Adresa noastra de e-mail este
desprepensii@gmail.com

23 martie 2009

Pensia de urmas

In sectiunea a cincea a capitolului patru din Legea nr. 19/2000 este reglementata pensia de urmas, care poate fi acordată copiilor si sotului supravietuitor, daca persoana decedata era pensionar sau îndeplinea conditiile pentru obtinerea unei pensii.
Copiii au dreptul la pensie de urmas în urmatoarele conditii:
a) pâna la vârsta de 16 ani;
b) daca îsi continua studiile într-o forma de învatamânt organizata potrivit legii, pâna la terminarea acestora, fara a depasi vârsta de 26 de ani;
c) pe toata durata invaliditatii de orice grad, daca aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situatiile prevazute la lit. a) sau b).
Sotul supravietuitor are dreptul la pensie de urmas în următoarele condiţii:
-pe tot timpul vietii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, daca durata casatoriei a fost de cel putin 15 ani;
-în cazul în care durata casatoriei este mai mica de 15 ani, dar de cel putin 10 ani, cuantumul pensiei de urmas cuvenit sotului supravietuitor se diminueaza cu 0,5% pentru fiecare luna, respectiv 6,0% pentru fiecare an de casatorie în minus;
-pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, daca durata casatoriei a fost de cel putin 1 an, indiferent de vârsta;
-daca decesul sotului sustinator s-a produs ca urmare a unui accident de munca, a unei boli profesionale sau tuberculozei si daca nu realizeaza venituri lunare dintr-o activitate profesionala pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de o patrime din salariul mediu brut pe economie, indiferent de vârsta si de durata casatoriei.
-în cazul în care nu îndeplineste conditiile de vârsta, beneficiaza de pensie de urmas pe o perioada de 6 luni de la data decesului, daca în aceasta perioada nu realizeaza venituri lunare dintr-o activitate profesionala pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de o patrime din salariul mediu brut pe economie;
-sotul supravietuitor care are în îngrijire la data decesului sustinatorului unul sau mai multi copii în vârsta de pâna la 7 ani-pâna la data împlinirii de catre ultimul copil a vârstei de 7 ani, în perioadele în care nu realizeaza venituri lunare dintr-o activitate profesionala pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de o patrime din salariul mediu brut pe economie.
Pensia de urmas se calculeaza, dupa caz, din:
a) pensia pentru limita de vârsta aflata în plata sau la care ar fi avut dreptul, în conditiile legii, sustinatorul decedat;
b) pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care decesul sustinatorului a survenit înaintea îndeplinirii conditiilor pentru obtinerea pensiei pentru limita de vârsta si era în plata cu pensie de invaliditate de orice grad, pensie anticipata, pensie anticipata partiala sau ar fi avut dreptul, în conditiile legii, la una dintre aceste categorii de pensie;
c) pensia de serviciu aflata în plata sau la care ar fi avut dreptul în conditiile legii sustinatorul decedat, daca aceasta este mai avantajoasa decât pensia pentru limita de vârsta.
Cuantumul pensiei de urmas se stabileste prin aplicarea unui procent asupra punctajului mediu anual realizat de sustinator, aferent pensiei care i se cuvenea sustinatorului, în functie de numarul urmasilor îndreptatiti, astfel:
a) pentru un singur urmas - 50%;
b) pentru 2 urmasi - 75%;
c) pentru 3 sau mai multi urmasi - 100%.
-în cazul urmaşilor orfani de ambii părinţi pensia se stabileşte prin însumarea drepturilor cuvenite după fiecare părinte şi poate fi cumulată cu alte venituri realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul acestora
-soţul supravieţuitor care beneficiază de o pensie proprie poate opta între aceasta şi pensia de urmaş, dacă este mai avantajoasă.

134 de comentarii:

Anonim spunea...

as dori sa stiu daca faci scoala la fara frecventa se mai acorda pensia de urmas si daca lucrezi pe carte de munca dar mai continui studile .Va rog sa ma ajutati o eleva

banett spunea...

as dori sa stiu daca faci scoala la seral si te angajez cu carte de munca mai beneficiezi de pensie de urmas. va rog sa ma ajutati.O ELEVA

Specialist Pensii spunea...

Raspundem la ambele intrebari in acelasi mesaj, sunt destul de asemanatoare:
Acordarea pensiei de urmas nu este conditionata de nivelul formei de invatamant frecventate, de tipul sau modul de organizare a acesteia, de numarul formelor de invatamant frecventate sau de absolvirea uneia sau a mai multora dintre acestea.
Prin urmare, puteti primi pensie de urmas daca urmati cursurile pana in varsta de 26 de ani, inclusiv la fara frecventa sau seral.

In conformitate cu prevederile art. 92 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, cu modificarile si completarile ulterioare, “plata pensiei se suspenda incepand cu luna urmatoare celei in care:
d) beneficiarul unei pensii de urmas realizeaza dintr-o activitate profesionala venituri brute lunare mai mari de o patrime din salariul mediu brut pe economie, stabilit conform art. 5 alin. (3)”.
Prin urmare, in cazul in care va angajati cu contract individual de munca, pentru a primi in continuare pensia trebuie sa va incadrati in maxim ¼ din salariul mediu brut pe economie.
Astfel, in cazul in care venitul dvs. brut va fi mai mare decat cel precizat mai sus, plata pensiei de urmas se suspenda incepand cu luna urmatoare datei angajarii, pentru aceasta trebuind sa inaintati casei teritoriale de pensii o cerere de suspendare si o adeverinta de la noul angajator, din care sa reiasa data incheierii contractului de munca.

Anonim spunea...

Eu de 3 ani lucrez cu carte de munca si am primit pensie de urmas in tot acest timp, deoarece la casa de pensii nu mi-au cerut decat adeverinta ca continui studiile.Nu am stiut ca nu am drept sa primesc acesata pensie daca lucrez.Abia acum in luna ianuarie 2010 mi s-a suspendat pensia si am aflat ca pt faptul ca am lucrat 3 ani de zile.Au spus ca trebuie sa returnez acesti bani.Este posibil asa ceva?
Sa descopere dupa 3 ani?
Care este vina?
Nimeni acolo nu a intrebat nimic, nu a cerut nimic, si se vede dupa 3 ani.Care este vina mea?
Cine raspunde in acest caz?
Ce pot eu sa fac?
Multumesc anticipat.

Specialist Pensii spunea...

In primul rand, exista un principiu de drept conform caruia "nimeni nu poate invoca necunoasterea legii". Ceea ce inseamna ca invocarea faptului ca nu stiati de aceasta prevedere legala, existenta in vigoare in toate legile de pensionare di, nu va absolva de debitul care a fost constatat.
Astfel, in conformitate cu prevederile art. 92 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, cu modificarile si completarile ulterioare, “plata pensiei se suspenda incepand cu luna urmatoare celei in care:
d) beneficiarul unei pensii de urmas realizeaza dintr-o activitate profesionala venituri brute lunare mai mari de o patrime din salariul mediu brut pe economie, stabilit conform art. 5 alin. (3)”.
Doar dvs. raspundeti pentru incalcarea legii, cei de la casa de pensii doar au constatat aceasta si este cat se poate de legal.

anidelea spunea...

Sunt vaduva ca stare civila si am doi copii minori in intretinere pentru care primesc pe numele meu pensie de urmas.Intrebarea mea este, daca imi schimb starea civila mi se vor mai acorda drepturile banesti de care am beneficiat pana acum?
Conteaza daca ma casatoresc si imi schimb numele?
Multumesc

Anonim spunea...

buna ziua! as dori sa stiu daca mama poate primi pensie de urmas, daca tata inainte sa moara avea 9 ani si 6 luni pe cartea de munca si inainte de deces aveau 20 de ani de casnicie. mama acum are varsta de 53 de ani.

Specialist Pensii spunea...

@Anidelea
Nu are nicio influenta daca va casatoriti, pensia de urmas pentru copii se acorda in continuare.
Altfel ar fi stat lucrurile in cazul in care beneficiati personal de pensie de urmas, in calitate de sotie supravietuitoare, intrucat legea prevede suspendarea pensiei de urmas daca sotul/sotia beneficiara se recasatoreste.

Specialist Pensii spunea...

@Anonim
Pentru a va face precizarile dorite, va rugam sa ne mentionati data nasterii si data decesului tatalui dvs. pentru a vedea daca avea conditii pentru obtinerea unei pensii.
De asemenea, avand in vedere data nasterii mamei dvs., ea poate solicita pensie de urmas la varsta standard de pensionare (60 ani), daca nu beneficiaza de alte conditii specifice.

anonim spunea...

buna ziua! tata s-a nascut pe 27 septembrie 1957 si a decedat pe 17 noiembrie 2003.

Specialist Pensii spunea...

@Anonim
Conform art. 65 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, cu modificarile si completarile ulterioare, “ Au dreptul la pensie de urmas copiii si sotul supravietuitor, daca persoana decedata era pensionar sau indeplinea conditiile pentru obtinerea unei pensii” (in raport cu varsta la data decesului si cu vechimea in munca, avea dreptul la data decesului la pensie de invaliditate).
Regula generala de stabilire a pensiei de urmas pentru sotul supravietuitor este acea prevazuta de art. 67, respectiv la varsta standard de pensionare, la care se refera si intrebarea dvs.:
“(1) Sotul supravietuitor are dreptul la pensie de urmas pe tot timpul vietii, la implinirea varstei standard de pensionare, daca durata casatoriei a fost de cel putin 15 ani.
(2) In cazul in care durata casatoriei este mai mica de 15 ani, dar de cel putin 10 ani, cuantumul pensiei de urmas cuvenit sotului supravietuitor se diminueaza cu 0,5% pentru fiecare luna, respectiv 6,0% pentru fiecare an de casatorie in minus.”
Varsta standard de pensionare pentru femei (implicit si pt mama dvs.) prevazuta de Legea nr. 19/2000 este de 60 de ani.
Intrucat mama dvs. nu are inca varsta standard de pensionare poate beneficia de pensie de urmas in una din urmatoarele situatii:
-pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, daca durata casatoriei a fost de cel putin 1 an, indiferent de vârsta;
-în cazul în care nu îndeplineste conditiile de vârsta, beneficiaza de pensie de urmas pe o perioada de 6 luni de la data decesului, daca în aceasta perioada nu realizeaza venituri lunare dintr-o activitate profesionala pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de o patrime din salariul mediu brut pe economie.
Cu bine,
Specialist pensii.

Anonim spunea...

Buna ziua! Tocami astazi am fost la Casa de Pensii pentru a-mi relua acordarea pensiei de urmas deoarece am intreupt la un moendat facultatea. Ma aflu la a doua facultate, iar intrebarea mea este daca si in ce cazuri se retrocedeaza sau inapoiaza pensia pe lunile anterioare. Adica eu am inceput faculatea in octombrie si depun hartiile in martie.
Va multumesc

Anonim spunea...

Buna ziua,in urma celor mentionate la data de 16 ianuarie 2010, 21:10,v in cu o intrebare: daca activez cu contract de munca individual,intre doua parti civile, mai pe scurt ca si colaboratoare, fara a fi stipulat in contract un venit, acesta fiind inregistat la finante doar in momentul in care castigi luna aceea, fiind posibil sa nu castigi nimic, in cazul acesta trebuie totusi sa mi suspend pensia de urmas? Multumesc anticipat

Specialist Pensii spunea...

@Anonim 17 mart.
In cazul reluarii platii pensiei de urmas, se vor aplica prevederile art. 93 alin. (3), respectiv drepturile de pensie se vor acorda de la inceputul anului scolar, daca cererea este depusa in termenul general de prescriptie de 3 ani.
Prin urmare, in cazul dvs., vi se vor acorda drepturile de pensie de la 1 octombrie.

Specialist Pensii spunea...

@Anonim 23 mart.
In primul rand, sunt doua lucruri diferite contractul individual de munca si colaborarea.
Cu toate acestea, art. 92 prevede expres suspendarea doar in cazul in care veniturile profesionale depasesc 1/4 din salariul mediu brut.
Prin urmare, numai pentru lunile in care depasiti acest venit, in intelesul art. 5 din Legea nr. 19/2000 (contract individual de munca, functionar public etc.), plata pensiei de urmas va fi suspendata.

Anonim spunea...

buna ziua,daca am primit pensie de urmas dupa tatl meu iar acum m-am casatorit o sa mai primesc?mentionez ca snt studenta la prima facultate deci indeplinesc conditia.va multumesc

Specialist Pensii spunea...

@Anonim 30 martie

Veti primi in continuare pensie de urmas, in situatia in care sunteti copil urmas, indiferent daca v-ati casatorit sau nu.

Anonim spunea...

buna ziua .... tatal meu a murit de curand si eu acum 1 an si jumatate am avut facuta carte de munca... conteaza lucrul acesta la pensia de urmas . va multumesc

Specialist Pensii spunea...

Nu conteaza, nu ne dam seama cum ar putea conta.

Anonim spunea...

mama are 54 de ani alucrat timp de 10 ani tata a decedat in 1988 cu vechime de 29 de ani 18 grupa 1 si restu grupa a 3 au fost casatoriti timp de 15 ani mama e tot pe numele lui poate beneficia de pensie de urmas? va multumesc anticipat

Anonim spunea...

buna ziua,beneficiez de pensie de urmas si as dorii daca se poate o informatie: in cazul in care lucrez online fara nici un fel de contract si banii sunt trimisi pe un card beneficiarul fiind eu, sunt probleme in privinta asta?

Specialist Pensii spunea...

@Anonim 3 mai
In aceste conditii, mama poate beneficia de pensie de urmas numai la varsta standard de pensionare prevazuta de Legea 19/2000 (respectiv 60 de ani, la aceasta data).

Specialist Pensii spunea...

@Anonim 14 mai
Nu intelegem natura contractului dvs., este contract de munca, este prestari servicii, este donatie?
Plata pensiei de urmas se suspenda atunci cand acesta realizeaza venituri din activitati profesionale (pentru care se opreste contributia de asigurari sociale) mai mari de o patrime din salariul mediu brut pe economie.

Dana spunea...

Bunica mea a beneficiat de pensie de urmas dupa moartea bunicului ,apoi dupa cde a efectuat stagiul minim de cotizare a primit si pensia ei proprie de CAP. Poate primi simultan aceste doua pensii, de urmas si de CAP?
Va rog frumos sa-mi raspundeti!

Dana spunea...

Bunica mea a beneficiat de pensie de urmas dupa moartea bunicului ,apoi dupa cde a efectuat stagiul minim de cotizare a primit si pensia ei proprie de CAP. Poate primi simultan aceste doua pensii, de urmas si de CAP?
Va rog frumos sa-mi raspundeti!

Specialist Pensii spunea...

@Dana
In principiu, niciun pensionar nu poate beneficia de doua categorii de pensii din sistemul public, cu atat mai mult cu cat sunt de categorii diferite: una pensie proprie, una pensie de urmas.

Anonim spunea...

tata e decedat din noiembrie 2009,iar mama are 57 ani .la ce varsta poate beneficia de pensia de urmas daca nu a cotizat la stat nimic?

geo spunea...

tata a decedat in noiembrie 2009,iar mama are 57 ani.cand poate beneficia de pensie de urmas daca nu a cotizat la stat nimic?

geo spunea...

tata a decedat in noiembrie 2009,iar mama are 57 ani .la ce varsta poate beneficia de pensia de urmas in conditiile in care nu a cotizat la stat nici macar o zi?

geo spunea...

beneficiez de pensie de urmas fiind la facultate.daca ma casatoresc mai beneficiez de pensie pana termin facultatea?trebuie sa-mi pastrez numele sau nu conteaza?

Anonim spunea...

Mama mea nu a putut beneficia de pensie de urmas deorece nu a putut depune dosarul in termenul de 90 de zile prevazut, pe motiv ca i se cerea un act in care sa se specifice cauza mortii tatalui, act de care a putut face rost abia dupa 5 luni, deorece tatal a decedat in stainatate si actele de la autopsie au venit dupa 5 luni. Se mai poate face ceva pt a primii banii de pensie de urmas pt cele 6 luni din urma???

Specialist Pensii spunea...

@Anonim, geo-4 iunie
Regula generala de stabilire a pensiei de urmas pentru sotul supravietuitor este acea prevazuta de art. 67 alin. 1, respectiv la varsta standard de pensionare, la care se refera si intrebarilea dvs.:
“Sotul supravietuitor are dreptul la pensie de urmas pe tot timpul vietii, la implinirea varstei standard de pensionare, daca durata casatoriei a fost de cel putin 15 ani."
Intrucat nu ne-ati precizat data exacta de nastere a mamei dvs, nascuta in 1953, va precizam ca, in conformitate cu prevederile legale in vigoare la aceasta data, persoanele nascute in acest an au o varsta standard de pensionare cuprinsa intre 59 de ani si 4 luni si 59 de ani si 7 luni, in functie de luna nasterii.
Prin urmare, la aceasta data, nu are dreptul la pensie de urmas conform acestui articol.

Specialist Pensii spunea...

@Anonim-7 iunie
Regula generala de stabilire a pensiei de urmas pentru sotul supravietuitor este acea prevazuta de art. 67 alin. 1, respectiv la varsta standard de pensionare, la care se refera si intrebarilea dvs.:
“Sotul supravietuitor are dreptul la pensie de urmas pe tot timpul vietii, la implinirea varstei standard de pensionare, daca durata casatoriei a fost de cel putin 15 ani."
In cazul în care nu îndeplineste conditiile de vârsta, beneficiaza de pensie de urmas pe o perioada de 6 luni de la data decesului, daca în aceasta perioada nu realizeaza venituri lunare dintr-o activitate profesionala pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de o patrime din salariul mediu brut pe economie.
In situatia in care depunerea dosarului de pensie de urmas s-a facut dupa termenul de 6 luni prevazut de lege de la data decesului, acesta va fi respins intrucat la data depunerii au trecut mai mult de 6 luni, termenul maxim pentru care se poate acorda pensie de urmas pentru sotiile supravietuitoare care nu au varsta standard de pensionare.

Anonim spunea...

As dori sa stiu care va fi pensia de urmas in cazul unui elev de 13 ani, orfan de ambii parinti, venitul mamei era 1.250 RON, iar cel al tatalui 2.000 RON . Pana la ce varsta va beneficia de aceasta pensie si in ce conditii?
Va multumesc

Specialist Pensii spunea...

@Anonim
Cuantumul pensiei nu vi-l putem spune, intrucat acest lucru este de competenta exclusiva a caselor teritoriale de pensii, dupa depunerea dosarului de pensie si luarea in calcul a tuturor salariilor si sporurilor din intreaga perioada de activitate a parintilor decedati.
Prevederile legale din Legea nr. 19/2000
Art. 72. - Cuantumul pensiei de urmaş, în cazul orfanilor de ambii părinţi, reprezintă însumarea drepturilor de urmaş, calculate după fiecare părinte.
Art. 66. - Copiii au dreptul la pensie de urmaş:
a) până la vârsta de 16 ani;
b) dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la
terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;
c) pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau
în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) sau b).

Anonim spunea...

Tatal meu a decedat in anul 2007.Pana acum am beneficiat de pensia de urmas,ajungand acum la sfarsitul clasei a XII-a.In cazul in care intru la facultate,la cu plata,mai beneficiez de aceasta pensie pana la 26 de ani?Sau este obligatoriu sa intru la facultate la stat?

Anonim spunea...

mama este nascuta in septembrie1952,la ce varsta poate iesi la pensie de urmas avand in vedere ca nu a muncit.daca ma casatoresc o sa mai primesc pensia de urmas,avand in vedere ca mai am 2 ani de facultate?

Specialist Pensii spunea...

@Anonim 16 iunie 11.58
Pensia de urmas reglementata de prevederile art.66, lit.b) din Legea nr.19/2000 cu modificarile si completarile ulterioare, se acorda copilului, daca isi continua studiile, într-o forma de invatamant organizata potrivit legi, indiferent de nivelul acesteia, pana la terminarea studiilor, fara a depasi data la care copilul urmas implineste varsta de 26 ani.

Unitatile si institutiile de invatamant, tipurile si formele de organizare a activitatii de instruire si educare din sistemul national de invatamant sunt cele prevazute la art.15 din Legea invatamantului nr.84/1995, republicata.

Cu alte cuvinte, acordarea pensiei de urmas, in cazul dvs., nu este conditionata de nivelul formei de invatamant frecventate, de tipul sau modul de organizare a acesteia, de numarul formelor de invatamant frecventate sau de absolvirea uneia sau a mai multora dintre acestea.

Specialist Pensii spunea...

@Anonim 16 iunie ora 14.19
Mama dvs. va putea beneficia de pensie de urmas la implinirea varstei standard de pensionare, respectiv 59 de ani si 2 luni (noiembrie 2011).
Nu are nicio importanta daca copilul urmas se casatoreste in privinta pensiei de urmas, ea va fi incasata atata timp cat urmati studiile pana la implinirea varstei de 26 de ani, cu conditia sa nu aveti venituri mai mari de 1/4 din salariul mediu brut pe economie.

Anonim spunea...

Buna ziua.am o intrebare.am primit bani de intretinere de la tatal meu inclusiv luna trecuta...parintii mei fiind divortati..azi am aflat ca el a murit.dar noi am mai primit banii...pana acum.. a venit o adeverinta ca trebuie sa platim retro 7 luni fiindca a murit acum 7 luni..dar eu doar azi am fost anuntata..ce pot sa fac? si pot sa obtin si pensie de urmas retro? va rog ajutati ma

Specialist Pensii spunea...

@Anonim 24 iunie
Cu privire la pensia de intretinere, este corect ca banii sa ii primiti doar pe durata vietii tatalui. Prin urmare, ca orice plata necuvenita, aceasta se recupereaza de la persoana care a incasat drepturile, indiferent a cui este vina.
Cu privire la pensia de urmas, ea se acorda de la data decesului persoanei, doar in cazul in care dosarul se depune in termen de 90 de zile de la data decesului. Daca se depaseste acest termen, drepturile se acorda cu data depunerii cererii la casa teritoriala de pensii.

Anonim spunea...

fratele meu a decedat la varsta de 35 de ani ,a avut carte de munca in jur de 10 ani iar acum era in somaj.as vrea sa stiu daca copilul in varsta de 8 ani poate beneficia de pensie?

Specialist Pensii spunea...

@Anonim 17 iulie.
In raport cu varsta persoanei decedate la data decesului, este necesar de un stagiu minim de cotizare de 5 ani si 6 luni, stagiu care este depasit, conform celor precizate de dvs.
Prin urmare, copilul persoanei decedate poate solicita inscrierea la pensie de urmas.

Anonim spunea...

am o intrebare: tatal meu a murit. o sa primesc pensie de urmas.. am depus deja actele.. suntem 2 frati...fratele meu deja a terminat studiile.. eu am 24 ani..si sunt la facultate la zi.. o sa primesc 2 ani pensia de urmas?adik pana la implinirea varstei de 26 ani? fiind doar eu beneficiara pensiei de urmas...cum se calculeaza? cat % din pensia tatalui meu imi revine?

Anonim spunea...

tatal nepotului meu a decedat,in conditiile in care avea un somaj in jur de 500 lei si a avut carte de munca aproximativ 10 ani.cum se va calcula pensia de urmas a nepotului meu?

Specialist Pensii spunea...

@Anonim 27 iulie
Pensia de urmas este reglementata la art. 66 din Legea nr.19/2000 cu modificarile si completarile ulterioare, astfel:
” Copiii au dreptul la pensie de urmas:
a) pana la varsta de 16 ani;
b) daca isi continua studiile intr-o forma de invatamant organizata potrivit legii, pana la terminarea acestora, fara a depasi varsta de 26 de ani;
c) pe toata durata invaliditatii de orice grad, daca aceasta s-a ivit in perioada in care se aflau in una dintre situatiile prevazute la lit. a) sau b).”
Prin urmare, veti primi pensie pana la terminarea studiilor, nu mai mult de 26 de ani insa.
De asemenea, conform art. 71 alin. (2) din acelasi act nromativ, “cuantumul pensiei de urmas se stabileste in conditiile art. 76, prin aplicarea unui procent asupra punctajului mediu anual realizat de sustinator, aferent pensiei prevazute la alin. (1) lit. a) si b), in functie de numarul urmasilor indreptatiti, astfel:
a) pentru un singur urmas - 50%;
b) pentru 2 urmasi - 75%;
c) pentru 3 sau mai multi urmasi - 100%.”
Prin urmare, in cazul dvs., cuantumul pensiei de urmas va fi de 50% din pensia tatalui decedat, conform art. 71 alin. 2 lit. c, mai susmentionat.

Specialist Pensii spunea...

@Anonim 28 iulie
Conform art. 71 alin. (1) si (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, cu modificarile si completarile ulterioare:
“(1) Pensia de urmaş se calculează, după caz, din:
a) pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii,
susţinătorul decedat;
b) pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea
îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă şi era în plată cu pensie de
invaliditate de orice grad, pensie anticipată, pensie anticipată parţială sau ar fi avut dreptul, în
condiţiile legii, la una dintre aceste categorii de pensie;
c) pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul în condiţiile legii susţinătorul
decedat, dacă aceasta este mai avantajoasă decât pensia pentru limită de vârstă.
(2) Cuantumul pensiei de urmas se stabileste in conditiile art. 76, prin aplicarea unui procent asupra punctajului mediu anual realizat de sustinator, aferent pensiei prevazute la alin. (1) lit. a) si b), in functie de numarul urmasilor indreptatiti, astfel:
a) pentru un singur urmas - 50%;
b) pentru 2 urmasi - 75%;
c) pentru 3 sau mai multi urmasi - 100%.”
Calculul drepturilor de pensie este de competenta exclusiva a caselor teritoriale de pensii.

Anonim spunea...

daca am despus actele pt a beneficia de pensia de urmas pe data de 5 iulie 2010... de ce in luna august la sfarsit, beneficiez doar pe luna august de pensie de urmas..nu si pe luna iulie? multumesc

Specialist Pensii spunea...

@Anonim 4 septembrie
Nu va putem da un raspuns exact la aceasta intrebare, intrucat nu ati precizat toate elementele privind pensia de urmas. Astfel:
-daca persoana decedata era pensionar, pensia se acorda cu intai a lunii urmatoare datei decesului, daca cererea a fost depusa in termen de 90 de zile de la data decesului;
-daca persoana decedata nu era pensionar, pensia se acorda cu data decesului, daca cererea a fost depusa in termen de 90 de zile de la data decesului;
-daca se depaseste termenul de 90 de zile prevazut anterior, pensia se acorda de la data depunerii cererii.

Anonim spunea...

buna seara

as dori sa stiu, daca am un contract de colaborare pe termen determinat, se poate suspenda pensia de urmas doar pe timpul cat acesta este incheiat? mentionez ca inca frecventez in paralel facultatea!

multumesc!

Specialist Pensii spunea...

In conformitate cu prevederile art. 92 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, cu modificarile si completarile ulterioare, “plata pensiei se suspenda incepand cu luna urmatoare celei in care:

d) beneficiarul unei pensii de urmas realizeaza dintr-o activitate profesionala venituri brute lunare mai mari de o patrime din salariul mediu brut pe economie, stabilit conform art. 5 alin. (3)”.

Prin urmare, in cazul in care unul dintre urmasi este asigurat in sistemul public de pensii, pentru a primi in continuare pensia trebuie sa va incadrati in maxim ¼ din salariul mediu brut pe economie, salariu stabilit prin Legea bugetului asigurarilor sociale de stat la 1836 lei pentru anul 2010.

Astfel, in cazul in care venitul brut, asa cum reiese din declaratiile nominale depusela casa de pensii, va fi mai mare de 459 lei RON, plata pensiei de urmas se suspenda.

Art. 94 din Legea nr. 19/2000 prevede ca "(2) Beneficiarii pensiei de urmas pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesionala, daca veniturile brute lunare realizate nu depasesc o patrime din salariul mediu brut lunar pe economie, stabilit conform art. 5 alin. (3)."

Conform ART. III din OUG 58/2010,
" (1) Orice venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, se impozitează cu cota de impozit pe venit.
(2) Asupra veniturilor prevăzute la alineatul precedent se datorează contribuţiile individuale de asigurări sociale, asigurări sociale de sănătate şi asigurări de şomaj."

Daca platiti contributia de asigurari sociale pentru perioada de contract de colaborare conform OUG 58/2010 si OUG 82/2010 (depinzand de faptul daca este vorba de contract comercial sau conventie civila simpla), atunci pensia de urmas se va suspenda numai pe perioada cat acesta este in vigoare, urmand ca drepturile de pensie sa fie reluate in plata cu data de intai a lunii urmatoare datei incetarii contractului.

Anonim spunea...

Se poate beneficia de pensia de urmas dc urmez a doua facultate(mentionez ca am 23 de ani ) ?

alma spunea...

mai beneficiez de pensia de urmas dc urmez a doua facultate ( am 23 de ani )

Specialist Pensii spunea...

@Alma, Anonim
Da, fara nicio problema, important este sa nu depasiti varsta de 26 de ani si sa faceti dovada ca sunteti in continuarea studiilor, printr-o adeverinta eliberata de unitatea de invatamant superior.

Alex B spunea...

Buna ziua,

Tatal meu a decedat in 1991 cand aveam varsta de 3 ani.
De atunci mama mea beneficiaza de pensia de urmas (eu neavand varsta legala la acea vreme, pensia este acordata pe numele ei, pe talonul de pensie fiind trecut numele mamei mele urmat de TUT,) desi ei nu au fost casatoriti.
Tin sa mentionez ca din 1991 mama mea lucreaza dar am beneficiat de pensie de urmas in continuare.
Momentan urmez cursurile unei facultati.
In fiecare an ma duc sa depun adeverinta de student pentru a beneficia in continuare de ea.
Eu lucrez cu carte de munca si am un salariu mai mare de 1/4 din salariul minim pe economie.

Intrebarile mele:
Daca pensia de urmas vine pe numele mamei mele, conteaza daca eu realizez sau nu venituri impozabile?
Iar in cazul in care se verifica faptul ca realizez venituri si imi cer sa restitui suma primita, in afara de a returna aceea suma, mai sunt si alte posibile riscuri? Aici ma refer la amenda sau posibilitatea intocmirii unui dosar penal pentru nedeclararea faptului ca realizez venituri?

Multumesc anticipat,

Alex B

Specialist Pensii spunea...

@Alex B
Ati primit raspuns la intrebarile dvs. la adresa http://desprepensie.blogspot.com/2010/10/cumul-pensie-de-urmas-cu-salariul.html

Anonim spunea...

Buna Ziua!
Socrul meu a murit in 2002 in Serbia.Actul de deces a fost eliberat
de Ambasada Romaniei in Serbia. Pentru a beneficia de pensie de urmas soacra mea trebuie sa depuna la dosar +cauza mortii pe care. El a murit asasinat asa ca nu stim de unde am putea obtine acest an.Am rugamintea de a ne indruma daca cunoasteti acest amanunt.
Multumesc anticipat

Specialist Pensii spunea...

La dosarul de pensie trebuie depus in mod obligatoriu un certificat constatator al decesului. In situatia in care sustinatorul a decedat pe teritoriul altei tari, acest act nu trebuie neaparat sa fie eliberat de catre medicul legist sau Primarie, ci de orice autoritate competenta de pe teritoriul statului unde a decedat (spital, primarie, ambasada etc), care sa ateste cauza decesului ca fiind asasinatul.

Anonim spunea...

Buna ziua,
Mama mea a decedat acum 5 ani, iar pana acum 3 luni nu am reusit sa fac rost de un act pe care il cereau cei de la casa de pensii timisoara, deoarece nu a putut nimeni sa imi spuna de unde sa fac rost de el. In final am reusit sa depun actele si am primit confirmarea ca o sa primesc pensia de urmas(eu sunt unicul fiu). Am dus si un extras de cont de la banca pentru a-mi depune banii direct pe card. Intrebarea mea este daca banii pe care nu i-am primit timp de 5 ani ii mai pot recupera cumva ? Si o alta problema este ca de cand am primit confirmarea au trecut aproximativ 3 luni si inca nu am primit nici un ban. Ce sa fac? Va multumesc anticipat!

Specialist Pensii spunea...

1. In cazul prezentat, pensia de urmas se acorda de la data depunerii cererii la casa de pensii, impreuna cu toate actele doveditoare, neexistand posibilitatea platii retroactive.

2. Termenul de solutionare a dosarului este de 45 de zile de la data depunerii acestuia la casa de pensii. In cazul depasirii termenului, va puteti adresa institutiei in cauza pentru lamuriri.

Harbuz Daniela spunea...

Buna ziua.As dori sa stiu daca in cazul in care ma marit daca pierd pensia de urmas.Mentionez ca sunt inca stundenta si nu am alte venituri.Trebuie pastrat numele tatalui sau nun conteaza starea civila?

Anonim spunea...

buna ziua.tata a murit acum o saptamana,insa parintii mei in ultimii 7 ani nu au mai lucrat,iar noi suntem 5 urmasi dintre care unul si-a terminat studiile insa nu mai urmeaza o facultate.Parintii mei au lucrat 22-23 de ani cu carte de munca in uzina la brasov.cum se calculeaza pensia de urmas,cum o primim,cam ce acte ar fi necesare pentru a o putea primi?

Anonim spunea...

mama eate nascuta in 1952 pe 1 septembrie.la varsta de 59 de ani ar trebui sa iasa la pensie de urmas.acum ca s-a schimbat legea pensiei la cat ar trebui sa iasa la pensie.mentionez ca nu cotizat la stat.

Anonim spunea...

de ce nu mai raspunde nimeni la intrebari?

Bobby spunea...

Buna,ma numesc Bogdan si as dori sa stiu daca voi urma sa primesc in continuare pensie de urmas daca vreau sa urmez o facultate cu taxa? si daca imi este permis sa lucrez part-time cu un numar specific de ore pe saptamana fara sa-mi afecteze pensia.Astept raspuns.Multumesc.

sima _mariuca spunea...

Buna ziua,
Am 29 de ani si beneficiez inca de pensia de urmas pe care o primeste mama mea. Precizez ca de la varsta de 23 de ani am contract de munca cred cu sal minim pe economie, ce o sa se intample , casa de pensii nu a mai solicitat nimic de la mine si pensia vine in continuare.

Anonim spunea...

din cate stiu eu daca pana la 29 de ani ai primit pensie de urmas la un moment dat casa de pensii te va pune sa dai banii inapoi pe perioada in care tu de fapt nu mai beneficiai de pensie,adica pana la 26 de ani daca urmai o scoala.oricum nu e de bine.succes

Anonim spunea...

Buna ziua am 29 de ani si inca mama mea primeste pensie de urmas pentru mine , desi eu am si contract individual de munca de 6 ani. ce sa fac?

Anonim spunea...

buna ziua,beneficiez de pensie de urmas si as dorii sa stiu daca aceasta se suspenda in cazul in care lucrez in strainatate cu carte de munca,se poate afla acest lucru in romania si sa nu mai am dreptul de a beneficia de pensiea de urmas?

Anonim spunea...

Buna ziua.Am o intrebare: am depus actele pt pensia de urmas la data de 12 sept;in cat timp imi va veni prima pensie?
Va multumesc.

Anonim spunea...

Buna seara,
Am inteles ca a intrat in vigoare o noua lege de la 1 ianuarie 2011, legea 263/2010 si am inteles ca daca beneficiez de pensie de urmas ,pot sa lucrez si nu mai pierd pensia, asa este?

carmen spunea...

Buna ziua,
As dori sa imi spuneti de la ce data se primeste pensia de urmas(pt minor)daca dosarul l-am depus in data de 04.07.2011?
Mentionez ca sotul meu si-a incetat activitatea incepand cu data de 05.05.2011 iar in data de 10.05.2011 a decedat

Anonim spunea...

As dori sa stiu daca m-am reinscris in acelasi an de studii la facultate I.D.( repet anul ) mai beneficiez in continuarede aceasta pensie de urmas . Nu am trimis inca adeverinta de student la Casa de Pensii,stiu ca trebuia pan pe 10 insa nu-i problema primesc luna viitoare si ptr luna asta urmeaza sa trimit .Insa as vrea sa stiu daca este vreo problema in cazul meu ? Mentionez ca de 6 ani am primit pensie de urmas de cand mi-a decedat tatal. Astept curand un rasp , VA MULTUMESC

Anonim spunea...

As dori sa stiu daca m-am reinscris in acelasi an de studii la facultate I.D.( repet anul ) mai beneficiez in continuarede aceasta pensie de urmas . Nu am trimis inca adeverinta de student la Casa de Pensii,stiu ca trebuia pan pe 10 insa nu-i problema primesc luna viitoare si ptr luna asta urmeaza sa trimit .Insa as vrea sa stiu daca este vreo problema in cazul meu ? Mentionez ca de 6 ani am primit pensie de urmas de cand mi-a decedat tatal. Astept curand un rasp , VA MULTUMESC

Anonim spunea...

buna ziua...as dori sa intreb dupa cat timp voi primi prima pensie de urmas daca am depus dosarul in 12 septembrie

Anonim spunea...

buna ziua...i-au pensie de urmas....la inceputul scolii a trebuit sa duc adeverinta...dar am duso abia in octombrie pe 10 deoarece nu erau inca facute cataloagele ...intrebarea este mai primesc luna asta pensie...?

Anonim spunea...

bună ziua!!!Am o nelămurire, şi se pare că nimeni nu mă poate ajuta cu un răspuns concret.Sper să pot găsi un sprijin în părerea dvs. Urmez cursurile (încă)de masterat ale unei facultăţi la zi.Am rămas însărcinată, şi vreau să ştiu (dacă se poate)dacă pot primii şi indemnizaţia de la stat (cea de 600 ron)şi pensia de urmaş în acelaşi timp.Sau trebuie să renunţ la una din ele?Vă mulţumesc anticipat!

Madalina-Marinela Sava spunea...

Am niste nelamuriri legate de pensia militara de urmas.Mentionez ca sunt studenta la master(anul 2-zi) si beneficiez de pe urma tatatui de aceasta pensie.Dupa terminarea acestui master,la varsta de 24 de ani, pentru a beneficia in continuare de aceasta pensie trebuie sa urmez neaparat un doctorat, pt a finaliza ciclul:licenta + master+ doctorat sau e suficient si valabil sa incep un alt master, posibil si la forma de invatamnt- la distanta? Multumesc anticipat

Anonim spunea...

buna ziua,am un baiat in ingrijire in varsta de 31 ani cu sindromul dawn,care i-au murit ambii parinti,as dori sa stiu si eu daca ii pot scoate pensie de urmas.ambii parinti erau pensionari.prima oara ia murit mama iar acum tatal

Anonim spunea...

as dori sa aflu daca sant casatorita in austria cu un cetatean austriac,copii mei in tara au primit pensia de urmas dupa tata lor i si vreau sa mentioz ca fiul cel mic este persoana cuhandicap gardu 1cel mic are 14 ani si cel mare 17ani si de ce acte am nevoie,va multumesc

Raluca- Liliana spunea...

Am si eu o intrebare daca ma puteti ajuta. Sunt eleva la o postliceala si am pensie de urmas de pe urma tatalui. As vrea sa stiu daca ma casatoresc, daca mai primesc aceasta pensie chiar daca imi schimb numele de familie dupa cel al sotului
Mentionez ca am 22 de ani.

Anonim spunea...

Buna ziua.Mama mea a murit cand aveam 16 ani si de atunci am beneficiat de pensie de urmas pana la varsta de 19 ani cand am terminat liceul.Atunci nu m-am mai inscris la nici o facultate.Acum am 22 de ani si sunt in anul I la facultate la fara frecventa.Nu am lucrat niciodata cu contract de munca.Mai pot beneficia de pensie de urmas pe durata facultatii daca am intrerupt 3 ani?Va multumesc.

Anonim spunea...

Buna ziua am nelamurire.Mama mea a murit acum 6 ani iar eu iau pensie de urmas,ma rog o ia tata pe cardul lui iar in curand fac 18 ani si as vrea sa o iau pe cardul meu,sa beneficiez eu de ea,ce ar trebui sa fac?

Anonim spunea...

Mama mea a murit acu` 3 ani de zile , si eu nu am stiut nimica despre pensia de urmas , eu sunt acum la postliceala si sunt la scoala , asta fiind al II lea an , as putea cum sa depun acte si sa beneficiez de ceva ? sau deja e prea tarziu ?

Anonim spunea...

buna ziua,primesc pensie de urmas din 2008 ,sunt la facultate anul 3 si as dori sa stiu daca ma casatoresc mai primesc pensie?

Anonim spunea...

am rmas vaduva in noiembrie 2008 cu doi copii minori in intretinere unul de 3 si7 ani,sotul meu a murit la 37 ani avind lucrati doar 5 ani la petro midia in prima categorie si ultimii 2 ani beneficiind de ajutor social pe baza unui certificat medical fiind inapt de munca dar copii mei nu au beneficiat de pensie de urmas ma puteti ajuta multumesc specific ca la data decesului aveam 10 ani de casatorie

Anonim spunea...

Daca eu am acum un loc de munca dar pe perioada determinata,mai exact o luna de zile,trebuie sa duc la casa de pensii vreo adeverinta cum ca lucrez? Actualmente sunt studenta in anul 1. Mentionez ca salariul brut pe care il primesc pe aceasta luna este mai mic de 459 ron. Multumesc.

Anonim spunea...

Buna ziua
am 19 ani si priemsc pensie de urmas dupa tata care a murit acus 3 ani ,
am auzit ca sa schimbat legea privind acordarea pensiei , este adevarat faptul ca priemsc pensie si daca ma angajez cu orice salar , pe orice post , daca continui studiile ?
sau exista totusi ceva care imi spune ca o priemsc cu orice salar cu conditia sa x , y ,
si mai am o intrebare , din motive personale , doresc sami schimb numele de familie, ai mei erau divortati si vreau numele mamei , daca imi schimb numele mai primesc pensia?

cojoc mirela spunea...

Buna ziua,
Tatal meu a murit, iar mama are o pensie de CAP de 350 lei. Poate cumula pensia ei cu jumatate din pensia tatalui care era de 800 lei?

cojoc mirela spunea...

Buna ziua,
Tatal meu a murit, iar mama are o pensie de CAP de 350 lei.
Poate cumula pensia ei cu jumatate din pensia tatalui care era de 800 lei?
Multumesc anticipat

cojoc mirela spunea...

Buna ziua,
Tatal meu a murit, iar mama are o pensie de CAP de 350 lei.
Poate cumula pensia ei cu jumatate din pensia tatalui care era de 800 lei?
Multumesc anticipat

Anonim spunea...

Buna ziua, am terminat clasa a 12a acum si am varsta de 18 ani. Voi mai primii pensia de urmas pe timpul verii pana la inscrierea la facultate?

Anonim spunea...

Buna ziua! As dori sa stiu daca mai pot primi pensia de urmas daca:
- primesc indemnizatia de crestere a copilului
- doresc sa mai fac inca un master eu avand in prezent 24 ani.

Anonim spunea...

vreau si eu sa stiu daca mama decedeaza si avea pensie pe caz de boala si are doi copii minori si raman in grija tatalui si nu au beneficiat de pensie de urmas va rog sa-mi raspundeti va multumesc.

Anonim spunea...

html buna seara! vreu sa stiu de ce doi copii minori nu au dreptul la pensie de urmas de pe urma mamei ea avand pensie pe caz de boala ,va multumesc

Anonim spunea...

BUNA ZIUA!AM INTRAT LA FACULTATE LA DISTANTA SI AS DORII SA STIU DAK O SA MAI PRIMESC PENSIA DE URMASI

Anonim spunea...

DAK AM INTRAT LA FACULTATE LA ID/DISTANTA,MAI PRIMESC PENSIE?

daniela spunea...

daniela

copilul meu primeste pensie de urmas din 2008 iar pentru luna august 2012 nu a mai primit .
a terminat clasa a XII-a si da bacalaureatul.
pana in ce luna mai primeste pensie de urmas daca nu continua o forma de invatamant la zi?
va multuumesc

Anonim spunea...

buna ziua..tatal meu a decedat in luna februarie 2011..eu am depus actele pentru pensia de urmas in luna februarie 2012..intrebarea mea este daca o sa-mi dea pensie din luna in care o sa-mi aprobe dosarul sau o s-mi dea si din urma din luna cand am depus dosarul sau de cand a decedat tatal meu??

Anonim spunea...

vreau sa stiu daca se poate depune pensia pe card in cazul unui elev de 16 ani dar pensia vine pe numele tatalui

Anonim spunea...

Buna ziua! Tatal meu a decedat in urma cu 8 ani, in octombrie 2004. Eu am implinit de curand varsta de 21 de ani si am renuntat la prima facultate. M-am inscris la o alta intre timp. Este vreo problema daca acum vin cu o adeverinta de student de la alta facultate, fiind inscrisa in primul an? Facultatea este acreditata si cursurile sunt de zi. Si as mai avea o interbare. In cazul in care ma casatoresc pe perioada studiilor universitare, o sa mai beneficiez de pensia de urmas, chiar daca imi schimb numele de familie si starea civila? Va multumesc anticipat

Tagarta Adrian spunea...

Buna ziua!
1.As vrea si eu sa stiu daca mai primesc pensia de urmas daca am absente...si daca nu o primesc de la cate absente se suspenda..
2.Si as mai vrea sa stiu la cat timp trebuie dus adeverinta precum ca imi continui studiile(chiar daca mai lipsesc uneori) :)
Precizez ca am 16 ani,tatal meu este decedat din 2007 si de atunci primesc pensia.
Dupa ce am implinit 16 ani pensia mi-a fost suspendata pentru ca era necesara adeverinta care dovedeste ca imi continui studiile...
Va multumesc si sper ca ma putei ajuta cu un raspuns.

Anonim spunea...

am ramas vaduva cu 2 copii sotul lucra ,dar nu avea vechime ....beneficiaza acesti copii de vreo pensie ceva???

Anonim spunea...

am o intrebare: eu am implinit varsta de 26 de ani in luna septembrie 22 anul acesta.pensia de urmas o primesc din anul 2010 iulie.am primit pensia de urmas de militari si in luna septembrie, dar si luna octombrie, si luna noiembrie? de ce? va trebui sa trimit acesti bani inapoi la casa de pensii din Bucuresti?nu inteleg.multumesc

Anonim spunea...

de ce nu raspundeti la intrebarea mea????

Specialist Pensii spunea...

@Anonim 26 noiembrie 2012

In situatia pensiei de urmas, aceasta inceteaza cu intai a lunii urmatoare datei de la care copilul urmas implineste varsta de 26 de ani.
Astfel, in situatia dvs., aveti dreptul la pensia de urmas inclusiv pentru luna septembrie 2012.

In situatia in care casa de pensii v-a achitat pensii si ulterior acestei date, sumele incasate trebuie restituite.

Va rugam sa va adresati de urgenta in acest sens casei de pensii de care apartineti, respectiv Casei de Pensii Sectoriale din cadrul Ministerului Apararii Nationale.

Specialist Pensii spunea...

@Anonim 3 decembrie 2012

Fiind un blog privat, raspundem in masura in care exista timp disponibil, in timpul nostru LIBER.

Daca sunteti nemultumit de drepturile dvs. de pensie, va rugam sa va adresati casei de pensii de care apartineti!

Georgiana spunea...

buna ziua.. sunt eleva in clasa a XII.a si in septembrie am trimis o adeverinta precum ca sunt eleva la Casa Pensiei cu primire de confirmare , am primit confirmarea.. asta inseamna ca voi continua sa primesc ? Va multumesc .

Unknown spunea...

Buna ziua,
Eu am pensie de urmas , tatal meu a decedat 1999 lcura in cadrul MAI politist , pensia are o valuare de 505 lei.
Sunt interesata daca ma angajez si salariu brut oferit de companie este de 1027 RON nici mai mult nici mai putin, in mana in jur 175 EURO( in jur de 7 mil jum) ma mai pot incadra in 1/4 din salariu mediu brut pe economie pt a primi pensie de urmas?

Anonim spunea...

Buna ziua! V-as ruga daca imi puteti spune in cazul in care ma angajez in invatamant mi se suspenda pensia de urmas?
Si inca o intrebare, mama are 65 de ani si primeste pensie de urmas. A depus dosar anul trecut sa primeasca pensie proprie dar i-a fost refuzata. Acum daca opteaza iarasi pentru pensie, trebuie refacut dosarul(dosarul fiind la bucuresti ramas) ? Va multumesc anticipat!

Anonim spunea...

buna ziua,
cunosc o situatie deosebita si v-as ruga foarte frumos daca puteti sa ma ajutati.Un nepot de-al meu vrea sa porneasca o actiune de tagaduire a paternitatii fata de sotul mamei sale care tata a decedat in urma cu 10 ani .In tot acest timp Vasile -nepotul a incasat pensie de urmas prin mama sa el fiind minor ,va trebui sa returneze acesti bani in cazul in care castiga procesul?

Anonim spunea...

Buna ziua,
as vrea sa stiu daca imi tagaduiesc in instanta tatal decedat dupa care am incasat prin mama mea pensie de urmas timp de 10 ani va trebui sa returnez acesti bani?

Anonim spunea...

in cazul in care urmez un curs de calificare pe o perioada de 6 luni , pot beneficia pensie de urmas

Anonim spunea...

Nepotul persoanei decedate poate beneficia de pensie de urmas? Este vorba despre o persoana care a decedat in Italia urmare a unui accident rutier.

Unknown spunea...

buna ziua...tocmai am depus si eu actele pentru pensia de urmas pe 29.1.2013, imi puteti spune va rog cam in cat timp se aproba si incepe sa imi vina pensia? va multumesc

Anonim spunea...

Pt Lica :in cel mai fericit caz in minim 3 luni .Eu asa am asteptat si am primit din urma.

Anonim spunea...

Buna ziua! Tatal meu a decedat in urma cu 8 ani, in octombrie 2004. In cazul in care ma casatoresc pe perioada studiilor universitare, o sa mai beneficiez de pensia de urmas, chiar daca imi schimb numele de familie si starea civila? Va multumesc anticipat

Unknown spunea...

Eu dupa ce m-am casatorit si mi-am schimbat numele si starea civila dar am continuat studiile am primit pensie de urmas!

Am si eu o intrebare: Am facut doar un an de facultate (a doua facultate) si am primit in perioada asta pensie de urmas, daca am renuntat la scoala va trebui sa dau banii inapoi pe anul respectiv?

Unknown spunea...

Am o intrebare: Am facut doar un an de facultate (a doua facultate) timp in care am primit pensia de urmas, daca am renuntat la scoala, va trebui sa inapoiez banii pe anul respectiv?

Specialist Pensii spunea...

@Remus-Ioan Tomsa 29 martie 2013

Nu trebuie sa returnati banii. Pensia de urmas se acorda pana la varsta de 26 de ani, indiferent de nivelul studiilor si fara a exista conditia absolvirii acestora. Important este sa faceti dovada la inceputul fiecarui an scolar/universitar cu privire la continuarea studiilor.

Anonim spunea...

Buna ziua. Pensia de urmas este impozabila? Va multumesc!

Specialist Pensii spunea...

@Anonim 17 aprilie 2013

Da, pensia de urmaș este impozabilă, la fel ca toate celelalte categorii de pensie, aceasta este regula generala. Se impoziteaza cu 16% partea din pensie ce depaseste 1000 lei.

Anonim spunea...

Sunt mama unui copil de 11 ani si m-ar interesa de ce acte am nevoie pentru pensie de urmas avand in vedere ca sunt divortata de tatal copililui care acum a murit de cancer. El nu avea nici un venit. va rog sa imi raspundeti.

Specialist Pensii spunea...

@Anonim 24 aprilie 2013

Actele necesare inscrierii la pensie de urmas pentru un copil de 11 ani sunt:
-cerere-tip pentru înscrierea la pensie de urmaş;
-actele de stare civilă ale solicitanţilor, respectiv buletinul/cartea de identitate a dvs., certificatul de naştere al copilului;
-decizia de pensie/talon de pensie (pentru cazurile în care decedatul avea calitatea de pensionar);
-certificatul de deces al titularului, în original şi xerocopie;
-cauza decesului, respectiv certificatul constatator al decesului (dacă decedatul nu avea calitatea de pensionar);
-dacă decedatul nu era pensionar: carnetul de munca-original si copie, adeverinte cu sporuri de la angajatori, livret militar, etc.

Specialist Pensii spunea...

@Anonim 26 februarie 2013spunea...

Da, pensia de urmas in cazul copiilor se achita inclusiv in cazul casatoriei (schimbarea numelui de familie, etc.)
Cu toate acestea, dupa casatorie, trebuie sa va adresati Casei de pensii cu o cerere, insotita de noul buletin si certificatul de casatorie, pentru a se face schimbarea cu privire la numele titularului drepturilor de pensie. In caz contrar, posta nu va achita pensia intrucat sunt nume diferite pe buletin/carte de identitate si cuponul de pensie.

Anonim spunea...

Multumesc pentru raspuns. sunt mama copilului de 11 ani si as dori sa va mai intreb ceva: daca parintii fostului sot nu doresc sa imi dea certificatul de deces in original si carnetul de munca cum as putea sa fac rost de ele?

Specialist Pensii spunea...

@Anonim 25 aprilie 2013

Pentru certificatul de deces, se poate obtine un duplicat de la Primaria.
Pentru carnetul de munca, ar fi bine sa explicati situatia parintilor, fiind vorba de o pensie pentru copilul minor, care este mostenitorul de drept al tatalui. Inclusiv cu reclamatie la Politie.
Alternativ, puteti da carnetul de munca disparut la Monitorul Oficial si sa obtineti adeverinte de la locurile unde persoana decedata si-a desfasurat activitatea in timpul vietii.

Diana spunea...

Sunt o fata de 20 de ani si primesc de cand aveam 7-8 ani pensia de urmas. pensia a fost pe numele mamei deoarece eram inca minora. as vrea sa stiu daca si ce acte imi trebuie ca sa pot trece pensia pe numele meu?
multumesc in anticip!

Anonim spunea...

buna,sunt la facultate dar si lucrez,pe 500 ron,asta imi va suspenda pensia?

Unknown spunea...

buna ziua.situatia mea este cam asa: am beneficiat de pensie de urmas pana la terminarea facultatii...asta fiind acum un an, iar de anul trecut si pana in acest moment am lucrat cu contract de munca pe perioada determinada de 3 luni.Acum contractul meu s-a incheiat si as dori sa ma apuc de facut masterul si as vrea sa stiu daca in aceste conditii mai beneficiez de pensie de urmas.

Anonim spunea...

Saca fac facultatea la fara fregventa,pot lua pensia de urmas,dar,dar in acelasi timp sa muncesc si in strainatate?Cu alte cuvinte ,este ilegal?

Anonim spunea...

Tata a decedat acum 3 ani la 53 ani avand o vechime de 32 ani de munca,mama acum are 53 de ani... L ace varsta ii pot face pensia de urmas? se adauga si 4 ani la varsta de pensie daca are 4 copii? va multumesc

Andreea spunea...

Buna ziua,am si eu o intrebare...sora mea finalizeaza anul acesta in iunie cursurile unei scoli postliceale pt asistente medicale,dupa asta nu o sa mai continue cu alte studii.Pana cand mai primeste pensia de urmas?pana in iunie sau pana in septembrie?nu depaseste varsta de 26 ani

Unknown spunea...

Buna ziua!
Tatal meu a decedat saptamana trecuta. Eu sunt student (23 de ani) la master anul,1 iar sora mea este studenta (24 de ani) la Roma anul 1 la master. Mama mea (45 de ani) nu lucreaza pentru ca a avut grija de tatal meu dar nu a primit ajutor de insotitor. Tatal a fost pensionar (la limita de varsta cu grupa 1 si grupa 2 de munca) din 2009.
Imi puteti spune cum se calculeaza pensia de urmas pentru copii si daca mama mea primeste si ea pensie de urmas.
Multumesc