008
Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie,
Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituita in Sectii Unite, in conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, s-a intrunit pentru a examina recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Colegiul de conducere al Curtii de Apel Timisoara cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, referitor la stabilirea stagiului complet de cotizare utilizat pentru determinarea punctajului mediu anual in operatiunile de recalculare a pensiilor in sistemul public, pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in perioada 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 in baza Legii nr. 3/1977 si care si-au desfasurat activitatea in grupe speciale de munca.
Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicata, fiind prezenti 81 de judecatori din totalul de 115 aflati in functie.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii, solicitand admiterea acestuia, cerand sa se decida in sensul ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale caror drepturi la pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 si care si-au desfasurat activitatea in grupe speciale de munca este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977.

SECTIILE UNITE,

deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
Instantele judecatoresti nu au un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 din Legea nr. 19/2000 referitor la stabilirea stagiului complet de cotizare utilizat pentru determinarea punctajului mediu anual in operatiunile de recalculare a pensiilor in sistemul public, pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in perioada 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 in baza Legii nr. 3/1977 si care si-au desfasurat activitatea in grupe speciale de munca.
Astfel, unele instante s-au pronuntat in sensul ca persoanele pensionate in baza Legii nr. 3/1977 si care si-au desfasurat activitatea in conditii speciale beneficiaza la determinarea punctajului mediu de un stagiu de cotizare de 20 de ani, conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 19/2000.
In motivarea acestui punct de vedere s-a retinut ca dispozitiile art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat statueaza ca recalcularea pensiilor se efectueaza cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000.
Or, potrivit art. 43 alin. (1) si anexei nr. 4 la Legea nr. 19/2000, persoanele care si-au desfasurat activitatea in conditii speciale beneficiaza la determinarea punctajului mediu de un stagiu de cotizare de 20 de ani.
S-a mai relevat ca, chiar daca art. 2 alin. (3) din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, in vederea recalcularii in conformitate cu Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operatiunilor de evaluare in vederea recalcularii pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, prevede ca pentru persoanele ale caror drepturi la pensie s-au deschis in perioada 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 stagiul de cotizare este cel prevazut de Legea nr. 3/1977, alin. 4 al acestui articol deroga de la alineatul anterior si face referire la pensiile stabilite de acte normative cu caracter special, iar art. 43 alin. 1 si anexa nr. 4 la lege au caracter special.
S-a mai sustinut ca o alta interpretare contrara acestor dispozitii legale ar conduce la infrangerea principiului inserat in preambulul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, conform caruia la munca egala se acorda aceeasi pensie, si ar lipsi de eficienta art. 2 al aceluiasi act normativ care prevede ca recalcularea pensiilor se efectueaza cu respectarea Legii nr. 19/2000, lege care prevede reducerea stagiului de cotizare.
Alte instante, dimpotriva, au considerat ca pentru persoanele pensionate in baza Legii nr. 3/1977 stagiul de cotizare, in vederea determinarii punctajului mediu, este cel prevazut de legea in vigoare la data pensionarii.
In acest sens s-a retinut ca, pentru persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, drepturile de pensie se recalculeaza prin determinarea punctajului mediu anual, astfel cum se dispune prin art. 2 alin. (1) din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, in vederea recalcularii in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, norme aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004.
Potrivit acestor norme, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezinta vechimea integrala in munca, prevazuta de legislatia in vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiaza sau care i se cuvine la data inceperii operatiunii de evaluare.
De asemenea, alin. (3) al aceluiasi articol prevede ca, pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
Prin urmare, singurele facilitati oferite de Legea nr. 3/1977 persoanelor care au lucrat in grupa I sau II de munca sunt acordarea sporului de grupa si posibilitatea pensionarii inainte de implinirea varstei standard de pensionare, dispozitiile art. 14 din acest act normativ neavand semnificatia reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.
Ca atare, este lipsita de relevanta imprejurarea ca, potrivit dispozitiilor art. 43 si art. 77 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, stagiul de cotizare complet a fost stabilit la 20 de ani pentru aceste grupe de munca.
Aceste din urma instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legii.
Noua legislatie privind sistemul public de pensii are ca principiu general stabilirea cuantumului pensiei cuvenite fiecarui titular prin luarea in considerare a intregii activitati si a drepturilor salariale realizate pe tot parcursul timpului ce se considera perioada de cotizare.
Pentru fiecare luna si intreaga perioada ce constituie vechime in munca ori este asimilata acesteia, se stabileste punctajul corespunzator in raport cu drepturile salariale obtinute, iar prin inmultirea punctului de pensie, prevazut in legea anuala a bugetului asigurarilor sociale de stat, cu punctajul mediu realizat se calculeaza cuantumul pensiei cuvenite fiecarui titular.
Pensia pentru limita de varsta se acorda asiguratilor care indeplinesc, cumulativ, la data pensionarii, conditiile privind varsta standard de pensionare si stagiul minim de cotizare realizat in sistemul public [art. 41 alin. (1) din Legea nr. 19/2000].
Varsta standard de pensionare, respectiv varsta la care se poate solicita inscrierea la pensie, este de 60 de ani pentru femei si de 65 de ani pentru barbati.
Atingerea varstei standard de pensionare se va realiza in termen de 13 ani de la data intrarii in vigoare a legii, prin cresterea varstelor de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani pentru femei si de la 62 de ani pentru barbati, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 3 [art. 41 alin. (2)].
Stagiul minim de cotizare atat pentru femei, cat si pentru barbati este de 15 ani. Cresterea stagiului minim de cotizare de la 10 ani la 15 ani se va realiza in termen de 13 ani de la data intrarii in vigoare a legii, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 3 [art. 41 alin. (3)].
Stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei si de 35 de ani pentru barbati [art. 41 alin. (4)].
Potrivit art. 160 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, vechimea in munca recunoscuta pentru stabilirea pensiilor pana la intrarea in vigoare a prezentei legi constituie stagiu de cotizare.
Pentru persoanele care au lucrat in conditii deosebite de munca legiuitorul a instituit norme speciale referitoare la varsta de pensionare si la stagiul de cotizare, stabilind, dupa caz, luarea ori neluarea in calcul a perioadelor asimilate stagiului de cotizare.
Astfel, prin art. 43 alin. (1) si (2) din Legea nr. 19/2000 s-a prevazut ca asiguratii care si-au desfasurat activitatea in locurile de munca prevazute la art. 20 alin. (1) lit. a) si care au realizat un stagiu de cotizare de cel putin 20 de ani in aceste conditii beneficiaza de pensie pentru limita de varsta incepand cu varsta de 45 de ani.
Asiguratii care si-au desfasurat activitatea in locurile de munca prevazute la art. 20 alin. (1) lit. c) si d) si care au realizat un stagiu de cotizare de cel putin 25 de ani beneficiaza de pensia pentru limita de varsta cu reducerea varstelor standard de pensionare cu 15 ani.
Este vorba de personalul unitatilor miniere, care isi desfasoara activitatea in subteran cel putin 50% din timpul normal de munca in fiecare luna [art. 20 alin. (1) lit. a)], de cei care si-au desfasurat activitatea ca personal navigant in aviatia civila prevazut in anexa nr. 1 [art. 20 alin. (1) lit. c)] sau in una dintre profesiile ce tin de activitatea artistica, prevazute in anexa nr. 2 la lege [art. 20 alin. (1) lit. d)].
Potrivit art. 44 din Legea nr. 19/2000, asiguratii mentionati la art. 20 alin. (1) lit. a), c) si d) care au realizat stagii de cotizare mai mici decat cele prevazute la alin. (1) si (2) ale art. 43 beneficiaza de pensii pentru limita de varsta cu reducerea proportionala a varstelor standard de pensionare, in conditiile realizarii stagiilor totale de cotizare necesare conform prevederilor cuprinse in anexele nr. 4 si 5.
De asemenea, conform art. 77 alin. (1)-(3) al aceluiasi act normativ, punctajul mediu anual realizat de asigurat in perioada de cotizare se determina prin impartirea numarului de puncte rezultat din insumarea punctajelor anuale realizate de asigurat in perioada de cotizare la necesarul de ani corespunzator stagiului complet de cotizare, prevazut in anexa nr. 3.
In situatia asiguratilor prevazuti la art. 43 si 47, la stabilirea punctajului mediu anual conform alin. (1) se iau in considerare stagiile de cotizare prevazute la aceste articole.
In situatiile prevazute la art. 44, la stabilirea punctajului mediu anual al asiguratilor conform alin. (1) se iau in considerare stagiile totale de cotizare necesare prevazute in anexele nr. 4 si 5.
Incepand cu data de 1 octombrie 2004, pensiile din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, au fost evaluate in vederea recalcularii in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.
Evaluarea s-a efectuat prin determinarea punctajului mediu anual aferent fiecarei pensii aflate in plata sau cuvenite, in conformitate cu prevederile legale.
Metodologia de efectuare a evaluarii a fost prevazuta in Normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004.
Potrivit art. 2 din aceste norme metodologice, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezinta vechimea integrala in munca prevazuta de legislatia in vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana beneficiaza sau care i se cuvine la data inceperii operatiunilor de evaluare.
Pentru persoanele ale caror drepturi la pensie s-au deschis anterior datei de 1 iulie 1977, data intrarii in vigoare a Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurari sociale de stat si asistenta sociala, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru toate categoriile de pensii va fi de 20 de ani pentru femei si de 25 de ani pentru barbati.
Pentru persoanele ale caror drepturi la pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
Pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite in conditiile prevazute de acte normative cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea in munca necesara deschiderii dreptului de pensie prevazuta de aceste acte normative.
Prin data deschiderii dreptului la pensie se intelege data la care persoana in cauza a fost inscrisa la categoria de pensie de care beneficiaza sau care i se cuvine la data inceperii operatiunilor de evaluare (art. 3 din normele metodologice).
In art. 14 din Legea nr. 3/1977 se prevedea ca pentru persoanele care au lucrat efectiv cel putin 20 de ani in locuri care, potrivit legii, se incadrau in grupa I de munca sau cel putin 25 de ani in grupa II de munca, la stabilirea pensiei se lua in calcul, pentru fiecare an lucrat in aceste grupe, cate:
a) un an si 6 luni pentru grupa I de munca;
b) un an si 3 luni pentru grupa II de munca.
Pe aceasta baza persoanele care au lucrat in grupele I si II de munca aveau dreptul, la cerere, sa fie pensionate la implinirea varstei de:
a) 52 de ani pentru grupa I si 57 de ani pentru grupa II, barbatii;
b) 50 de ani pentru grupa I si 52 de ani pentru grupa II, femeile.
Persoanele care indeplineau conditiile prevazute la alin. 1 erau pensionate, la cerere, la 50 de ani, atat barbatii, cat si femeile din grupa I de munca, si la 55 de ani barbatii sau 50 de ani femeile din grupa II de munca.
De asemenea, potrivit art. 16 din acelasi act normativ, persoanele care au lucrat cel putin 5 ani in grupele I si II de munca aveau dreptul sa li se ia in calculul vechimii in munca, pentru fiecare an lucrat in aceste grupe: un an si 6 luni pentru grupa I sau un an si 3 luni pentru grupa II. In aceste cazuri nu se reducea limita varstei de pensionare.
Cu alte cuvinte, asiguratii care si-au desfasurat activitatea in grupe speciale de munca, determinate ca atare prin ordine ale Ministerului Sanatatii, si ale caror drepturi de pensie s-au deschis in perioada 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 au beneficiat atat de reducerea varstei legale de pensionare, cat si de majorarea vechimii in munca, deci a perioadei de contributie, denumita in actuala reglementare stagiu de cotizare.
Cele stabilite de unele instante, in sensul ca acestei categorii de asigurati ii sunt aplicabile dispozitiile art. 43 din Legea nr. 19/2000 si ale anexei nr. 4 la aceasta lege ca "act normativ special" la care fac trimitere prevederile art. 2 alin. (4) din normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004, sunt consecinta unei interpretari gresite a prevederilor legale, intrucat Legea nr. 19/2000 reprezinta o lege generala, actul normativ-cadru in domeniul pensiilor si al drepturilor de asigurari sociale.
In ceea ce priveste principiul inscris in expunerea de motive a Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat, potrivit caruia "la conditii egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul iesirii la pensie", acesta nu poate fi aplicat in cauza atat timp cat in lege nu exista o prevedere expresa potrivit careia si persoanelor care au lucrat in grupele speciale de munca si s-au pensionat anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 19/2000 li se aplica acest act normativ pentru determinarea stagiului de cotizare si, in raport de acesta, a punctajului mediu anual realizat de asigurat in perioada de cotizare.
Aceasta interpretare decurge si din dispozitiile art. 4 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, potrivit carora determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecarei pensii se face pe baza datelor, elementelor si informatiilor din documentatiile de pensii aflate in pastrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor Hotararii Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operatiunilor de evaluare in vederea recalcularii pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.
Ca atare, aplicabilitatea prevederilor normelor metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004 este intarita si confirmata de norma de trimitere din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005.
Totodata, potrivit art. 1 din Codul civil si art. 15 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata, legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactiva.
In aceste conditii, este evident ca legea noua, respectiv Legea nr. 19/2000 nu se poate aplica decat situatiilor ivite dupa intrarea ei in vigoare, deci persoanelor ale caror drepturi la pensie s-au deschis dupa data de 1 aprilie 2001, nu si persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977.
Ca atare, pentru asiguratii care au lucrat in conditii speciale de munca si ale caror drepturi la pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977.
In consecinta, in temeiul art. 329 din Codul de procedura civila si al art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, Sectiile Unite urmeaza sa admita recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Timisoara si sa decida ca dispozitiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) si (2) din Legea nr. 19/2000 se interpreteaza in sensul ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale caror drepturi la pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 si care si-au desfasurat activitatea in grupe speciale de munca este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977.

PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:

Admit recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Timisoara.
Dispozitiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) si (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale se interpreteaza in sensul ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 si care si-au desfasurat activitatea in grupe speciale de munca este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurari sociale de stat si asistenta sociala.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedura civila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 22 septembrie 2008.

PRESEDINTELE
INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

p. Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei,
eliberata din functie prin pensionare,
Adriana Daniela White

----------

Recurs in interesul legii admis-stagiul de cotizare la grupele de munca

In Monitorul Oficial, partea I, nr. 334 din 20 mai 2009 a fost publicata Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 40/2008 privind examinarea recursului in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Colegiul de conducere al Curtii de Apel Timisoara cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, referitor la stabilirea stagiului complet de cotizare utilizat pentru determinarea punctajului mediu anual in operatiunile de recalculare a pensiilor in sistemul public, pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 in baza Legii nr. 3/1977 si care si-au desfasurat activitatea in grupe speciale de munca.

Jurisprudenta neunitara se refera la chestiunea stabilirii stagiului complet de cotizare utilizat pentru determinarea punctajului mediu anual in operatiunile de recalculare a pensiilor in sistemul public, pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 in baza Legii nr. 3/1977 si care si-au desfasurat activitatea in grupe speciale de munca.

Unele instante s-au pronuntat in sensul ca persoanele pensionate in baza Legii nr. 3/1977 si care si-au desfasurat activitatea in conditii speciale beneficiaza la determinarea punctajului mediu de un stagiu de cotizare de 20 de ani, conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 19/2000.

Alte instante au considerat ca pentru persoanele pensionate in baza Legii nr. 3/1977 stagiul de cotizare, in vederea determinarii punctajului mediu, este cel prevazut de legea in vigoare la data pensionarii.

Inalta Curte, referindu-se la principiile care guverneaza aplicarea legii civile in timp, conchide ca aceste din urma instante au interpretat corect legea.

Dispozitivul deciziei:
”Admit recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Timisoara.
Dispozitiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) si (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale se interpreteaza in sensul ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 si care si-au desfasurat activitatea in grupe speciale de munca este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurari sociale de stat si asistenta sociala. (…)”